Reziliere contract. Sentința nr. 7026/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7026/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 15254/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința Civilă Nr.7026

Ședința publică de la 20.05.2013

Completul compus din:

P.: A. I. G.

Grefier: Selma Z.

Pe rol soluționarea cauzei civile ca obiect reziliere contract acțiune formulată de reclamanta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA cu sediul în C., ., jud.C. în contradictoriu cu pârâții I. P., I. A., I. S. și S. T. domiciliați în C., ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta I. P., personal, care se legitimează cu BI ._, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Pârâta arată că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.

În baza art.150C.proc.civ.instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei pentru dezbateri.

Pârâta solicită respingerea acțiunii, arătând că este de acord cu plata pretențiilor însă în prezent nu dispune de toată suma solicitată prin prezenta acțiune.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2012 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ creditoarea R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA a chemat în judecată pe debitorii I. P., I. A., I. S. și S. T. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1687,86 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei septembrie 2011—mai 2012, sumă actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, obligarea debitorilor la plata penalităților în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate asupra chiriei restante, datorate până la data ultimului act de executare a plății acesteia, actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii arata ca între creditoarea R.A.E.D.P.P. Constanta și debitorii I. P., I. A., I. S. și S. T. a fost s-a încheiat contractul de închiriere nr.10917B/31.07.2007 a imobilului situat în Constanta, ., etaj 1, contract prin care debitorii au devenit locatari ai imobilului descris mai sus având obligația de a achita lunar o chirie stabilită prin contract și fișele de calcul ale contractului. Contractul de închiriere a fost prelungit conform OUG 44/2009 până la data de 20.05.2014.

Reclamanta a arătat că pârâții nu au achitat chiria pe perioada septembrie 2011- mai 2012 în cuantum de 1687,86 lei și penalitățile aferente acestei perioade, calculate în temeiul art.8 din Contractul de închiriere încheiat între părți.

În drept invocă disp. OG 2/2001 și pe contractul de închiriere dintre părți.

În scop probator au fost depuse la dosar în copie înscrisuri emise de Direcția Juridică a RAEDPP C., contractul de închiriere nr. 10917B/31.07.2007, fișa de calcul, proces verbal de predare-primire, acte adiționale la contractul de închiriere, notificare, nota de constatare, fișa contractului, copii acte de identitate ale pârâților

Pârâții nu au formulat întâmpinare, dar s-au prezentat în instanță și au solicitat acordarea mai multor termene de judecată pentru a pute achita debitul.

La termenul de judecată din data de 24.09.2012 reclamanta a formulat cerere modificatoare în sensul că înțeleg să solicite pe calea dreptului comun și nu pe calea somației de plată următoarele:

- rezilierea contractului de închiriere nr.10917B/31.07.2007 al cărei titular este pârâta Iașar P.;

- evacuarea necondiționată a persoanelor din imobilul situat în C. . etaj 1, județul C.;

- obligarea pârâților la plata sumei de 187,54 lei lună reprezentând chiria datorată conform contractului de închiriere;

- obligarea pârâților penalităților de întârziere calculate asupra chiriei lunare datorate conform art.8 alin.2 din contractul de închiriere începând cu luna noiembrie2011 până la plata efectivă a debitului, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei datorate.

- cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea astfel modificată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 617,32 lei și timbrul judiciar mobil de 3 lei.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului Iașar P. – titulara de Contract..

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între pârâta IAȘAR P. (în calitate de titular de contract) și reclamant RAEDPP C. a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat sub nr. 10917B/31.07.2007 având ca obiect închirierea spațiului cu destinație de locuință situat în C., ., etaj 1, județul C., compus din 2 camere de locuit plus dependințe în suprafață totală de 74,28 m.p., locuință pe care pârâta Iașar P. o are în folosință exclusivă de la data încheierii contractului de închiriere menționat, ceilalți pârâți - fiica și nepoatele titularului de contract - locuind în imobil conform fișei anexă la contract – f.10.

Chiria pe care pârâții s-au obligat sa o plătească prin contractul încheiat a fost stabilită prin fișa de calcul – anexă la contract (f.8) la valoarea de 151,24 lei la care urmează a se adăuga TVA aferent, în total chiria datorată lunar fiind de 187,54 lei.

Conform art.969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1073 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.

În conformitate cu disp.art. 8 al. 2 din contractul de închiriere: „neplata în termen a chiriei atrage o penalizare de 0,5 % asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea sa poată depăși totalul chiriei restante”.

Înscrisurile depuse la dosar se coroborează cu răspunsul la interogatoriul administrat pârâtei Iașar P. evidențiat la fila 62din dosar, și cu recunoașterea debitului de către pârâți ce rezultă din faptul plăților efectuate după sesizarea instanței..

Având în vedere faptul că pârâții nu au făcut dovada achitării integrale a chiriei – aceștia achitând pe durata procesului numai o parte din sumele datorate - aferente perioadei septembrie 2011 – septembrie 2012 inclusiv la termenul stabilit prin contract, respectiv cel mai târziu până în ultima zi lucrătoare din lună pentru luna în curs ( conform art. 8 al. 1 din contract) au fost calculate penalități de întârziere, cuantumul acestora fiind de 1.377,86 lei calculată până la data cererii de modificare a acțiunii din somație de plată în reziliere contract, evacuare și pretenții, respectiv data de 24.09.2012 (fila 27).

Pentru considerentele arătate instanța urmează sa oblige pe pârâți la plata către reclamanta a sumei de 187,54 lei reprezentând contravaloarea chiriei lunare calculată începând cu luna octombrie 2012 și până la punerea în executare a hotărârii de evacuare și a sumei de 1377,86 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului calculate conform art.8 alin.1 și 2 din contract până la data formulării cererii modificatoare, respectiv data de 24.09.2012, precum și în continuare în procent de 0,5 % pe zi de întârziere calculate asupra chiriei restante până la data ultimului act de executare a plății acesteia. achitarea integrală a debitului.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractului, instanța reține ca potrivit art. 4 lit.b din contractul de închiriere „rezilierea contractului se poate face la cererea proprietarului atunci când: chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv

Urmare plăților parțiale efectuate de către pârâți, dar și a faptului prin acțiune s-a solicitat și obligarea pârâților la plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere până la data executării efective a hotărârii de evacuare și cum în speță pârâții nu au făcut dovada achitării chiriei începând cu luna octombrie 2012 și până la data soluționării prezentei cauze, instanța urmează să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 10917B din 31.07.2007.

Pe cale de consecință, având în vedere faptul că pârâții nu mai sunt în măsura sa facă dovada unui titlu locativ în baza căruia dețin și folosesc imobilul, urmează a se dispune evacuarea acestora din imobilul situat în municipiul C., ., etaj 1, județul C..

În baza disp.art. 6 din contractul de închiriere și art.25 din Legea 114/1996 instanța urmează să oblige pe pârâți la plata contravalorii chiriei lunare până la punerea în executare a hotărârii de evacuare și a penalităților de întârziere aferente până la plata debitului.

Pentru considerentele arătate, cererea reclamantei urmează a fi admisă, așa cum a fost modificată și precizată.

În baza art. 274 c.p.civ urmează să oblige pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 589,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru și timbru judiciar mobil).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâții I. P., I. A., I. S. și S. T. domiciliați în C., ., ., modificată și precizată.

Dispune rezilierea contractului de închiriere nr.10917B/31.07.2007.

Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în municipiul C. ., etaj 1, județul C..

Obligă pe pârâți la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 187,54 lei reprezentând contravaloarea chiriei lunare calculată începând cu luna octombrie 2012 și până la punerea în executare a hotărârii de evacuare;

- 1.377,86 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului calculate conform art.8 alin.1 și 2 din Contract până la data formulării cererii modificatoare, respectiv data de 24.09.2012, precum și în continuare în procent de 0,5% pe zi de întârziere calculate asupra chiriei restante până la data ultimului act de executare a plății acesteia.

- 589,72 lei - cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar mobil.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.05.2012.

PREȘEDINTE GREFIER

A. I. G. Selma Z.

Red.jud.AIG/05.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 7026/2013. Judecătoria CONSTANŢA