Pretenţii. Sentința nr. 4869/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4869/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 5085/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr. 4869/2013

Ședința publică de la 03 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. B.

Grefier S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . S.R.L.-CU SEDIUL ALES și pe pârât D. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care

Instanța, constatând că deși legal citat cu mențiunea achitării taxei timbru în cuantum de 455,3 lei și timbru judiciar de 3 lei, reclamanta nu s.a conformat dispozițiilor, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Asupra excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, reclamanta . S.R.L. a formulat o actiune în contradictoriu cu parat D. D., având ca obiect: pretenții.

Conform art. 1 din Legea 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 18 din aceeași lege, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar potrivit art. 20, (1) Taxele de timbru se plătesc anticipat.(…) (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, reclamanta deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 455,3 lei și timbru judiciar de 3 lei, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor.

Prin urmare, față de dispozițiile imperative ale textului de lege citat, instanța va admite excepția de netimbrare a cererii și va dispune anularea acesteia ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării acțiunii privind pe reclamant . S.R.L.-CU SEDIUL ALES și pe pârât D. D. cu domiciliul în Techirghiol, ., nr. 30, jud. C., invocată din oficiu de instanță.

Anulează cererea ca netimbrată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 03 04 2012.

PREȘEDINTE GREFIER

B. A. I. M. S. I.

Red.Jud.AIB/…../…../.2013

Tehnored.S./10.04.2013

4ex.2com/…/…../2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4869/2013. Judecătoria CONSTANŢA