Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 07/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 27315/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Sentința civilă nr. _

Ședința publică din data de 07.11.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG

GREFIER: L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect reprezentativitate sindicat, formulată de petentul S. E. INTERNATIONALE DIN C. CASEI DE E. PHOENIX SA, cu sediul în Localitatea C., INCINTA Port, județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petent dna U. A. E., cf.împuternicirii depuse la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.155 și următoarele cod procedură civilă.

Reprezentanta petentului U. A. E. se legitimează cu CI . nr._ – CNP_ și arată că nu are alte cereri și probe de formulat.

În temeiul art. art.392 Cod de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Reprezentantul petentului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Instanța – rămâne în pronunțare asupra cererii formulate de petent.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2013 sub nr._ S. de Expediții Internaționale din cadrul Casei de Expediții „ Phoenix „ SA a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate la nivelul societății Casei de Expediții „ Phoenix „ SA C. .

În susținerea cererii petentul a depus la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: copie după sentința civilă nr. 9229/21.06.2013 prin care a dobândit personalitate juridică, copie după statutul sindicatului, tabel cu membrii Biroului Permanent ; declarația semnată de reprezentantul legal al sindicatului, d-na Președinte M. Z. privind numărul total de membrii ai sindicatului, tabel cu membrii de sindicat, adresa prin care a solicitat societății Casei de Expediții „ Phoenix „ SA C. numărul total de angajați, adredsa nr. 3641/08.10.2013 eliberată de Casa de Expediții „ Phoenix „ SA din care reiese numărul total de salariați ai societății, adresa din 09.10.2013 depusă la ITM, împuternicirea pentru U. A. care va reprezenta SLEI .

În drept, petentul a invocat prevederile art. 51 -53 din Legea dialogului social nr. 62/2011 privind reprezentativitatea organizațiilor sindicale .

Analizând cererea petentului instanța reține următoarele:

„Art. 51. - (1) Sunt reprezentative la nivel național, de sector de activitate, de grup de unități și de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: […]

C. la nivel de unitate:

a) au statut legal de sindicat;

b) au independență organizatorică și patrimonială;

c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

(2) Îndeplinirea de către organizațiile sindicale a condițiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanța care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanță a documentației prevăzute la art. 52.

(3) Hotărârea se motivează și se comunică în 15 zile de la pronunțare.

(4) Hotărârea judecătorească poate fi atacată cu recurs.

Art. 52. - Dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate se face astfel: […]

C. la nivel de unitate:

a) copie a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere;

b) declarație semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri;

c) dovadă privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator;

d) dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate.

Art. 53. […] (3) Anterior depunerii dosarului pentru obținerea reprezentativității la judecătorie, sindicatele vor depune o copie scrisă și una în format electronic a respectivului dosar la inspectoratul teritorial de muncă, care o va înregistra și va emite dovadă în acest sens.”

În cauză, petentul a depus la dosar o copie a încheierii de dobândire a personalității juridice de către sindicat, declarația semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri, dovada privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator și dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate, înscrisuri din care rezultă că în cadrul sindicatului sunt înscriși ca membrii 84 de salariați ai Casei de Expediții „ Phoenix „ SA C. dintr-un total de 97 salariați, astfel că petentul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 51 alin. 1 lit. c din legea nr. 61/2011 a dialogului social, în ceea ce privește statutul legal de sindicat, a independenței organizatorice și patrimoniale și a numărului de membri ai sindicatului, care reprezintă mai mult de jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

Pentru aceste considerente, instanța constată că petentul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege și urmează să admită cererea așa cum a fost formulată și să constate că S. de Expediții Internaționale din cadrul Casei de Expediții „ Phoenix „ SA îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul unității Casei de Expediții „ Phoenix „ SA C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul S. Expediții Internaționale din cadrul Casei de Expediții „ Phoenix „ SA C., cu sediul în Localitatea C., INCINTA Port, județ C..

Constată reprezentativitatea SINDICATULUI Expediții Internaționale la nivelul unității Casei de Expediții „ Phoenix „ SA C. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Denissa-Tinonia BRESUG L. D.

Red.jud. D.T.B/10.01.2014

Dact.D.L./ex.4/10.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria CONSTANŢA