Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 18802/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Sentința civilă nr. _
Ședința publică din data de 13.11.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG
GREFIER: L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul I. P. SITUATII DE URGENTA AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., . nr.110, județ C. în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECATORESC BOGATIE S. L., cu sediul în Localitatea C., . nr.129, județ C. și D. E. V., domiciliat în Localitatea C., Al.Macilor nr.4, ., ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestator consilier juridic P. Gili cf.delegației depuse la dosar, intimatul D. E. V. fiind reprezentat de av.C. Filisan cf.delegației depuse la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.155 și următoarele cod procedură civilă și se constată depus la dosar la data de 08.11.2013 prin serviciul registratură din partea B. Bogație S. L., în copie certificată cf.cu originalul dosarul de executare nr.333/2013, cu mențiunea de a se pune în vedere contestatorului să achite contravaloarea xerocopiilor dosarului execuțional în cuantum de 27 lei la care se adaugă și TVA.
Instanța – acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării contestației invocate de intimatul D. E. V. prin întâmpinare.
Apărătorul intimatului D. E. V., av.Filisan C. arată că potrivit art.714 al.2 codul de procedură civilă „ contestațiile împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare” iar în speță, încheierea atacată a fost comunicată contestatorului, anexat somației, la data de 21.06.2013, astfel că termenul de 5 zile reglementat de art.714 al.2 Codul de procedură civilă, calculat pe zile libere, astfel cum dispune art.181 al.1 pct.2 Cod procedură civilă, s-a împlinit la data de 27.06.2013.D. fiind faptul că la data de 16.07.2013 a fost înregistrată contestația la executare, deci ulterior împlinirii termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acesteia, se impune admiterea excepției.
Reprezentantul contestatorului lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției tardivității și interpelat fiind arată că obiectul contestației îl reprezintă contestarea Încheierii nr.2 din 20.06.2013.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării contestației.
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, contestatorul a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea încheierii nr. 2/20.06.2013, întocmită în dosarul de executare nr. 333/2013 al B. Bogăție S. L., prin care au fost stabilite, în sarcina acestuia, cheltuieli de executare silită în cuantum total de 2.659,34 lei.
Motivând în fapt contestația la executare, contestatorul a arătat că, la data de 21.06.2013, i-a fost comunicată somația întocmită la data de 20.06.2013 în cadrul dosarului de executare silită mai sus arătat, însoțită de încheierea a cărei anulare se solicită.
Contestatorul a susținut că nu ar putea fi ținut de obligația de plată a cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea atacată, întrucât, de la data comunicării somației, curge termenul de 6 luni reglementat de art. 2 din OG nr. 22/2002, termen în cadrul căruia ar putea să își execute de bunăvoie obligația de plată a debitului urmărit silit. A arătat că numai în situația neexecutării obligației în cadrul termenului de 6 luni arătat ar putea fi îndatorat la plata cheltuielilor de executare.
În drept, au fost invocate disp. art. 711 și urm. din NCPC.
Intimatul D. E. - V., în temeiul disp. art. 205 și urm. din NCPC, în termen legal, a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare formulată de contestatorul I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ "DOBROGEA" AL JUDEȚULUI C., precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Cu caracter prealabil, văzând și disp. art. 194 lit. c) din NCPC, solicităm a se pune în vedere contestatorului, sub sancțiunea prevăzută de art. 242 al. l din NCPC, a preciza obiectul contestației la executare, dat fiind că, în petitul acesteia, a solicitat instanței "sa anuleze încheierea nr. 2 din 20.06.2013 privind contravaloarea cheltuielilor de executare în valoare de 2.659,34 lei", iar în partea finală, "sa dispună anularea executării silite, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în baza titlului executor".
Pe cale de excepție, înțelege a invoca decăderea contestatorului din dreptul de a exercita calea de atac a contestației la executare împotriva încheierii nr. 2/20.06.2013, întocmită în dosarul de executare nr. 333/2013 al B. Bogăție S. L., solicitând admiterea excepției invocate, cu consecința respingerii contestației la executare, ca tardiv formulată.
Pe fondul contestației la executare, apreciaza că susținerile contestatorului nu pot fi primite, urmând a fi respinse, ca nefondate.
Astfel, potrivit art. 622 al. l din NCPC, "Obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se duce la îndeplinire de bunăvoie", iar potrivit art. 622 al. 2 din NCPC, "în cazul în care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe o data cu sesizarea organului de executare,
potrivit dispozițiilor prezentei cărți, daca prin lege speciala nu se prevede altfel".
Potrivit art. 663 din NCPC, sesizarea organului de executare silită se efectuează prin cererea de executare silită formulată de creditor.
Potrivit art. 666 al. l din NCPC, "Daca cererea de executare a fost încuviințata, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu si, dacă legea nu prevede altfel, o somație".
Potrivit art. 667 din NCPC, "Debitorul va fi somat sa își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite".
Potrivit art. 669 art. 2 din NCPC, "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după cai, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlu executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusa de aceștia ".
Raportat la dispozițiile legale anterior citate, urmează a se constata că executarea obligației se consideră a fi efectuată de bunăvoie de către debitor exclusiv în situația în care aceasta este efectuată anterior sesizării organului de executare silită prin cererea creditorului.
Procedura de executare silită se consideră inițiată la momentul sesizării organului de executare silită, cu cererea formulată, în acest scop, de creditor.
Ulterior acestui moment, executarea obligației de către debitor nu mai reprezintă o executare de bunăvoie a obligației, ci o executare voluntară a acesteia, pe parcursul executării silite, respectiv o executare efectuată în cadrul acestei proceduri, cu concursul debitorului și fără a se mai face uz de una dintre formele de executare silită reglementate de lege (poprire, vânzare silită mobiliară sau imobiliară). în cazul executării voluntare a obligației de către debitor, acesta este ținut a suporta cheltuielile de executare silită ocazionate de actele de executare deja efectuate, precum si. proporțional, onorariul de executor judecătoresc si de avocat, dacă este cazul.
Potrivit art. l din OG nr. 22/2002, "(1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva. (2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate".
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, "Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-șl îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului".
Potrivit art. 3 din OG nr. 2/2002, "în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plata în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie".
Față de dispozițiile legale anterior citate, urmează a se observa că, în cazul instituțiilor și autorităților publice la care se referă actul normativ cu caracter special, obligațiile stabilite, în sarcina acestora, prin titluri executorii se consideră a fi executate de bunăvoie exclusiv în situația reglementată de art. l al. l din OG nr. 22/2002, respectiv din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Plata efectuată în cadrul termenului de 6 luni reglementat de art. 2 din OG nr. 22/2002 nu reprezintă o executare de bunăvoie a obligației, ci o executare voluntară a acesteia, în cadrul procedurii de executare silită, dar înlăuntrul unui termen reglementat de lege ca beneficiu acordat debitorului care, instituție sau autoritate publică fiind, este supus reglementărilor specifice gestionării banilor publici, fiind obligat a respecta anumite proceduri menite a nu îl pune în imposibilitate a asigura serviciile cu caracter public, de vădită importanță (servicii de natură socială, administrativă, de siguranță publică etc.), ce întrec drepturile particularilor, luate individual.
Faptul că plata efectuată de debitor, în cadrul termenului de 6 luni, reprezintă o executare voluntară a obligației în cadrul executării silite (iar nu o executare de bunăvoie a acesteia anterior începerii acestei proceduri) rezultă chiar din aceea că, potrivit legii, termenul de 6 luni începe a curge de la comunicarea somației de către organul de executare silită.
Or, cu excepția situațiilor reglementate de art. 668 din NCPC, somația reprezintă, în toate cazurile, primul act de executare silită.
Raportat la aceste argumente, apreciaza că eventuala plată ce va fi efectuată de contestator înlăuntrul termenului de 6 luni reglementat de art. 2 din OG nr. 22/2002 nu reprezintă o executare de bunăvoie a obligației, ci o executare voluntară a acesteia, efectuată în cadrul procedurii de executare silită, astfel că este ținut a suporta cheltuielile de executare silită în condițiile art. 669 al. 2 teza finală din NCPC.
Sub acest aspect, subliniază că, prin încheierea atacată, au fost stabilite cheltuielile de executare silită aferente actelor efectuate de executor până la data întocmirii sale (10,15 lei - taxa judiciară de timbru, 14,70 lei - taxe poștale, l leu - înregistrare dosar, 10 lei - formare dosar, 10 lei - emitere somație, 30 lei - arhivare dosar), precum și onorariul executorului judecătoresc al cărui cuantum nu s-a contestat în condițiile art. 669 al. 4.
Față de toate aspectele arătate apreciază că susținerile contestatorului nu pot fi găsite întemeiate, astfel că solicită respingerea contestației la executare, ca nefondată.
ÎN D., invoca art. 205 și urm. din NCPC.
ÎN DOVEDIRE, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care solicită a se dispune atașarea, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, a dosarului de executare silită nr. 333/2013 al B. Bogăție S. - L..
Instanța va analiza prioritar excepțiile de fond sau de formă care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei, în speță, excepția tardivității invocate de intimata .
Potrivit art. 185 al. l teza l din NCPC, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afara de cazul în care legea dispune altfel".
Potrivit art. 714 al. 2 din NCPC, "Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare".
Raportat la dispozițiile legale menționate, în speță se reține că, încheierea atacată a fost comunicată contestatorului, anexat somației, la data de 21.06.2013, astfel că termenul de 5 zile reglementat de art. 714 al. 2 din NCPC, calculat pe zile libere, astfel cum dispune art. 181 al. l pct. 2 din NCPC, s-a împlinit la data de 27.06.2013.
Cum, contestația la executare a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 16.07.2013, ulterior împlinirii termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acesteia, instanța dispune admiterea excepției tardivității, cu consecința respingerii contestației la executare, ca tardiv formulată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității .
Respinge contestația la executare, formulată de contestatorul I. P. SITUATII DE URGENTA AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., . nr.110, județ C. în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECATORESC BOGATIE S. L., cu sediul în Localitatea C., . nr.129, județ C. și D. E. V., domiciliat în Localitatea C., Al.Macilor nr.4, ., ., J. C., ca fiind tardiv formulată .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Denissa-Tinonia BRESUG L. D.
Red.jud. D.T.B/10.04.2014
Dact.D.L./ex.5/14.04.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 9652/2013. Judecătoria... → |
---|