Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 10382/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
SEDINTA PUBLICA DIN 15.10.2013
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plângere contraventională (pv. CP_), actiune formulată de petentul T. M. (CNP_) cu domiciliul în Constanta, ., .. B, ., J. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C., ., jud.C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronuntării la data de 15.10.2013.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.04.2013, sub nr._, petentul T. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.04.2013, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal contestat este nelegal, fapta nu este descrisă în conformitate cu prevederile art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001, iar agentul constatator nu a demonstrat sub nicio formă fapta comisă.
În privința fondului cauzei, petentul a învederat că nicio faptă descrisă în procesul verbal de contravenție nu este adevărată.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
În data de 11.06.2013, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, atașând raportul agentului constatator.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat întrucât, în ziua de 12.04.2013 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe . din mun. C., fără a purta centura de siguranță pe timpul mersului și a folosit telefonul mobil în timpul conducerii fără a avea dispozitivul „mâini libere”, faptele fiind prevăzută și sancționată de art. 99 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 din OUG nr. 195/2002.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006, OG nr. 2/2001.
Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.04.2013, petentul T. M. a fost sancționat contravențional de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 99 alin. 2 raportat la art. 36 alin. 1 și 3 din O.U.G. 195/2002, în sarcina sa reținându-se că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe . din mun. C., fără a purta centura de siguranță pe timpul mersului și a folosit telefonul mobil în timpul conducerii fără a avea dispozitivul „mâini libere”.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat.
Astfel, în privința temeiului legal al sancționării petentului, instanța reține că agentul constatator a realizat o corectă încadrare juridică a faptei, prin indicarea art. 99 alin. 2 și art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
În privința descrierii faptei, instanța apreciază că aceasta a fost realizată de o manieră rezonabilă, suficientă pentru a se putea verifica în ce măsura fapta concretă reținută în sarcina persoanei sancționate este tipică raportat la modelul abstract de incriminare descris de legiuitor.
În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de autovehicule au obligația de a purta centura de siguranță în timpul circulației pe drumurile publice, nerespectarea acestei obligații constituind contravenție și sancționându-se cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni și două puncte de penalizare, conform art. 99 alin. 1 coroborat cu art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, care face trimitere la art. 108 alin. 1 lit. a din același act normativ.
De asemenea, potrivit art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere», nerespectarea acestei obligații constituind contravenție și sancționându-se cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni și două puncte de penalizare, conform art. 99 alin. 1 coroborat cu art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, care face trimitere la art. 108 alin. 1 lit. a din același act normativ .
prevederi din Art. 97 din capitolul V, sectiunea 1 (Regulament din 2006) la data 01-dec-2006 pentru Art. 36 din capitolul V, sectiunea 1
Art. 97
(1) Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înaltimea sub 150 cm trebuie sa poarte centuri de siguranta adaptate greutatii si dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transporta numai în dispozitive de retinere omologate.
(2) Conducatorilor de autovehicule le este interzis sa transporte copii cu vârsta de pâna la 12 ani pe scaunul din fata, chiar daca sunt tinuti în brate de persoane majore, în timpul deplasarii pe drumurile publice.
(3) Se interzice conducatorilor de autovehicule, precum si persoanelor care ocupa scaunul din fata sa tina în brate animale în timpul deplasarii pe drumurile publice.
(4) Se excepteaza de la obligatia de a purta centura de siguranta:
a) conducatorii de autoturisme pe timpul executarii manevrei de mers înapoi sau care stationeaza;
b) femeile în stare vizibila de graviditate;
c) conducatorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri;
d) persoanele care au certificat medical în care sa fie mentionata afectiunea care contraindica purtarea centurii de siguranta;
e) instructorii auto, pe timpul pregatirii practice a persoanelor care învata sa conduca un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autoritatii competente în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere.
(5) Persoanele prevazute la alin. (4) lit. d) sunt obligate sa aiba asupra lor certificatul medical, în continutul caruia trebuie sa fie mentionata durata de valabilitate a acestuia.
(6) Afectiunile medicale pentru care se acorda scutire de la portul centurii de siguranta, precum si modelul certificatului medical se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii publice, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 98
(1) Se interzice transportul pe motociclete si pe mopede a mai multe persoane decât locurile stabilite prin constructie, precum si al obiectelor voluminoase.
(2) Copiii în vârsta de pâna la 7 ani, daca sunt tinuti în brate, precum si cei de pâna la 14 ani se transporta numai în atasul motocicletelor.
În practica judiciară internă, plecând de la prevederile art. 47 din OG nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reține, de regulă, că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 C.civ. sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În baza aceluiași act normativ, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față sarcina probei revine petentului, acesta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, instanța apreciază că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat.
Având în vedere considerentele prezentate anterior, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, urmând să anuleze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.04.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul T. M. (CNP_) cu domiciliul în Constanta, ., .. B, ., J. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C., ., jud.C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 15.10.2013.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. – MVM – 06.12.2013
Tehnred.gref. – DR -06.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... → |
|---|
