Validare poprire. Sentința nr. 3588/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3588/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 4762/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3588

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 12.03.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: A. I. SINCU-B.

GREFIER: L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect validare poprire / menținere poprire, cerere formulată de creditoarea U. A. TERITORIALĂ . C. D., cu sediul în ., județ C., în contradictoriu cu debitorul C. A. (CNP_), cu domiciliul în loc. Sibioara, ., județ C. și terțul poprit S.C. I. & D. TRANS S.R.L. (CUI_), cu sediul în C., .. 24, ., apt.87, județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, când cauzele rămase la sfârșitul ședinței s-au luat la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual și arată că la data de 05.03.2013, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosar adresa nr. 4280/04.03.2013 emisă de I.T.M. C..

Instanța constată:

▪ s-a solicitat de către creditoare judecarea cauzei și în lipsă;

▪ debitorul și terțul poprit, deși legal citați cu copia acțiunii și înscrisurilor, nu au formulat întâmpinare și nici cerere în probațiune;

▪ din relațiile înaintate de I.T.M. C. rezultă că numitul C. A. figurează în calitate de salariat la S.C. I. & D. Trans S.R.L. C. în baza contractului individual de muncă înregistrat la nr. 08/07.07.2008 în funcția de șofer, conform extrasului revisal atașat adresei.

Nefiind formulate cereri prealabile, în temeiul disp. art. 167 Cod pr. civ., instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile aflate la dosar, având ca teză probatorie situația de fapt, fiind utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei, declară terminată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei C., înregistrată sub nr._, creditorul U. A. TERITORIALĂ . cu debitorul C. A. și terțul poprit S.C. I. & D. TRANS S.R.L. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună în sensul menținerii popririi înființată asupra veniturilor pe care debitorul le are de primit de la terțul poprit, până la concurența sumei de 8110 lei. Totodată s-a solicitat amendarea terțului poprit pentru neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor legale.

În motivare, creditorul arată că terțul poprit a fost sesizat prin adresa nr.5084/22.05.2012 privind înființarea popririi asupra veniturilor debitorului C. A., angajat al terțului poprit. Cu toate acestea, nu s-a conformat adresei, deși a fost emisă și decizie de răspundere solidară, purtând numărul_/13.12.2012.

În drept au fost invocate disp.art.150 din O.G. 92/2003, iar în probațiune au fost depuse înscrisuri.

Nici debitorul și nici terțul poprit, legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a propune probe sau formula apărări.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Împotriva debitorului C. A. a fost pornită executarea silită în dosarele nr.A620/2009, A1259/2009, A1261/2009, A1349/2009, A1361/2009, A1362/2009, A1427/2010, A1488/2010, A1548/2010, A1786/2010, A2472/2011 și A2764/2012 ale Comunei Lumina pentru debitul total de 8110 lei provenind din amenzi de circulație.

Prin somația nr.95 din data de 09.03.2012, primită de către debitor la data de 20.03.2012 potrivit dovezii de comunicare atașate (f.16), acesta a fost încunoștiințat cu privire la pornirea executării silite împotriva sa, pentru recuperarea sumei mai sus menționate.

Prin adresa nr. 5084/22.05.2012, organul fiscal a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de debitorului de către terțul poprit S.C. I. & D. Trans S.R.L. până la concurența sumei de 8110 lei. Potrivit dovezii de comunicare depuse la dosarul cauzei, adresa de înființare a popririi a fost primită de terț la data de 28.05.2012.

În privința legislației incidente, instanța va reține următoarele dispoziții:

- art. 149 din O.G. nr.92/2003 - (1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. (4)Sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. (5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art.44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.

(6)Poprirea nu este supusă validării. (8)Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit. În acest sens, terțul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi. (9)După înființarea popririi, terțul poprit este obligat: a)să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare; b)să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare. (9¹) În situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, va înștiința despre acest fapt organul de executare în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi.

- art.150 din O.G. nr.92/2003 – „(1)Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi. (2)Judecata se face de urgență și cu precădere. (3)Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod”.

- art.219 din O.G. nr.92/2003 - (1) Constituie contravenții următoarele fapte: k)nerespectarea obligațiilor ce-i revin terțului poprit, potrivit prezentului cod;

- art.221 din O.G. nr.92/2003 - (1)Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele fiscale competente.

Raportând situația de fapt mai sus reținută, la aceste texte de lege, instanța constată că cererea creditorului este întemeiată, pentru argumentele ce vor fi expuse.

Potrivit adresei nr.4280/04.03.2013 (f.85), debitorul C. A. are calitate de salariat al terțului poprit S.C. I. & D. Trans S.R.L., în baza contractului individual de muncă nr.08/07.07.2008.

Poprirea, ca și formă de executare silită, presupune existența unor raporturi juridice între debitor și terțul poprit, în baza căror cel din urmă să datoreze primului sume de bani.

În cazul de față, din înscrisurile depuse, rezultă că între debitor și terțul poprit există raporturi juridice de muncă, fiind încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. În privința sumelor de bani datorate de terț, instanța constată că acest contract de muncă este izvorul drepturilor salariale pe care terțul poprit le datorează debitorului, astfel încât consideră îndeplinită cerința prevăzută de art.149 alin.1) din O.G. nr.92/2003.

De asemenea, reține că în cauză terțul poprit nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit obligația legală de indisponibilizare a sumelor datorate și de consemnare a acestora la dispoziția organului de executare, în acord cu prevederile art.149 alin.9) din O.G. nr.92/2003, după cum nu a probat nici existența vreuneia dintre situațiile reglementate de art. 149 alin.9¹) din O.G. nr.92/2003.

Pentru aceste considerente, apreciind că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.149 coroborat cu art.150 din O.G. nr.92/2003, instanța urmează a admite cererea creditorului și a dispune menținerea popririi înființată la data de 22.05.2012.

Cu privire la solicitarea de amendare a terțului poprit, instanța reține că, potrivit disp.art.219 alin.1) lit.k) din O.G. nr.92/2003, neîndeplinirea de către terțul poprit a obligațiilor ce îi revin constituie contravenție, dar potrivit art.220 din același act normativ, contravenția se constată de organele fiscale competente.

Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța apreciază că acestea sunt derogatorii de la cele ale art.460 alin.2) teza finală C. Proc. Civ., având în vedere că întreaga procedură privind instituirea și menținerea popririi este derogatorie de la cea reglementată de art.460 C. Proc. Civ. Prin urmare, reținând că în baza art.220 raportat la art.219 din OG nr.92/2003, organul fiscal are posibilitatea amendării terțului poprit, instanța urmează a respinge această solicitare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de menținere a popririi formulată de creditorul U. A. TERITORIALĂ . în comuna Lumina, ., județ C., în contradictoriu cu debitorul C. A., cu domiciliul în loc. Sibioara, ., județ C. și terțul poprit S.C. I. & D. TRANS S.R.L., cu sediul în C., .. 24, ., apt.87, județ C..

Dispune menținerea popririi înființată la data de 22.05.2012 privind dosarele de executare silită nr.A620/2009, A1259/2009, A1261/2009, A1349/2009, A1361/2009, A1362/2009, A1427/2010, A1488/2010, A1548/2010, A1786/2010, A2472/2011 și A2764/2012 ale Comunei Lumina.

Respinge cererea creditorului de amendare a terțului poprit ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. I. SINCU-B. L. B.

Red. Jud. A.I.S.-B. / 19.04.2013;

Tehnored. Grf. L.B. / 19.03.2013 / 5 exp.

Comunicat . exp. / .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3588/2013. Judecătoria CONSTANŢA