Obligaţie de a face. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 13141/212/2013
ROMANIA
JUDECATORIA C.
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr.3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Sedinta publica din 13.09.2013
Completul compus din:
P.: C.-M. T.
Grefier: D. S.
Pe rol, solutionarea cauzei civile ce are ca obiect obligația de a face, privind pe reclamant U. A., domiciliat în Comstanța, .. 31, jud. C., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și C. LOCAL C., cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă av. C. F. pentru pârâți, lipsă fiind reclamantul.
Procedura este legal indeplinita .
S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care:
Instanța pune în discuția părții prezente excepția de necompetență materială a Judecătoriei C., invocată de pârâți prin întâmpinare.
Apărătorul pârâților având cuvântul solicită declinarea cauzei în favoarea Tribunalului C., Secția de contencios Administrativ și fiscal.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Judecătoriei C..
După rămânerea în pronunțare a cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă reclamantul U. A., care se legitimează cu C.I. CNP-_, domiciliat în C., .. 31, jud. C..
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.05.2013, sub nr.13._, reclamantul U. A., cu domiciliul în C., ..31, județ C., a chemat în judecată pe pârâții pârâții M. C. - prin Primar și C. Local C., ambii cu sediul în C., Bulevardul Tomis, nr.51, județ C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților la atribuirea în proprietate a 500 mp de teren în intravilanul Municipiului C..
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este titularul certificatului .-U nr._, emis în baza Legii nr.341/12.07.2004, și că îndeplinește condițiile impuse de actul normativ indicat pentru atribuirea în proprietate, cu clauză de inalienabilitate, timp de 10 ani, a 500 mp teren intravilan cu destinația locuință, făcând deja mai multe demersuri pe lângă Primăria C., în scopul valorificării acestui drept.
În drept, reclamantul a invocat art.5 alin.1 lit.(g) din Legea nr.341/2004, art.34 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.341/2004.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea de identitate (fila nr.6, din dosar), Certificat .-U nr._ (fila nr.4, din dosar), adresa nr.R97338,_/02.08.2010 emisă de Primăria Municipiului C. (fila nr.5, din dosar), extras din Monitorul Oficial Partea I nr.467 bis/07.07.2010 (filele nr.7 - 9, din dosar), adresa nr._/02.09.2012 și adresa nr.9081/09.09.2012 emise de Instituția Prefectului - județ C. (filele nr.10 -11, din dosar), adresa nr.18/5820/03.08.2012 emisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 (filele nr.12 -15, din dosar).
Prin rezoluție, instanța a pus în vedere pârâților să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..
La data de 12.06.2013, pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții au apreciat că prezenta cauză este de competența materială a Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, dreptul material la acțiune fiind prescris întrucât, de la data emiterii certificatului pe care reclamantul își întemeiază dreptul și până în prezent, au trecut mai mult de trei ani. Excepțiile invocate nu au fost motivate în drept.
Pe fondul cauzei, pârâții au învederat instanței că Legea nr.165/2013, intrată în vigoare la data de 20.05.2013, interzice constituirea oricărui titlu pe terenuri până la parcurgerea procedurii și centralizării bunurilor, iar obligațiile instituite prin Legea nr.341/2004 subzistă în limita posibilităților entităților administrative. Or, așa cum i s-a adus la cunoștință reclamantului, M. C. se confruntă cu un grav deficit de teren, neavând, deci, rezerve de teren pentru soluționarea unor astfel de cereri.
În drept, prin întâmpinare, pârâții nu au invocat textele legale de care înțeleg să se prevaleze.
În dovedire, pârâții nu au formulat cerere de probatorii.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin înscrisul denumit Precizări.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., reclamantul a învederat instanței că a înțeles să învestească Judecătoria C. având în vedere art.94 alin.1 lit.h C.proc.civ..
Asupra necompetenței teritoriale a Judecătoriei C.:
În concepția noului Cod de procedură civilă, tribunalul are plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță, fiiind instanța de fond de drept comun. Rezultă aceasta din faptul că, potrivit art.95 pct.1 C.proc.civ.: Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. D. urmare, ori de câte ori prin lege nu se prevede competența de primă instanță a unei anumite instanțe judecătorești sau a unui organ cu activitate jurisdicțională, cererea trebuie adresată tribunalului.
Din interpretarea coroborată a art.95 pct.1 C.proc.civ. și art.94 pct.1 C.proc.civ. se desprinde concluzia că judecătoria este instanță de excepție pentru judecata în primă instanță, de vreme ce soluționează numai litigiile date în mod expres în competența sa, enumerarea din art.94 pct.1 C. proc. civ. fiind limitativă.
Art.94 pct.1 lit.(h) C.proc.civ. prevede că judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, ......... cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Față de limitarea impusă de text, rezultă că numai în cazul cererilor care au ca obiect obligații de a face sau de a nu face neevaluabile în bani competența aparține judecătoriei. Însă, pentru determinarea competenței trebuie să se țină cont de natura cererii care are ca obiect obligațiile de a face. Astfel, atunci când cererea privitoare la o obligație de a face sau de a nu face, neevaluabilă în bani, vizează un raport juridic privind navigația civilă și activitatea în porturi ori un raport juridic de muncă, de asigurări sociale, de contencios administrativ sau fiscal, de proprietate intelectuală, de expropriere etc., va fi sesizat în primă instanță tribunalul, după criteriul naturii cererii. D. urmare, judecătoria este competentă numai dacă obligația de a face sau de a nu face, neevaluabilă în bani, este în legătură cu un raport juridic civil sau între profesioniști.
Din această perspectivă, instanța va respinge susținerea reclamantului privind incidența în speță a art.94 pct.1 lit.(h) C.proc.civ.. De asemenea, argumentul invocat de reclamant în sensul că nu este relevant cine judecă cererea nu are susținere în niciun text legal, art.131 alin.1 C.proc.civ. impunând instanței să își verifice din oficiu competența și, în caz de necompetență, să decline judecarea cauzei instanței competente (după caz, organului cu activitate jurisdicțională competent sau tribunalului arbitral).
Reclamantul a învederat că înțelege să se judece în contradictoriu cu M. C. - prin Primar și C. Local C., litigiul având ca obiect o obligație de a face carevizează un raport juridic de contencios administrativ – fiscal întrucât se solicită obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ prin care să-i acorde reclamantului dreptul prevăzut de art.5 lit.g din Legea nr.341/2004.
Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoana care se considera vatamata . său ori ., de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
Pentru a realiza delimitarea competenței de primă instanță între tribunale și curțile de apel, trebuie reținut și art.10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conform cu care, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.
Din textul legal precitat rezultă că unul din criteriile folosite pentru delimitarea competenței materiale este poziționarea autorității emitente în sistemul autorităților publice. În funcție de acest criteriu rezultă că sunt de competența tribunalului cererile privind actele emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene.
O excepție de la art.10 din Legea nr. 554/2004 a fost introdusă prin art.V din Legea nr.2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă – text legal care dispune că după: după articolul 25 din Legea nr. 341/2004, se introduce un nou articol, art.26, cu urmatorul cuprins: <>prin derogare de la dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispoziȚiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 sau Comisia parlamentara a revolutionarilor din decembrie 1989, se soluționeaza, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar in recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curtii de apel >>.
Dinultimele două texte legale precitate se deduce soluționarea în contencios administrativ fiscal a litigiilor întemeiate pe Legea nr.341/2004, cu partajarea competenței materiale între tribunal și curte de apel, în acord cu regula din art. art.10 Legea nr. 554/2004 și excepția din art.26 din Legea nr.341/2004.
În speță, având în vedere criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice folosit în art.10 din Legea nr.554/2004 raportat la pârâții din prezenta cauză (autoritățile publice locale), rezultă că aceasta este competența tribunalului.
Soluția instanței:
Față de considerentele arătate, instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată de pârâți, cu consecința declinării judecării cauzei în favoarea Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal, spre competentă soluționare.
Declarându-se necompetentă, instanța va trimite de îndată dosarul Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal, făcând astfel aplicare dispozițiilor art.132 alin.3 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia de necompetenta materială a Judecatoriei C..
Dispune declinarea competentei in favoarea Tribunalului C., privind pe reclamant U. A., domiciliat în Comstanța, .. 31, jud. C., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și C. LOCAL C., cu sediul în C., ., jud. C..
Fără cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.09.2013.
P.,GREFIER,
C.-M. T. D. S.
Red.jud.C.M.T.
Tehnored. D.S./19.09.2013
Emis 3 comunicări, la data de
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
Către
TRIBUNALUL C.
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr._ /pronunțate la data de 13.09.2013 de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamant U. A. și pe pârâți M. C. PRIN PRIMAR ș.a. vă înaintăm alăturat dosarul nr._ cusut și numerotat, conținând file ( compus din volume).
PREȘEDINTEGREFIER
C.-M. T. D. S.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 8970/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... → |
|---|
