Plângere contravenţională. Sentința nr. 3405/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3405/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 1266/212/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CONSTANTA
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr.3047
Dosar nr.1266 /212/2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3405
Sedinta publica din 08.03.2013
Completul compus din:
P.: C.-M. T.
Grefier: D. S.
Pe rol, solutionarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, privind pe petent C. V., domiciliat în C., ., nr. 2A, ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C..
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta petentul, lipsă fiind intimata.
Procedura este legal indeplinita .
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, care invederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare și documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, prin serviciul registratură, la data de 07.03.2013.
Instanța procedează la verificarea identității petentului C. V., care se legitimează cu C.I. CNP-_, domiciliat în C., ., nr. 2A, ., jud. C..
În temeiul art. 34 din OG2/2001, instanța procedează la ascultarea reprezentantului petentulului, care declară următoarele:” Am fost oprit în trafic și mi s-a adus la cunoștință că am depășit viteza legală circulând cu 65 km/h. Am certitudinea că am circulat cu viteza de 59 km/h întrucât în localitate întotdeauna sunt atent cu privire la viteza de circulație. Menționez că nu am mai fost cu nimeni în autoturism fiind în timpul serviciului și nu am probe de propus. „
Nemaifiind alte cereri, instanța, în temeiul art. 150 Cod pr. Civ. Constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul având cuvântul pe fond solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Asupra cererii de față,
Prin plangerea inregistrată sub nr._, la Judecătoria C., petentul C. V. a solicitat în contradictoriu cu I.P.J. C. anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/15.01.2013.
In motivare, petentul a arătat că obiecțiunile trebuiau consemnate distinct, la rubrica „Alte mențiuni” și că procesul-verbal contestat nu este semnat de un martor-asistent. Pe fond, petentul a arătat că, la momentul controlului, se deplasa cu viteza de 59 km/h și că nu a depășit viteza legală cu 5 km/h așa cum s-a reținut în sarcina sa, autoturismul fiind supus ITP și reviziilor tehnice periodice.
In drept, au fost invocate O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
In susținere, petentul a depus copia procesului-verbal contestat.
Legal citată, intimata a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și a depus transcrierea mecanică a procesului-verbal contestat și documentația care a stat la baza acestuia.
In cauză a fost administrată proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentula a fost sancționat cu amenda în cuantum de 140 km/h întrucât a condus auto BMW cu nr._ pe . cu viteza de 65 km/h, fiind filmat cu aparatul radar PYT_ pe caseta A418/1 montat pe auto_ .
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de niciuna dintre aceste cauze.
In ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de petent, privitoare la nemenționarea obiecțiunilor și lipsa semnăturii martorului-asistent, acestea sunt de natură a atrage nulitatea relativă virtuală a procesului-verbal contestat, sub condiția invocării și dovedirii de către petent a unei vătămări.
In același sens s-a pronunțat Inalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 22/2007, in soluționarea recursului in interesul legii: ..situatiile in care nerespectarea anumitor cerinte atrage intotdeauna nulitatea actului intocmit de agentul constatator al contraventiei sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din ordonanta.
In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal incheiat de agentul constatator al contraventiei se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le intruneasca un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiectiunilor contravenientului la continutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decat daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea acelui act.
Ca urmare, in speța de față, instanța constată că nu s-a dovedit nicio vătămare de natură a atrage nulitatea relativă a procesului-verbal contestat.
In ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța apreciază că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură acesta.
Potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Din fotografiile efectuate pe baza înregistrării video cu aparatul radar seria PYT_, operat de operator radar atestat, rezultă faptul că petentul a circulat cu viteza de 65 km/h, din constatările personale ale agentului constatator rezultând că această viteză a fost înregistrată pe ., viteza maximă admisă in localitate fiind de 50 km/oră.
Ca urmare, fapta contravențională a fost in mod corect reținută in procesul-verbal contestat.
Procedând conform dispozițiilor art. 5 alin. (5), art.7 alin.2 și art.21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 la verificarea proporționalității sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei, în raport de gravitatea redusă a faptei săvârșite, de circumstanțele săvârșirii acesteia, precum și de urmarea produsa, instanța constată că atingerea valorilor sociale protejate prin edictarea nomelor încălcate este minimă, motiv pentru care dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul.
In concluzie, instanța va admite in parte plângerea formulată și va inlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului. Totodată, instanța va atrage atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale incălcate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plângerea formulată de petentul C. V., domiciliat în C., ., nr. 2A, ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.01.2013, cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale încălcate.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.03.2013.
P.,GREFIER,
C.-M. T. D. S.
Red.jud.C.M.T.
Tehnored. D.S./21.03.2013
Emis 2 comunicări, la data de
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2013.... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 4007/2013.... → |
---|