Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4297/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4297/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 7718/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILĂ Nr. 4297/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. S. domiciliată în București, ., ., ., petent B. E. R. P. CURATOR S. A. domiciliată în București, ..199, ., . și pe intimat T. G. domiciliat în Techirghiol, . -18, ., ., având ca obiect investire cu formulă executorie acord de mediere.
Prezenta cerere a fost legal timbrata cu suma de 4 lei reprezentând taxa judiciara de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publica se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța in baza disp.art.150 C.p.civilă constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cererii de fata, retine urmatoarele.
P. cererea inregistrata sub nr._ /2012 reclamantii au solicitat pronuntarea unei hotarari de expedient prin care sa se ia act de acordul de mediere nr.01/13.03.2013 incheiat la Biroul de mediator A. D. si investirea cu formula executorie a acordului de mediere in temeiul art.63 alin.3 din Legea nr.192/2006.
In sustinerea cererii a depus inscrisuri.
Analizad inscrisurile depuse,instanta constata ca partile au urmat procedura de mediere care s-a incheiat cu acordul de mediere din 13.03.2013 in baza contractului de mediere nr.01/13.03._ la Biroul de mediator A. D. cu privire la iesirea din indiviziune asupra bunurilor imobile ce au facut obiectul contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr.1723/9.04.1998, contractului de partaj voluntar nr.268/27.05.2008 si certificatului de mostenitor autentificat sub nr.1966/11.10.2001.
Instanta constata ca acordul de mediere cuprinde dispozitii conforme cu legea si cu actele juridice civile prezentate de parti in procedura de mediere aratate mai sus.
Pentru aceste considerente,in temeiul art.63 din Legea nr.192/2006 si art.438 441 din Legea nr.134/2010 instanta va lua act de invoiala partilor ca urmare a medierii.
← Succesiune. Sentința nr. 3768/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8052/2013.... → |
---|