Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 15655/212/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Sedinta publica din 18.10.2013

Completul compus din:

P.: C.-M. T.

Grefier: D. S.

Pe rol, solutionarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, privind pe petent . SRL, cu sediul în Amzacea, jud. C., în contradictoriu cu intimata I.-DIRECȚIA RUTIERĂ BIROUL A2, cu sediul în sector 5, București, .. 83-85.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constată lipsa părților.

Procedura este legal indeplinita .

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care:

Nemaifiind alte cereri, instanța, în temeiul art. 244 Cod pr. Civ. Constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei C..

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de fața, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.06.2013 sub nr._, petenta S.C. A. P. .. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/02.05.2013 încheiat de intimata I.-DIRECȚIA RUTIERĂ BIROUL A2, cu motivarea că acesta este nelegal și netemeinic.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001, O.G. nr. 37/2007.

Legal citată, intimata a depus intâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. și a solicitat declinarea cauzei in favoartea Judecătoriei Fetești. De asemenea, cu privire la fondul plângerii a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiată.

In susținere, intimata a depus inscrisuri.

Deși petenta a fost citată cu duplicatul inscrisurilor și al intâmpinării, aceasta nu și-a expus punctul de vedere cu privire la excepția invocată de către intimată.

Asupra excepției

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă ”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”.

În materie contravențională competența este stabilită de dispozițiile art.32 din OG 2/2001 „ (2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.

Fiind o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, aceasta urmează a fi aplicată cu întâietate în baza principiului „specialia generalibus derogant”.

In cazul de față, fapta contravențională a fost constatată pe autostrada A2, km 144, pe sensul de mers C.-București, în loc. Fetești, jud. Ialomița, fapt care atrage competența teritorială a Judecătoriei Fetești.

Pentru cele expuse, având în vedere dispozițiile art. 158 și art.159 pct.3 C.proc.civ instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C. si va declina cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Fetești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei C., privind pe petent . SRL, cu sediul în Amzacea, jud. C., CUI_, în contradictoriu cu intimata I.-DIRECȚIA RUTIERĂ BIROUL A2, cu sediul în sector 5, București, .. 83-85.

Dispune declinarea competentei in favoarea Judecatoriei Fetești.

Fără cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 18.01.2013.

P.,GREFIER,

C.-M. T. D. S.

Red.jud.C.M.T.

tehnored. D.S./25.10.2013

Emis 2 comunicări, la data de

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._ /212/2013

Către

JUDECĂTORIA FETEȘTI

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr._ /pronunțate la data de 18.10.2013de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petentă . SRL și pe intimată I.-DIRECȚIA RUTIERĂ BIROUL A2 vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând file ( compus din volume).

PREȘEDINTEGREFIER

C.-M. T. D. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA