Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 4943/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR:_
Ședința publică din data de 13.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de către reclamanta . sediul în C., .-24, jud. C. în contradictoriu cu pârâta N. C. cu domiciliul în Năvodari, ., ., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 05.09.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea la data de 11.09.2013, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.09.2013, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.02.2013 sub nr._, reclamanta S.C. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâta N. C. solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de_,62 lei reprezentând contravaloare utilități (apă, canal și meteo), la plata sumei de 5313,91 lei reprezentând majorări de întârziere și la plata sumei de 2848,62 lei, reprezentând taxă de timbru.
În fapt, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a fost administratorul Asociației de proprietari Cabanei C6 Năvodari. În această calitate, avea obligația repartizării debitului înregistrat de asociație, pentru care . emis facturi, în funcție de numărul proprietarilor din cadrul Asociației. Suma de_,21 lei (compusă din_,30 lei – contravaloare canal apă și meteo – și 5313,91 lei – penalități) nu a putut fi astfel repartizată de către administrator, aspect recunoscut de către pârâtă prin declarația nr. 5265/12.07.2012. De asemenea, aceasta a declarat că își însușește debitul menționat mai sus și s-a angajat să îl achite în 12 rate.
Pârâta a fost ulterior notificată și convocată la conciliere directă, conform convocatorului nr. 9879/19.12.2012 pentru suma de_,43 lei. La data de 25.01.2013 s-a încheiat procesul verbal de conciliere directă prin care pârâta a recunoscut suma de 51.221,43 lei și a solicitat eșalonarea lui în 24 de rate lunare. Astfel, s-a încheiat procesul verbal de eșalonare debite nr. 9878/19.12.2012, pe care pârâta nu l-a respectat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349 și 1357 C. civ. (Legea nr. 287/2009).
În conformitate cu dispozițiile art. 112 C. proc. civ., reclamanta a anexat la cererea de chemare în judecată, în copii, înscrisuri doveditoare.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2413,8 lei și timbru judiciar mobil de 5 lei, în conformitate cu dispozițile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru judiciar, respectiv art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a arătat că, în calitate de administrator al Asociației de Proprietari Cabanei C6, pentru a evita neplăcerile provocate de oprirea furnizării apei de către reclamantă datorită debitelor restante, părțile au convenit facturarea individuală. În acest sens, au fost încheiate 74 de contracte individuale, râmânând 15 proprietari fără contract încheiat. În aceste condiții, pârâta s-a oferit să se includă în consumul său lunar consumul a două garsoniere ai căror proprietari erau plecați în străinătate, urmând ca aceștia să îi achite ei lunar debitul restant. Totodată, pârâta a fost de acord să includă în datoria ei personală restanțele celor 15 apartamente ai căror proprietari nu au încheiat convenții individuale. S-a ajuns astfel la suma de_,43 lei la data de 19.12.2012, suma incluzând și consumul rămas neplătit de la data de 30.03.2012, dată de încheiere a convențiilor de facturare. A fost chemată la conciliere și s-au acordat 24 luni, timp pe care l-a considerat suficient pentru a recupera debitele restante.
Pârâta solicită astfel să fie respectate cele 24 de luni, fără a i se pretinde o rată lunară fixă, care este foarte mare și depășește puterile sale financiare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța va reține dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. În speță, suma datorată rezultă din fapta culpabilă a pârâtei, care anterior datei de 1.10.2011 – când a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 – a neglijat să recupereze debitele aferente anului 2010 și 2011 în cuantum total de_,43 lei. Prin urmare, în speță sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864 și ale Codului Comercial.
Potrivit art.1169 C.civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească și prin urmare, sarcina probațiunii incumbă reclamatului. În conformitate cu disp. art.998 C.civ. “orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”, iar conform art.999 C.civ. “omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”. Din aceste prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției persoanei cu capacitate civilă delictuală cauzatoare a prejudiciului.
În speță, prejudiciul a fost evaluat de către ambele părți la suma de_,43 pe care debitoarea s-a angajat să o achite în rate, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 9878/10.12.2012 aflat la fila 30 din dosar. Pârâta a recunoscut, prin adresa înaintată instanței la data de 07.06.2013 că acest debit a fost creat din culpa sa, care, în calitate de administrator și-a neglijat atribuțiile și nu a recuperat debitele restante de la proprietarii care aparțin Asociației de Proprietari Cabanei C6.
Ceea ce solicită pârâta este nu exonerarea de la acest debit, ci doar acordarea unui termen de grație, aceasta obligându-se să achite suma de_,67 lei până la 30.08.2013 iar apoi, de la 30.09.2012 să respecte graficul de eșalonare convenit cu reclamanta.
Instanța reține că, în speță, suntem în prezența unor obligații de natură comercială (în speță aplicându-se dispozițiile vechiului Cod comercial). Astfel, potrivit art. 56 C. . act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel”. În ceea ce privește termenul de grație, art. 44 din acest Cod prevede că „în obligațiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 din Codul civil”. Prin urmare, în lipsa acordului reclamantei cu privire la o nouă amânare la plată, instanța nu poate acorda debitoarei această facilitate.
În considerarea culpei procesuale a pârâtei în declanșarea litigiului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, admițând acțiunea, instanța va obliga pârâtele și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces și probate conform art. 1169 C. civ., în cuantum de 2876,37 lei reprezentând taxă judiciară de timbru de și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. cu sediul în C., .-24, jud. C. cu în contradictoriu cu pârâta N. C. cu domiciliul în Năvodari, ., ., ., jud. C..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,34 lei, reprezentând debit recunoscut de către pârâtă și rămas de achitat de către aceasta.
Obligă pârâta la plată către reclamantă a sumei de 2876,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. (taxă de timbru și timbru judiciar).
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. P.
Red. L.F./Tehn. M.P.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9439/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5100/2013.... → |
---|