Obligaţie de a face. Sentința nr. 7832/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7832/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 29772/212/2011

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7832

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 31.05.2013

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P. – L. M.

GREFIER – C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect obligația de a face - perimare, acțiune formulată de reclamanta G. G. în contradictoriu cu pârâta . SRL .

La apelul nominal făcut in ședința publica se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinita .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării.

INSTANȚA

Asupra perimării din oficiu de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2011, reclamanta G. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. P. R. PROFIL S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la înlocuirea tablei tip țiglă având în vedere îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii încheiat între părți la data de 04.03.2011.

Prin încheierea dată la data de 28.03.2012, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei în conformitate cu art. 155 ind 1 Cod Procedura Civilă.

Potrivit art.248 Cod Procedura Civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.

Din referatul arhivei rezultă că de la data de 28.03.2012, de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părților, nici un act de procedură timp de mai mult de un an, urmează a se constata perimată acțiunea civilă de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamant G. G. cu domiciliul în Năvodari,., ., apartament 3, județul C. în contradictoriu cu pârâtul . S.R.L. cu sediul în C., ., județul C..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2013.

P., GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 03 Iunie 2013

Tehnored.C.C. 18.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 7832/2013. Judecătoria CONSTANŢA