Contestaţie la executare. Sentința nr. 9159/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9159/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 29428/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Sentința civilă nr. 9159

Ședința publică din data de 20.06.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG

GREFIER: L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea C. J. DE PENSII CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., ., județ C. în contradictoriu cu intimații T. E., domiciliată în Localitatea C., .,, ., județ C. și B. E. JUDECATORESC O. S., cu sediul în Localitatea C., ., .,..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 13.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.06.2013 când după ce a deliberat în secret, conform art. 256 Cod procedură civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata sub nr._ contestatoarea C. Județeană de Pensii Constanta in contradictoriu cu intimata T. E. si B. E. "JUDECĂTORESC - O. S. a formulat contestatie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.199/2012 dispusa de B. E. Judecătoresc O. S., procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data 12.11.2012, precum si a raportului de expertiza contabila înregistrat sub nr._/14.11.2012 .

Se motiveaza ca prin adresele inregistrate la sediul Casei Județene de Pensii Constanta, sub nr._/14.11.2012,_/14.1 L2012 si_/14,11.2012 emise de B. O. S., au fost notificați sa se conformeze titlului executoriu nr. 6438/07.12.2011, dosar nr._/118/2011, pronunțat de Tribunalul Constanta, in sensul sa emita o noua decizie de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta, conform dispoziitiilor OUG nr. 4/2005, in care la stabilirea punctajului mediu anual, sa se aibă in vedere un stagiu complet de cotizare de 25 ani pentru creditoarea T. E..

Mai mult de atât, sa achite suma de 10.592,44 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu, onorariu executor judecătoresc si cheltuieli de executare.

Pe cale de excepție, solicita sa se constate nulitatea raportului de expertiza pentru necitarea partilor conform art. 208 alin, l din Cod.p.c.

Se arata ca doamna expert si-a depășit atribuțiile, efectuand o expertiza fără a convoca părțile si mai mult de atât fără a analiza dosarul administrativ ce aparține intimatei T. E., si mai mult a ignorat dispozițiile legale opozabile spetei prin raportare la dispozitivul Sentinței civile nr. 6438/17.12.2011, pronunțata in dosarul nr._/118/2011.

Prin efectuarea raportului de expertiza, doamna expert accepta mijloacele dolosive la care a recurs intimata T. E., concluzie rezultata din faptul ca, deși in considerentele Sentinței civile nr. 6438/07.12.2011, se dispune despre decizia nr._/21.12.1998 care ii aparține soțului T. R. (anexata in copie), in raportul de expertiza doamna expert face corecția cuvenita si enumera drept document supus analizei, decizia nr._ si nu decizia nr._. Prin nerespectarea procedurii de citare a partilor conform art. 208 alin. l si de studiere a documentației existente in dosarul administrative nr._, expertul incalca si dispozițiile legale respectiv, art. 782, alin.2 din Legea nr. 19/2000, introdus prin OUG 100/2008, dispune fără echivoc ca nr. suplimentar de puncte " se acorda numai in situația in care potrivit legii, la determinarea punctajului mediu annual se utilizează stagiile complete de cotizare in funcție de data deschiderii drepturilor la pensie si art. 169 alin 2 din Legea nr. 263/2010, acordând un nr. suplimentar de puncte pentru activitatea prestata in grupa a-II-a de munca, încălcând dispozițiile expuse din textele legale mai sus invocate.

Pe fondul cauzei, se solicita admiterea contestația pentru următoarele motive:

Prin Sentința civila nr. 6438/07.12.2011, pronunțata in dosarul nr._/118/201, instanța a ignorat temeiul legal sub incidența căruia s-a produs inscrierea la pensie a intimatei T. E., respective Legea nr. 19/2000 si dispune recalcularea drepturilor de pensie sub incidența dispozițiilor OUG nr.4/2005, dispozitii opozabile numai persoanelor inscrise la pensie inainte de 2001.

Mai mult, prin faptul ca intimata T. E. a inteles sa depună in susținerea cererii de chemare in judecata decizia administrativa a soțului T. R., arata in mod clar reaua credința având in vedere datele din cele doua decizii administrative si anume:T. R. - decizia administrativa nr._- activitate prestata in grupa a -II - a de munca - 29 ani - temei legal Legea nr. 3/1977; T. E. - decizia administrativa nr._ - activitate prestata in grupa a -II- a de munca - 24 ani - temei legal Legea nr. 19/2000;

Astfel ca rezulta fără echivoc modul premeditat in care a incercat sa inducă in eroare instanța si sa obțină o sentința favorabila.

Considera ca instanța a fost indusa in eroare prin faptul ca intimata in susținerea cererii de chemare in judecata a depus decizia administrativa a soțului, decizie ce a condus la admiterea acțiunii reclamantei si pe cale de consecința la o imbogatire fără justa cauza.

Se solicita a se observa ca onorariul executorului judecătoresc este de 3.414,44 lei iar in susținere nu sunt depuse documente justificative care sa reflecte cheltuiala executorului, efortul intelectual, complexitatea si valoarea actului, ceea ce nu se confirma prin somația primita.

Potrivit art.37 alin.l lit.a Legea nr. 188/2000: pentru creanțele in valoare de pana la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite, or in speța nu este cazul, somația fiind nefondata si neîntemeiata, creditoarea folosindu-se de mijloace dolosive, recunoscute totodată si de către expertul dispus de către B. O. S..Astfel ca, in mod evident domnul executor a incalcat dispozițiile legale si solicita un onorariu de executare exagerat si nejustificat in suma de 3.414,44 lei. Solicita a se avea in vedere ca respingerea prezentei contestații ar crea un precedent care in viitor ar conduce la o prejudiciere majora a bugetului asigurărilor sociale de stat

In ceea ce privește scutirea de la plata taxei de timbru, va rugam sa aveți in vedere prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, prin care se prevede expres ca instituțiile publice sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru atunci când cererile introduse au ca obiect venituri publice. Sumele de bani solicitate prin somația emisa către instituția contestatoare, sunt asimilate veniturilor publice deoarece in integralitate aceste plați se fac din bugetul asigurărilor sociale, ce deriva din bugetul de stat.

Datorita faptului ca intimata T. E., prin mijloace dolosive a obținut o sentința favorabila ii indreptateste sa solicite admiterea contestației la executare.

Pentru aceste considerente se solicita admiterea contestației la executare așa cum a fost formulata cu anularea somației in dosarul de executare nr, 1199/2012 din data de 12,11,2012. procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de lexecutare din data 12,11.2012 care cuprinde onorariu si cheltuielile de executare cat si a raportului de expertiza având in vedere ca acestea sunt neconforme cu realitatea si neîntemeiate.

In drept, isi intemeiaza cererea pe dispozițiile art.399 - 404 Cod Procedura Civila.

In dovedirea cererii solicita probe cu înscrisuri.

Din analiza actelor dosarului instanta retine

Prin cererea de executare silita inregistrata sub nr. 199/25.04.2012 la B. O. S. creditoare T. E. a solicitat executarea titlului executoriu constituit din sentinta civila nr. 6438 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Constanta in contradictoriu cu C. J. de Pensii, executare ce consta in toate formele de executare pentru executarea silita a obligatiei de a face si pretentii .

Prin incheierea nr. 5595 din 02.05.2012 pronuntata de Judecatoria Constanta din dosarul nr._/212/2012, a fost admisa cererea de incuviintarea a executarii silite formulata de B. O. S., s-a incuviintata executarea silita privind pe creditoarea Tutoiu E. si debitoarea C. J. de Pensii Constanta, efectuata in temeiul titului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 6438/07.12.2011 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosar nr._/118/2011 .

In vederea calcularii diferentelor de drepturi de pensie conform titlului executoriu, in cadrul dosarului de executare silita nr. 199/2012 la data de 24.05. 2012 executorul a procedat la desemnarea unui expert contabil care sa efectueze o expertiza contabila, sens in care a fost emisa adresa catre cabinet individual de contabilitate Barbarino N. D., prin care i se face cunoscuta situatia ca a fost desemnata pentru efectuarea unei expertize cu privirea la dispozitivul sentintei civile 6438/07.12.2011 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosar nr._/118/2011 ce a dispus emiterea unei noi decizii de recalaculare a pensiei pentru limita de varsta, conform OUG nr. 4/2005, in care la stabilirea punctajului mediu anual, sa se aiba in vedere un stagiu complet de cotizare de 25 ani, precum si diferenta de drepturi de pensie dintre pensia cuvenita si cea incasata, incepand cu data de 01.09.2008, actualizata cu rata inflatiei, in considerarea deciziei de recalculare .

In cadrul dosarului de executare silita a fost efectuta expertiza contabila de catre expert Barbarino N. prin care arta ca in ceea ce priveste dispozitia din titlul executoriu ce consta in obligarea parata C. J. de Pensii Constanta la emiterea pentru reclamanta Tutoiu E. a unei noi deciziii de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta, conform dispozițiilor OUG nr 4/2005, in care, la stabilirea punctajului mediu anual, sa se aibă in vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, se arata ca pe perioada executarii silite CJP Constanta a emis decizia nr._/04.07.2012 dar nu ca urmare a punerii in aplicare a dispozitiilor sentintei civile nr. 6438/07.12.2011, ci ca urmare a depunerii cererii de recalculare nr. 1144 din data de 31.10.2011, avand in vedere ca cu ocazia cererii au fost depuse suplimentar la dosarul de pensionare nr._ adeverintele emise de catre PHOENIX SA sub nr. 3719/27.10.2011 si 3718/27.10.2011, motiv pentru care s-a dispus darea in plata a unui punctaj de 2._ fata de 1,7658 .Se arata de care expert ca si la aceasta data stagiu complet de cotizare luat in calcul la stabilirea dreptului de pensie a fost mentinut la 27 de ani si 6 lunii .

Astfel, emiterea unei noi decizii de recalculare in data de 04.07.2011 nu este rezultatul punerii in aplicare a sentintei civile nr. 6438/07.12.2011 ce constituie titlul executoriu, insa se arata ca emiterea unei decizii de pensionare in conditiile titlului executoriu este la dispozitia CJP si nu a expertului numit in dosarul de executare silita .

In ceea ce priveste dispozitia din titlul executoriu ce consta in obligarea paratei sa plătească reclamantei diferența de drepturi de pensie dintre pensia cuvenita si cea încasata, începând cu data de 01.09.2008, actualizata cu rata inflației, in considerarea deciziei de recalculare", se raspunde de expert diferentele cuvenite sunt de 6533 lei, iar diferente cuvenite actualizate de 7178 lei, diferente calculate la un stagiu de cotizare de 25 ani conform sentintei 6438/07.12.2011, si la un puntaj satbilit de expert in lipsa deciziei emise conform sentintei 6438/07.12.2011, prezentat in nexa la raport de 1.9494 .Conform facturii fiscale . C. din 08.11.2012, onorariu de expertiza in dosarul de executare silita 199/2012 a fost de 1.000 lei .

Se retine ca expertiza contabila efectuata avut in vedere dosarul administrativ de pensie al intimatei T. E., cunoscut de institutia CJP Constanta, a respectat dispozitiile mentionate in sentinta 6438/07.12.2011 ce constitue titlul executoriu, iar nemultumirile acesteia referitoare la faptul ca expertul accepta mijloacele dolosive la care a recurs T. E. pentru valorificarea deciziei de pensie nr._/21.12.1998 ce ii apartine sotului reprezinta aparari de fond care au fost analizate de instanta la momentul pronuntarii titlului executoriu, astfel ca nu pot fi reiterate pe calea contestatiei la executare, care constituie mijlocul procedural de contestare doar a actelor de executare, in cazul in care titlul executoriu este o sentinta judecatoreasca . In cadrul contestatie la executare contestatoarea CJP nu poate repune in discutie reanalizarea unor chestiuni de fond avute in vedere la pronuntarea hotaririi judecatoresti ce constituie titlu executoriu, aspectele legate de reaua credinta a titularului de pensie si inducerea in eroare a instantei de judecata reprezinta aspecte ce puteau fi invocate in fata instantei de fond sau prin intermediul cailor de atac .

In cadrul dosarului de executare, executor judecătoresc B. O. S., in conformitate cu dispozițiile art. 371 indice 7, alin.(2), (3), si (4) din Codul de Procedură civila coroborat cu prevederile art. 39 din Legea nr. 188 / 2000 privind executorii judecătorești, a hotararii nr. 2 / 2007 din_, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr, 164 din 07.03.2007, privind completarea Statutului U.N.E.J., a procedat la stabilirea sumelor ce urmeaza sa fie platite de catre debitor cu titlu de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite si de onorariu de executare astfel: onorariu obligația de a face-

1.240 lei RON, onorariu executare silita - 890,07 lei RON, cheltuieli de transmitere prin posta - 18,22 lei RON, taxe somații - 8 lei RON, taxa încuviințare Judecătoria Constanta - 10 lei RON, timbru judiciar - 0,15 lei RON, onorariu expertiza- 1.000 lei RON, consultanta in vederea întocmirii actelor executionale- 248 lei RON . Conform celor specificate mai sus rezultă ca debitul total reprezentând cheltuieli ocazionate cu efectuarea executării silite cât si onorariul de executare este in sumă de lei 3.414, 44 RQN (include TVA).

Potrivit art. 371 indice 7 alin. (4)Cod Procedura Civila, proces - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare constituie titlul executoriu pentru sumele astfel stabilite.

Instanta retine ca procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare a fost intocmit in mod corect prin raportare art. 39 din Legea nr. 188 / 2000 privind executorii judecătorești, avand in vedere ca itlul executoriu priveste atat executarea silita a unor pretentii ca urmare a determinarii unor diferente de drepturi de pensie cuvenite ca urmare a emiterii unei noi decizii de pensionare, fapt ce a determinat necesitatea efectuarii unei expertize contabile deoarece titlul executoriu cu prevederea o suma certa in acest sens, insa cuprindea si dispozitia obligarii CJP Constanta la emiterea unei noi decizii –obligatie de a face -, motiv pentru care actele de executare au vizat atat indeplinirea obligatiei de a face, respectiv emiterea unei noi decizii de recalculare, cat si recuperarea pretentiilor constand in plata de diferente de drepturi de pensie .Astfel, in procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, se face referire la onorariu obligatie de a face –emiterea unei noi decizii de recalculare in suma de 1240 lei, onorariu executare silita in suma de 890,07 lei .In aceste cheltuieli in mod justificat este inclus onorariu de expertiza de 1000 lei deoarece debitoarea nu a inteles sa achite factura fiscala . C. nr. 241/08.11.2012, urmand ca aceasta suma sa fie recuperata de creditorul obligatiei de plata CJP .

Prin urmare, aceste cheltuieli deexecutare sunt justificate prin documentele aflate in dosarul deexecutare, reflecta efortul executorului raportat la complexitatea cauzei ce a necesitat intocmirea chair si a unei expertize contabile, astfel ca sustinerea contrara a contestatoarei este neintemeiata .

La data de 12.11.2012 a fost emisa Somatia catre C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CONSTANTA, in baza cererii creditoarei si a titlului executoriu constând in sentința nr. 6438/07.12.2011, dosar nr._/118/2011, pronunțata de Constanta si in conformitate cu dispozițiile art. 387 si 580 indice 2 Cod procedura Civila, a fost somata debitoarea ca in termen de 10 (zece) zile de la lăsarea, inmanarea sau afișarea somației la sediul acesteia sa se conformeze intocmai dispozitiunilor menționatului titlu executoriu, respectiv: sa emita o noua decizie de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta, conform dispozițiilor OUG nr.4/2005, in care, la stabilirea punctajului anual, sa se aibă in vedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani pentru creditoarea T. E., la care se ataseaza titlul executoriu si procesul-verbal de cheltuieli. Se arata ca caz de neconformare, se va proceda la executare silita, cu toate consecintele nerespectarii titlului, executare ce se va efectua cu ajutorul organelor de politie, punandu-i-se in vedere dispozițiile art. 580 indice 2, 580 indice 3 si 580 indice 5 Cod Procedura Civila. Totodata, la data de 12.11.2012 a fost emisa somatia, in baza cererii creditoarei T. E. si a titlului executoriu constând in sentinta civila nr. 6438/07.12.2011, dosar nr._/118/2011, pronunțata de Tribunalul Constanta, in conformitate cu dispozițiile art. 371 indice 7, art.387 si art. 411 Cod Procedura Civila si Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, debitoarea fiind somata ca in termen de l (una) zi, de la primirea, lăsarea, inmanarea sau afișarea somatiei la domiciliul/sediul acesteia sa se conformeze intocmai dispozitiilor titlu executoriu, respectiv sa achitate suma de 10.592,44 lei RON reprezentand debit conform titlului executoriu, onorariu si cheltuieli de executare de executare care includ TVA .

Desi debitul solicitat este justificat si conoscut de debitor constand in cheltuieli de executare in suma de 3414,44 lei conform procesului vrebal de stabilire cheltuieli de executare si in diferente de drepturi de pensie calculate de expertul contabil in cuantum de 7178 lei, prin raportatea la dispozitia din sentinta civila nr. 6438/07.12.2011 ce prevede emiterea unei noi decizii de pensie, iar ca urmare a emiterii acestei noi decizii, diferentele dintre pensia incasata si cea cuvenita potrivit noii decizii incepand cu data de 01.09.2008, debitoarea nu s-a conformat dispozitiilor titlui executoriu .

F. de cele retinute prin raportare la art. 399-404 C.p.c., instanta apreciaza ca actele de executare au fost intocmite cu respectarea prevederilor legale in materia executarii silite, motiv pentru care respinge contestatia la executare ca nefondata .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea C. J. DE PENSII CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., ., județ C. în contradictoriu cu intimații T. E., domiciliată în Localitatea C., .,, ., județ C. și B. E. JUDECATORESC O. S., cu sediul în Localitatea C., ., .,., ca nefondată .

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Denissa-Tinonia BRESUG L. D.

Red.jud. D.T.B/30.08.2013

Dact.D.L./ex.5/02.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9159/2013. Judecătoria CONSTANŢA