Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5100/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5100/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 31027/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
SENTINTA CIVILA NR. 5100/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială, acțiune formulata de reclamant I. N. cu domiciliul ales la C.. avocat B. D. inConstanta, . nr. 41, ., judetul Constanta in contradictoriu cu pârât . cu sediul in CONSTANTA, .. 110A, .. B, .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2013. Susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 01.04.2013 si apoi la 08.04.2013, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 10.12.2012 pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._, astfel cum a fost precizata la data de 21.01.2013 si data de 25.03.2013, reclamantul I. N. a solicitat, in contradictoriu cu parata S.C. F. M. S.R.L., ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratei la lasarea in deplina proprietate si posesie a casutelor situate la Club 99 Navodari achizitionate conform contractului de vanzare-cumparare nr. 2410/30.10.2012 autentificat la B.N.P.A. Sacaleanu M. si Sacaleanu A. – casuta de lemn cu terasa in suprafata de 42 m.p. si casuta de lemn cu terasa si doua dormitoare in suprafata de 56 m.p..
In fapt, reclamanta arata ca a cumparat de la parata cele doua casute, insa, in momentul in care s-a prezentat pentru ridicarea lor, parata a refuzat fara motiv sa le predea. Si cand reclamantul s-a prezentat ulterior, parata a continuat sa refuze predarea si a inceput sa vanda din casutele din ansamblul respectiv.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 553 C.civ., art. 555 C.civ., art. 537 – 538 C.civ..
In sustinerea actiunii, au fost depuse in copie inscrisuri.
Actiunea a fost legal timbrata cu 399 lei, taxa judiciara de timbru si 3 lei, timbru judiciar.
Parata, legal citata, nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat la termenele de judecata.
In cauza au fost incuviintate proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul si proba testimoniala.
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:
Obiectul actiunii de fata il constituie actiunea in revendicare imobiliara privind doua casute din lemn, pe care reclamantul le-a calificat ca fiind bunuri imobile.
Instanta apreciaza insa ca acestea sunt bunuri mobile, astfel ca obiectul actiunii trebuia sa fie actiune in revendicare mobiliara sau actiune in raspundere contractuala intemeiata pe dreptul de creanta nascut din contractul de vanzare-cumparare, drept corelativ obligatiei de a face a paratei, respectiv obligatia de a preda bunul vandut.
Natura mobiliara sau imobiliara a unui bun este definita prin lege si are caracter de ordine publica.
Potrivit art. 537 C.civ., sunt imobile terenurile, izvoarele si cursurile de apa, plantatiile prinse de radacini, constructiile si orice alte lucrari fixate in pamant cu caracter permanent (…).
Prin urmare, ˝pentru ca o cladire sa fie considerata imobil, trebuie sa fie incorporata pamantului, asa incat ea sa nu poata fi stramutata fara a-si pierde fiinta. Astfel cladirile asezate numai pe pamant, supra terram, sau alipite de pamant, insa fara temelie, precum ar fi: o coliba, o baraca provizorie (…), chioscurile in care se vand ziare etc. nu sunt imobile, pentru ca nu sunt aderente pamantului, si pot fi stramutate ., fara a-si pierde fiinta lor.˝ (D. A., Explicatiune teoretica si practica a dreptului civil roman, t. III, Partea I, 1909, pp. 144-145).
Instanta retine ca bunurile ce formeaza obiectul actiunii de fata sunt doua casute din lemn, care, potrivit descrierii reclamantului, sunt transportabile, deci neincorporate in teren.
Aplicand consideratiile teoretice anterioare la acest aspect al cauzei de fata, rezulta ca bunurile revendicate sunt bunuri mobile.
In consecinta, constatand ca obiectul actiunii de fata este actiune in revendicare imobiliara si avand in vedere ca, potrivit art. 129 alin. 5 C.proc.civ., instanta este obligata sa se limiteze la obiectul actiunii cu care a fost investita, cererea urmeaza sa fie respinsa ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata cerere formulata de reclamant I. N. cu domiciliul ales la C.. avocat B. D. inConstanta, . nr. 41, ., judetul Constanta in contradictoriu cu pârât . cu sediul in CONSTANTA, .. 110A, .. B, ., J. C..
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 08.04.2013
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Red. jud. R.M.D./4ex/04.06.2013
Gref. R..G./emis 2 comunicari .
← Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 7560/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|