Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 02-12-2013, Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 27134/212/2013
ROMÂNIA
JUDECATORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25 noiembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, acțiune formulată de creditoarea . cu sediul în C., INCINTA PORT, D. 34, J. C., în contradictoriu cu debitoarea . cu sediul în TIMIȘOARA, ., J. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul creditoarei, consilier juridic Valcov O. S. în baza delegației depusă la dosar, lipsind debitoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 200 lei.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:
- s-au depus la dosar prin Serviciul Registratură la data de 19 noiembrie 2013 de către creditoare, concluzii scrise.
Instanța Constată competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. în baza art. 1015 coroborat cu art. 94 al.1 pct. 1 lit.j. Constata caracterul relativ al normelor de competență teritorială.
Constata ca debitoarea nu a depus întâmpinare.
Acorda cuvântul pe probe:
Reprezentantul creditoarei solicita încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În baza art. 265 și urm. Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, constatand cauza în stare de judecata, instanța acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reprezentantul creditoarei solicita aplicarea disp.art. 1018 al. 3 C.pr.civ. față de nedepunerea de către debitoare a întâmpinării. Solicită admiterea acțiunii cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, invederează că a încheiat un contract cu debitoarea pentru prestări servicii portuare, fiind emise facturi necontestate și nici refuzate în tot sau măcar parțial la plată, iar conform contractului părților, dacă beneficiarul nu formuleaza în termen de 10 zile refuzul la plată, rezultă acceptul tacit al acestuia la pata a facturilor.
Instanța, în temeiul disp. art. 150394 al.1 C.pr.civ. constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 02 decembrie 2013, dată până la care părțile au posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise.
Conform art. 396 al.2 C.pr.civ. pronunțarea se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2013.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4257/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4869/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|