Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 21547/301/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 23.10.2013
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. O. P. S.A., cu sediul in Bucuresti, ., sector 1, P. City, în contradictoriu cu intimații C. L., I. S. B., V. F., T. T., E. J., A. C., D. A., D. V., I. G. C., C. G., M. I., P. D., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. A. Pirvanescu, în C., . 181A, ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 22.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la 23.10.2013, iar după ce a deliberat în secret, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 10.05.2013, sub nr._, contestatoarea S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu intimații P. D., M. I., C. G., I. G. C., D. V., D. A., A. C., E. J., T. T., VASILECU F., I. S. B. și C. L. a solicitat anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 53/2013 constituit la Biroul Executorului Judecătoresc V. Ș., cu consecința anulării tuturor actelor de executare efectuate, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației și restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate.
Prin sentința civilă nr. 9240/14.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost declinată competența de soluționare a cauzei către Judecătoria C., instanța invocând din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
În motivare s-a reținut în esență că Judecătoria C. este instanța de executare, întrucât poprirea s-a realizat la sucursala din mun. C. a Băncii Comerciale Române S.A..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 04.09.2013.
Contestatoarea a invocat excepția necompetenței teritoriale, susținând că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 3 București.
În motivare contestatoarea a arătat că Judecătoria Sectorului 3 București este instanța de executare întrucât, deși adresa de înființare a popririi a fost înregistrată la Sucursala Județeană C. a BCR S.A. la data de 02.05.2013, S.C. O. P. S.A. nu are conturi deschise la această sucursală, și în consecință, adresa de înființare a popririi a fost înaintată la sediul central al BCR S.A. din București, sector 3, unde poprirea a fost înființată asupra conturilor P. și finalizată prin virarea sumelor de bani ce fac obiectul dosarului de executare nr. 53/2013, de către terțul poprit BCR S.A. – sector 3 București în contul B. V. Ș..
Contestatoarea a mai arătat că din adresa emisă de terțul poprit BCR S.A. nr. 6449/11.10.2013 reiese că toate conturile deținute de O. P. la această unitate bancară sunt deschise pe Sucursala București – Unirea cu sediul în sectorul 3 iar societatea nu are conturi deschise la Sucursala C..
Contestatoarea a solicitat instanței declinarea competenței de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 3 București, întrucât în raza teritorială a acestei judecătorii a avut loc executarea silită.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Din actele întocmite în dosarul de executare nr. 53/2013 al B. V. Ș., instanța reține că la data de 14.02.2013, intimații – creditori au solicitat punerea în executare silită a creanței din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6125/23.11.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Față de momentul formulării cererii de executare silită, instanța reține că aplicabile în cauză sunt dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, astfel că instanța de executare, competentă să soluționeze contestația la executare, este conform art. 373 alin. 2 C.proc.civ. judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Nu are prin urmare nicio relevanță sub aspectul competenței nici sediul executorului judecătoresc și nici faptul că încuviințarea de executare silită s-a dat de o anume instanță.
Din actele dosarului de executare silită nr. 53/2013, reiese că executarea silită s-a desfășurat împotriva contestatoarei doar prin modalitatea de executare a popririi conturilor bancare deținute de aceasta, prin urmare sintagma judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea se raportează la instanța în a cărei rază teritorială are deschise conturile bancare debitoarea.
În acest sens, executorul judecătoresc a emis către BCR S.A. adresele de înființare a popririi din data de 30.04.2013 (ex. filele 396-397 sau 421-422) pe numele fiecărui creditor, adrese care au fost comunicate Sucursalei Județene a BCR S.A. cu sediul în C., ..
Potrivit art. 454 alin. 23 C.proc.civ.: „În cazul în care adresa de înființare a popririi se adresează unei unități operaționale a unei bănci, poprirea va fi înființată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are deschisă la acea unitate”.
Aceste dispoziții nu pot aplicate raportat la Sucursala C. a BCR S.A, întrucât așa cum reiese din adresa nr. DGLC – 6449/11.10.2013 depusă la 22.10.2013, debitoarea – contestatoare nu are conturi deschise la Sucursala C. a băncii ci doar la Sucursala Unirea din Sectorul 3 București. De altfel, nici în adresa de înființare a popririi nu se menționează că s-ar fi înființat poprirea asupra conturilor ce ar fi deschise de contestatoare la Sucursala C. a BCR S.A. ci asupra conturilor deschise la BCR S.A..
Mai mult decât atât, din extrasele de cont depuse de contestatoare atât în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București cât și pe rolul acestei instanțe, reiese că poprirea s-a realizat prin transferul sumelor din contul deschis de contestatoare la BCR Centrală din București cu nr. RO77RNCB_1739 și nu dintr-un cont deschis la Sucursala C..
Față de această situație de fapt, instanța reține că executarea silită s-a desfășurat doar în București, Sectorul 3, acolo unde s-a efectuat poprirea asupra conturilor debitoarei – contestatoare deschise la BCR S.A. Centrală, iar în raza teritorială a Judecătoriei C. nu s-a efectuat niciun act de executare silită.
Sintagma judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea nu poate fi privită în mod abstract, ci raportat la actele de executare silită întreprinse. Până la începerea efectivă a executării silite singura constantă în determinarea judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea o reprezintă sediul debitorului și prezumția că la sediul acesteia se află bunurile supuse executării silite, or conturile bancare sau eventualele bunuri identificate. Astfel, dacă în cazul încuviințării de executare silită noțiunea de judecătorie în circumscripția căreia se va face executarea are o accepție mai largă, când începe efectiv executarea silită, determinarea judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea se face în mod efectiv, în concret în funcție de obiectul asupra căruia poartă executarea silită.
Dacă în faza încuviințării executării silite se discută de o posibilitate a realizării executării silite într-un anumit mod și loc, în faza începerii executării silite posibilitatea se concretizează și în funcție de materialitatea actelor de executare silită întreprinse se va determina locul executării silite.
Instanța mai reține că nu a existat nici la data încuviințării executării silite în dosarul de executare nr. 53/2013 al B. V. Ș. și nici ulterior după ce s-a concretizat executarea, vreun element care să conducă la concluzia că executarea silită s-ar putea desfășura pe raza teritorială a Judecătoriei C.. În acest sens, sediul executorului și domiciliile creditorilor nu au nicio relevanță.
În consecință, instanța reține că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 3 București, motiv pentru care va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Având în vedere că, prin Sentința civilă nr. 9240/14.06.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a declinat cauza în favoarea Judecătoriei C., în temeiul art. 20 pct. 2 Cod proc. civ. din 1865, instanța va constata ivit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 22 alin. 3 teza I din același act normativ, cauza urmează a fi trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență și se va dispune suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a conflictului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de contestatoare.
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea S.C. O. P. S.A. cu sediul in Bucuresti, ., sector 1, P. City în contradictoriu cu intimații P. D., M. I., C. G., I. G. C., D. V., D. A., A. C., E. J., T. T., VASILECU F., I. S. B. și C. L., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. A. Pirvanescu, în C., . 181A, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Constată că s-a ivit un conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria C..
Înaintează dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit.
Dispune suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N. /07.11.2013
Tehnored.gref. A.S./3ex, 2com/07.11.2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. - SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241/_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
Către
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr pronunțate la data de 23.10.2013 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus înaintarea prezentei cauze privind pe contestatoarea S.C. O. P. S.A și intimatul P. D., si altii, în favoarea dumneavoastră, pentru soluționarea conflictului negativ de competență, vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ , cusut și numerotat, conținând de file .
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
← Pretenţii. Sentința nr. 7535/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria... → |
---|