Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 4007/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4007/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 26485/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4007

SEDINTA PUBLICA DIN 19.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . CONSULTING IPURL și pe pârât . SRL, având ca obiect anulare somație de plată cerere in anulare

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea la data de 19.03.2013, dată la care s-a pronunțat.

I N S T A N T A

Deliberând asupra litigiului de față, reține următoarele;

Prin cererea în anulare înregistrată la această instanță sub nr._ din 19.10.2012 debitoarea S.C. F. & F. INSOLVENCY CONSULTING IPURL a solicitat în contradictoriu cu creditoare S.C. T. P. PROTECȚIE S.R.L. anularea sentinței civile nr._ din 31.07.2012 a Judecătoriei C..

Prin sentința civilă mai sus menționată, Judecătoria C. a somat pe debitoarea S.C. F. & F. INSOLVENCY CONSULTING IPURL sa achite creditoarei, in termen de 10 de zile de la data comunicarii, suma de 39.169,14 lei, compusă din debitul de 28.212,16 lei, 4.231,82 lei penalități de neexecutare și 6.725,16 lei penalități de întârziere.

S-a reținut prin sentința civilă respectivă că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea de cererii de somație de plată prevăzute de disp. art.2, alin. 1 din O.U.G nr. 119/2007.

Împotriva acestei sentințe, în termen, debitoarea a formulat prezenta cerere în anulare.

În cerere, debitoarea solicită anularea sentinței civile nr._ din 31.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. pentru următoarele motive:

În primul rând pentru faptul că debitoarea nu are calitate procesual pasivă, întrucât așa cum rezultă din contractul de prestări servicii de pază specializată nr. 1673/04.11.2011, beneficiarul serviciilor de pază este S.C. ROMFEREX S.A., debitoarea S.C. F. & F. INSOLVENCY CONSULTING IPURL având doar calitate de lichidator.

Pe fond, debitoarea precizează faptul că suma pretinsă de creditoare cu titlu de creanță nu îndeplinește tripla calitate de a fi certă, lichidă și exigibilă.

De asemenea, debitoarea contestă și suma solicitată de creditoare cu titlu de penalități de întârziere, solicitând efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului acestora.

În drept, cererea în anulare nu a fost motivată.

Cererea este scutită de taxă de timbru.

Legal citată creditoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a debitoarei ca nefondată, întrucât așa cum rezultă din contractul de prestări servicii pază specializată nr. 1673 debitoarea a semnat în calitate de reprezentant legal lichidator judiciar.

Pe fondul cauzei, creditoarea a solicitat respingerea cererii în anulare motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea de cererii de somație de plată prevăzute de disp. art.2, alin. 1 din O.U.G nr. 119/2007.

Analizând cererea în anulare de față și actele dosarului nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă atacată, instanța reține că prezenta cerere este fondată, pentru următoarele motive:

La data de 4.11.2011, s-a încheiat contractul de prestări servicii pază specializată între S.C. T. PAZĂ PROTECȚIE S.R.L. și S.C. ROMFEREX S.A. în faliment.

Totodată în cuprinsul aceluiași contract în calitate de beneficiar a fost trecută ca si beneficiar S.C. F. & F. INSOLVENCY CONSULTING IPURL, iar facturile au fost emise pe S.C. F. & F. INSOLVENCY CONSULTING IPURL.

Cercetând forța probantă a facturilor comerciale, reține că, în mod unanim, în literatura de specialitate și practica judecătorească, se admite că acestea, ca orice înscris sub semnătură privată, fac dovada împotriva emitentului și în favoarea destinatarului. În cazul în care factura este acceptată de către destinatar, ea face dovada și în favoarea emitentului. Acceptarea facturii poate fi expresă sau tacită, acceptarea fiind expresă atunci când destinatarul semnează cu mențiunea „acceptat” pe un exemplar al facturii pe care îl restituie emitentului.

În această situație, instanța nu poate reține că facturile fiscale emise de creditoare au fost acceptate de către debitoare, în calitate de beneficiar sau de reprezentant.

De asemenea, debitoarea contestă suma solicitată de creditoare ca și debit principal cât și suma solicitată de creditor cu titlu de penalități, aspecte ce pot fi dovedite prin administrarea unor probe suplimentare.

Față de cele precizate, instanța reține că prin art. 9, art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 119/2007 se fixează clar limitele examinării cererii de emitere a ordonanței de plată, căreia îi sunt aplicabile reguli speciale, într-o procedură necontencioasă. În cadrul procedurii necontencioase a ordonanței de plată judecătorul nu administrează probe, el nu judecă pricina, ci examinează actele sub aspectul temeiniciei cererii și a îndeplinirii condițiilor de fond prevăzute de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. În sensul art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, contractul comercial reprezintă contractul încheiat între comercianți ori între aceștia și o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța apreciază că rezultă caracterul contencios al cererii și necesitatea administrării de probe specifice unui proces purtat în condițiile dreptului comun, în scopul stabilirii realității situației de fapt, ceea ce nu se poate admite în cadrul procedurii ordonanței de plată.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile legale evocate, instanța va respinge excepția lipsei calității procesual pasive a debitoarei, va admite cererea în anulare și va anula sentința civilă nr._/31.07.2012pronunțată de Judecătoria C..

În temeiul art. 274 C.p.civ, va obliga creditoarea, ca fiind partea care a căzut în pretenții să plătească debitoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 319,65 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a debitoarei S.C. F. & F. INSOLVENCY CONSULTING IPURL, invocată de debitoare, ca nefondată.

Admite cererea în anulare formulată de debitoarea S.C. F. & F. INSOLVENCY CONSULTING IPURL, cu sediul procesual ales Constanta, ., în contradictoriu cu creditoarea S.C. T. P. PROTECȚIE S.R.L., cu sediul in CAMPINA, AL. SCOLII, nr. 2A, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/31.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012.

Anulează sentința civilă nr._/31.07.2012 pronunțată de Judecătoria C..

În temeiul art. 274 C.p.civ. obligă creditoarea la plata către debitoare a sumei de 319,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2013.

P. GREFIER

A. A. F. S.

Red jud. A.A.

Tehnored gref SF

Data redactării: 10.04.2013/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 4007/2013. Judecătoria CONSTANŢA