Plângere contravenţională. Sentința nr. 6382/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6382/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 25989/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 6382
Ședința publică din data de 30.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. TRANTU
GREFIER: L. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petent D. G. D. cu domiciliul procesual ales în Târgu M., ., . în contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul în C., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 25.04.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 30.04.2013, când după ce a deliberat în secret, conform art. 256 C. proc. civ., instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.10.2012 sub nr._, petentul D. G. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, anularea procesului-verbal . nr._/18.09.2012, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petentul a arătat că, în data de 18.09.2012, acesta circula pe DN 39 pentru a încărca marfa destinată transportului, în portul Agigea, transport efectuat în timpul serviciului. Acesta a mai precizat că singura rută de intrare în Portul C. pentru camioane este Poarta 7, pe lângă pod, care se continuă la baza podului, pe lângă magazinul comercial Selgros, pe unde se intră în port.
În continuare, petentul a menționat că, în acea direcție de mers, era permisă circulația de tonaj greu, respectiv peste 5 tone, pentru poarta 7, traficul desfășurându-se pe sub pod. Astfel, acesta, pentru a ieși din port, a parcurs aceeași rută, respectiv Port C. până la Selgros și după această intrare, trebuia să mă încadrez pe prima bandă de circulație pentru a putea vira în partea dreaptă, spre șoseaua care urcă pe podul Agigea, iar, pe parcursul segmentului de drum parcurs nu exista niciun semn vizibil de interzicere a traficului greu, peste pod, așa cum reiese din planșele foto.
Petentul a mai arătat că, după ce s-a încadrat pe dreapta, pentru a urma direcția de mers, pentru portul Agigea, după aproximativ o lungime de 200 m, a văzut semnul temporar, dar era prea târziu și nu a avut de ales decât să-și continue drumul, deoarece nu putea întoarce și ar fi pus în pericol grav traficul din acea zonă.
S-a mai menționat că agentul constatator era singur în mașină și, în timpul în care petentul a purtat discuții cu acesta, nu a mai văzut o altă persoană care să fie martor la eveniment, astfel încât petentul s-a îndoit de faptul că martorul menționat în procesul-verbal ar putea oferi informații utile și pertinente cauzei, solicitând de asemenea emiterea unei adrese către intimat pentru a preciza dacă acest martor este încadrat în muncă la această instituție.
Petentul a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal motivat de faptul că în cadrul rubricii „alte mențiuni”, în mod voit, agentul constatator a consemnat altceva și a omis niște mențiuni relevante pentru perceperea evenimentului rutier.
De asemenea, petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate și pentru faptul că există mâzgălituri, acestea nefiind admise pentru acest înscris oficial, și că actul nu conține o rubrică referitoare la obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni.
În ceea ce privește capătul subsidiar al plângerii, petentul a arătat că, față de gradul de pericol social scăzut al faptei, poate fi aplicată sancțiunea avertismentului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG nr.2/2001.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, fiind atașate, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal, planșe foto, comanda de transport, scrisori de transport, acte de înmatriculare.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus la dosarul cauzei, raportul agentului constatator.
La termenul din data de 20.12.2012, instanța a dispus emiterea unei adrese către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri cu mențiunea de a preciza ce indicatoare referitoare la restricția de tonaje erau amplasate la . C. circulând spre Agigea, ce indicatoare referitoare la restricția de tonaje erau amplasate pe podul Agigea sau la . de a comunica o schiță a amplasării indicatoarelor; răspunsul primit fiind atașat la dosarul cauzei (filele 39-40).
La termenul din data de 14.02.2013, instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ., a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, iar petentului și a probei testimoniale.
De asemenea, instanța a dispus emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliție al Județului C. pentru a preciza dacă Z. Mihaita este încadrat în muncă la această instituție, iar, în caz afirmativ, de a menționa funcția deținută de acesta; răspunsul primit fiind atașat la dosarul cauzei (fila 45).
Deși a fost legal citat, martorul Z. Mihaita nu s-a prezentat în vederea audierii.
La solicitarea instanței, petentul a depus înscrisuri referitoare la profesia sa.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/18.09.2012, petentul D. G. D., a fost sancționat cu amenda în cuantum total de 840 lei pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 și de art. 101 alin. 1 pct. 18 din același act normativ, precum și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În fapt, s-a reținut că, în data de 18.09.2012, petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, ce tracta semiremorca cu număr de înmatriculare_, pe podul rutier Agigea din direcția C. către M., și nu a respectat interdicția temporară de tonaj maxim 5 tone, neavând asupra sa permisul de conducere.
În cadrul secțiunii „alte mențiuni”, petentul a consemnat faptul că a uitat permisul acasă și a trecut podul deoarece nu a văzut indicatorul.
Procesul-verbal nu a fost semnat de petent, ci de martorul Z. Mihaita care a atestat faptul că petentul a refuzat să semneze.
Instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Referitor la motivele de nulitate invocat de petent, instanța reține că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel în ceea ce privește faptul că, în cadrul rubricii „alte mențiuni”, în mod voit, agentul constatator a consemnat altceva și a omis niște mențiuni relevante pentru perceperea evenimentului rutier, că actul nu conține o rubrică referitoare la obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, că există mâzgălituri și că nu este menționată moneda națională, având în vedere dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 și Decizia nr. 22/2007 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanță în temeiul art. 330 ind. 7 C.proc.civ., instanța constată că nerespectarea acestor cerințe atrage nulitatea relativă a procesului-verbal. Astfel, nulitatea nu poate fi constatată decât dacă s-a pricinuit o vătămare contravenientului ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului constatator.
Or, în cauza de față, instanța reține că petentul nu a invocat și implicit nu a făcut dovada unei astfel de vătămări.
Iar, referitor la obiecțiunile pe care le-a făcut și nu au fost consemnate, instanța constată că petentul a beneficiat de dreptul de a formula obiecțiuni prin depunerea prezentei plângerii contravenționale, astfel încât nu se impune anularea procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În consecință, în ceea ce privește sarcina probei, potrivit art. 1169 Codul civil din 1864 (aplicabil în speță), revine petentului să probeze criticile aduse, respectiv de a demonstra că procesul-verbal este netemeinic.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.
În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Instanța reține că, prin plângerea contravențională, petentul nu a negat săvârșirea faptei, ci a arătat că indicatorul rutier nu era amplasat în mod corespunzător astfel încât să permită participanților la trafic să se conformeze interdicției impuse.
Cu titlu preliminar, instanța constată că petentul nu a formulat critici sub aspectul faptei de a nu avea asupra sa permisul de conducere, faptă sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, astfel încât, în baza principiului disponibilității, instanța va analiza plângerea formulată sub aspectul temeiniciei faptei prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, și anume de a nu respecta interdicția temporară de tonaj.
Instanța constată că, în temeiul art. 29 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, circulația pe drumurile publice se desfășoară în conformitate cu regulile de circulație și cu respectarea semnificației semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele și indicațiile polițistului rutier care dirijează circulația, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară și semnalele conducătorilor de vehicule.
Instanța reține că faptul că petentul nu a cunoscut această interdicție temporară nu poate înlătura răspunderea contravențională a acestuia în condițiile în care existau indicatoare rutiere referitoare la interdicția temporară de tonaj, potrivit schiței emise de CNADNR – Direcția Județeană de Drumuri și Poduri C. (fila 40).
Astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, petentul are calitatea de șofer autocamion, fiind angajat în această calitate la . S.R.L., iar, la momentul constatării faptei, acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Or, atât petentul, cât și societatea la care acesta este angajat, în calitate de profesioniști în această materie, aveau obligația de a se informa asupra interdicțiilor temporare impuse pe parcursul traseului pe care îl parcurgea.
Sub acest aspect, așa cum reiese din raportul agentului constatator, instanța reține că exista o posibilitate efectivă de a cunoaște interdicția impusă întrucât aceasta a fost adusă la cunoștința publicului de către CNADNR începând cu data de 26.07.2012, participanții la trafic fiind anunțați de faptul că este restricționată circulația pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone pe DN 39 C. – M., la poziția kilometrică 8+988 P. Agigea, fiind de asemenea menționate și semnalizate și variantele ocolitoare.
Instanța nu poate reține apărarea petentului în sensul că i-a fost imposibil să schimbe direcția de mers deoarece a observat târziu indicatorul.
Astfel, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 64 lit. b pct. 2 din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare al OUG nr. 195/2002, coroborat cu anexa 2 a acestei hotărâri, indicatorul de interdicție temporară de tonaj maxim 5 tone este un indicator de interzicere sau restricție.
Iar, potrivit art. 66 coroborat cu art. 67 din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare al OUG nr. 195/2002, semnificația indicatoarelor de interzicere sau de restricție începe din dreptul acestora.
Așadar, reținând că petentul a aflat de indicatorul de interzicere în momentul în care l-a observat înainte de . avea obligația de a opri și de a face toate demersurile necesare în vederea respectării interdicției.
Procedând la verificarea legalității sancțiunilor aplicate, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce respectă dispozițiile art.21 alin.3 din același act normativ, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța mai reține că sancțiunea amenzii și cea a suspendării exercitării dreptului de a conduce sunt necesare pentru corijarea pe viitor a comportamentului petentului, sancțiunea avertismentului nefiind suficientă, cu atât mai mult cu cât petentul, în calitate de conducător profesionist, avea obligația de a fi diligent și a respecta regulile de circulație.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/18.09.2012 formulată de petentul D. G. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/18.09.2012 formulată de petentul D. G. D. cu domiciliul procesual ales în Târgu M., ., . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. cu sediul în C., jud. C..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. TRANTU L. S.
Red.Jud.M.T./25.06.2013
Tehn.Red.L.S./ex4/26.06.2013
| ← Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7535/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
