Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 18943/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 18.12.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – TICEA V.

GREFIER – D. M.

Pe rol pronunțarea cauzei Civil privind pe petent D. E. MODE SRL, cu sediul ales în București, ., ..2, . și pe intimat I. T. DE munca CONSTANTA, cu sediul în C., . C, jud. C., având ca obiect plângere contravențională CT_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.12.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2013, când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.07.2013- la care a fost atașat prin încheierea din_ dosarul nr._/212/2013, petenta . SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța, în principal să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 04.07.2013, iar în subsidiar să înlocuiască sancțiunea amenzii cu avertismentul.

Petenta a învederat instanței că urmare a controlului din data de_, a fost întocmit procesul verbal prin care a fost sancționată pentru încălcarea dispozițiilor din art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.

A precizat petenta că este adevărat că pentru cele trei persoane găsite la punctul de lucru s-a pontat activitate pentru salariat, dar de la data de_, anterior efectuării controlului angajatorul încheiase contracte individuale de muncă.

A învederat petenta că agentul constatator nu a făcut referire la împrejurări care erau obligatoriu a fi menționate în procesul verbal având în vedere prevederile art. 16 din OG nr. 2/2001, fiind necesare pentru a aprecia existența sau inexistența contravenției, precum și gravitatea acesteia și vinovăția: nu se face referire cu privire la modul în care s-a luat act că angajații nu ar avea contract de muncă încheiat cu angajatorul, cu atât mai mult cu cît coontrolul s-a efectuat la punctul de lucru, știut fiind faptul că obligația încheierii contractului revine angajatorului și acest aspect are legătură cu sediul social și nu cu punctul de lucru.

Petenta a mai precizat că beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit jurisprudenței CEDO în materie, astfel că orice îndoială cu privire la săvârșirea contravenției trebuie să îi profite potrivit principiului in dubiu pro reo.

Raportându-se la sancțiune, petenta a arătat că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de circumstanțele personale ale petentei.

În drept, petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 31, art. 16, art. 17, art. 7 alin. 3, art. 38 alin. 3 și art. 21 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

În dovedire, petentul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și proba cu declarațiile martorilor.

Cererea a fost timbrată potrivit dispozițiilor legale din art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la dosar fiind atașată taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei (chitanța din_ f. 12).

La data de_, intimatul I. T. DE MUNCĂ C. a depus întâmpinare (f.49 dosar atașat), solicitând respingerea plângerii ca nefondată. A învederat intimata că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în urma unei Campanii privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată de către agenții economici pe anul 2013. În data de_ inspectorii s-au deplasat la locul de desfășurare al activității de către petentă unde au fost identificate trei persoane care au declarat că desfășurau activități specifice începând cu data de_, respectiv_ .

A precizat intimata că au fost efectuate verificări în registrul de evidență a salariaților în formă electronică transmis de către petentă, rezultând că cele trei persoane nu figurau înregistrate în baza de date începând cu data începerii efective a activității.

În drept, au fost invocate prevederile din Legea nr. 108/1999, art. 10-art. 36, art. 111-119, 139-143, 260 din Legea 53/2003, HG nr. 1377/2009, HG nr. 500/2011, Convenției OIM nr. 81/1947 privind inspecția muncii, Convenția OIM nr. 85/1947.

La data de_, petenta a depus răspuns la întâmpinare (f. 67 dosar atașat), reiterând motivele de fapt și de drept din plângerea inițială.

La termenul din_, instanța a apreciat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de petent și intimată, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă și a încuviințat-o potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă. De asemenea, a fost încuviințată în temeiul art. 255 raportat la art. 309 cod de procedură civilă și proba cu declarația martorilor A. STELUȚA L. și I. A., declarațiile acestora fiind atașate la dosar (f. 104-105 dosar atașat).

Au fost depuse în fotocopii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: fișe de identificare A. Steluța L., I. A., A. R. I. din_ (f.53-55 dosar atașat), raport de activitate angajator din_ (f. 56-57 dosar atașat), înștiințare nr._ f. 58 dosar atașat, proces verbal de control nr._ din_ f. 10 dosar atașat, anexă de constatare în domeniul relațiilor de muncă (f. 11-12 dosar atașat), plan de măsuri (f. 24), contract individual de muncă nr. 17 din_ f. 13-18 dosar atașat; contrcat individual de muncă nr. 18 din_ f. 19-23 dosar atașat; contract individual de muncă nr. 19 din_ f. 24-27 dosar atașat, act constitutiv petentă f. 28-32 dosar atașat; certificat constatator ONRC f. 33-35 dosar atașat, procesul verbal de contravenție . nr._ din data de_ (f. 5-6 dosar atașat), extras reges f. 7-9 dosar atașat, în foaia colectivă de prezență (f. 70 dosar atașat).

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se reține că la data de _ la punctul de lucru din localitatea C., stațiunea Mamaia a avut loc un control privind respectarea normelor referitoare la legislația muncii de către . SRL (proces verbal de control nr._ din_ f. 49-51). Urmare a acestui control la data de_, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ (f.52-53), prin care petenta . SRL a fost sancționată cu amenda în cuantum de_ lei în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii.

Anexă la procesul verbal menționat mai sus s-au făcut: fișele de identificare A. Steluța L., I. A. și A. R. I. din_ (f.43-45), raport de activitate angajator . SRL din_ (f. 46-47), procesul verbal de control nr._ din_ f. 49, anexă de constatare în domeniul relațiilor de muncă (f. 50-51). Procesul verbal a fost semnat, cu mențiunea că vor fi făcute obiecțiuni, de administratorul . SRL.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.

Prima critică de nelegalitate invocată de către petentă (procesul verbal nu conține nici o mențiune cu privire la modul în care a fost cercetat faptul că angajații nu ar avea contract de muncă) apare ca neîntemeiată. Din analiza procesului verbal de constatare a contravenției reiese că au fost întocmite fișe de identificare cu ocazia efectuării controlului. De asemenea, cu ocazia controlului, în acord cu dispozițiile legale care reglementează activitatea Inspecției Muncii, agenții au întocmit un proces verbal de control nr._ din_ (f. 49) în care au consemnat cele constatate la punctul de lucru al societății petente și modul în care au realizat verificările. În plus, a fost atașat raportul de activitate angajator . SRL din_ (f. 46-47). Aceste înscrisuri sunt suficiente pentru a se putea trage o concluzie cu privire la săvârșirea de către petentă a unei contravenții și pentru întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției.

Cea de-a doua critică de nelegalitate (controlul a fost efectuat la punctul de lucru și nu la sediul social al societății petente) este, de asemenea, neîntemeiată, în condițiile în care exista suspiciunea că s-au primit persoane la muncă fără a avea contract de muncă încheiat anterior începerii activității la punctul de lucru din stațiunea Mamaia. De asemenea, societății petente i-a fost dată ocazia să se apere în mod corespunzător, fiindu-i transmisă printr-un prepus al său o înștiințare prin care i-a fost pus în vedere să prezinte documente justificative într-un termen rezonabil (înștiințare nr._ din_ f. 58), iar celelalte verificări au fost efectuate în sistemul informatic de evidență al salariaților. Fapta de a primi la muncă cele trei persoane, așa cum a fost descrisă de către inspectori, s-a petrecut la punctul de lucru, iar nu la sediul social.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din_, instanța arată următoarele. S-a reținut de către agentul constatator că la punctul de lucru al societății petente din localitatea C., Mamaia au fost identificate trei persoane, care au prestat activități specifice fără a avea încheiat contract de muncă anterior începerii activității.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților în formă scrisă, în limba română, obligație ce revine angajatorului, forma scrisă fiind obligatorie pentru încheierea valabilă a acestuia și, anterior începerii activității, se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 6 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, angajatorii sau, după caz, prestatorii de servicii au obligația de a completa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au angajatorii sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, cu obligația completării acestuia conform art. 3.

Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011, completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. 2, și transmiterea registrului se fac la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)–g) (reglementează conținutul obligatoriu al registrului) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.

Instanța arată că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său până la proba contrară. În aceste condiții, pentru a dovedi o altă situație decât cea reținută de agentul constatator, sarcina probei îi revine petentei, procesul-verbal de contravenție având caracterul unui mijloc de probă în condițiile în care agentul a făcut personal constatările.

În dreptul nostru contravențional, procedura soluționării unei cereri privind o plângere contravențională este reglementată în mare parte de codul de procedură civilă (art. 47 din O.G. nr. 2/2001), iar procesul-verbal de contravenție este un act administrativ, astfel încât unele elemente ale principiului prezumției de nevinovăție nu trebuie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerinței proporționalității mijloacelor folosite și scopului legitim urmărit, să funcționeze și alte prezumții de drept și de fapt, chiar și în favoarea organului constatator (cauza Blum c. Austriei. Hotărarea din 3 februarie 2005, parag. 28-29).

Astfel, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale. Instanța arată că procesul verbal . nr._ din_ constituie o probă a vinovăției petentei.

Vor fi înlăturate susținerile petentei potrivit căreia persoanele găsite în incinta punctului de lucru au prestat muncă doar după semnarea contractelor de muncă.

Există în dosar elemente care nu se coroborează. Astfel, dacă în foaia colectivă de prezență (f. 70) depusă de petentă la dosar se arată că cele trei persoane au lucrat 12 ore- câte două zile (deși programul din cele trei contracte de muncă este de 8 ore), în statul de plată înaintat tot de către petentă la dosarul cauzei, este consemnat faptul că cele trei persoane au muncit 3 zile, câte 8 ore. Un alt element care atrage atenția constă în încheierea actelor adiționale la contractele de muncă în chiar ziua efectuării controlului (_ ), cel mai probabil după darea declarațiilor de către cele trei persoane în fața agenților constatatori. De asemenea, în declarațiile celor doi martori audiați în instanță există neconcordanțe. Astfel, aceștia afirmă că cele consemnate în fișele de identificare sunt reale, însă au fost înscrise la sugestia organului constatator. Dacă A. Steluța L. afirmă că punctul de lucru a fost în renovare începând cu data de_, martorul I. A. a indicat că nu cunoaște dacă magazinul a fost renovat, în condițiile în care la data la care s-a prezentat pentru angajare cei din magazin aranjau hainele.

Instanța reține că, în contextul probelor administrate, martorii audiați nu prezintă suficiente garanții pentru a răsturna prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție datorită relațiilor dintre părți (acestea au fost angajatele societății petente), astfel că declarațiile acestora prezintă un grad sporit de subiectivism nerelevând cu certitudine o altă stare de fapt decât cea stabilită de agentul constatator.

Este evident că semnarea declarației date în fața inspectorilor nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana semnatară are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară, în fața instanței, a împrejurărilor reținute în declarația dată cu ocazia controlului. Simpla susținere a martorilor că au fost intimidați nu este de natură să înlăture declarațiile date de aceștia în fața inspectorilor. Instanța consideră că declarațiile date de vânzătoare în fața organului constatator, fiind cel mai aproape (din punct de vedere temporal) de momentul întocmirii procesului-verbal, se caracterizează prin sinceritate și corespund realității.

Este fără dubiu, față de cele arătate, că cele trei persoane au prestat activități specifice, începând cu data de_, respectiv_, fără a avea încheiat anterior contract de muncă, fiind întrunite elementele contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii.

Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de_ lei, pe care instanța o constată stabilită în limitele legii (art. 260 alin. 1 lit. e din din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii), chiar la limita minimă prevăzută de lege.

Instanța arată că, agentul constatator în mod corect a apreciat că fapta de primire la muncă a trei persoane fără încheierea unui contract de muncă în formă scrisă, comisă de petenta . SRL, prezintă un pericol social accentuat, deoarece acționând în acest mod unitatea eludează dispozițiile privitoare la reținerea și plata pentru munca prestată a contribuțiilor de asigurări sociale, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, cota de contribuție pentru șomaj.

Totuși, având în vedere perioada scurtă de timp din_ până în_ cât munca prestată de cele trei persoane nu a fost evidențiată în ștate de plată, și în consecință unitatea petentă nu a reținut și plătit pentru munca prestată de cele trei persoane contribuțiile de asigurări sociale, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, cota de contribuție pentru șomaj, precum și faptul că îndreptarea petentei s-a realizat de bunăvoie, anterior efectuării controlului de către intimată, existând astfel garanția că persoanele au primit un salariu corespunzător muncii prestate, instanța constată că se impune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Instanța subliniază că această înlăturare a sancțiunii principale se justifică doar pentru prima abatere, în condițiile în care intimata nu a învederat că petenta ar avea cazier contravențional cu referire la regulile nesocotite. Atenționând petenta că un asemenea cazier există și este administrat de intimată în procesele contravenționale, instanța recomandă acesteia respectarea tuturor regulilor ce guvernează activitatea desfășurată.

Având în vedere cererea petentei privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge ca neîntemeiată. Dispozițiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată. Or, intimata nu a căzut în pretenții în condițiile în care procesul verbal de constatare contravenției este legal întocmit, fapta reținută în seama petentei există. Beneficiul acordat petentei, prin admiterea în parte a plângerii nu trebuie să se răsfrângă asupra intimatei, aplicarea unei sancțiuni principale neputând fi imputabilă acesteia, deoarece aprecierea gravității faptei este un element de fapt asupra căreia inspectorul este liber să decidă (în limitele legii).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal . nr._ din_ de petenta . SRL, cu sediul ales în București, ., ..2, . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., . C, jud. C..

Modifică în parte procesul-verbal contestat și înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de_ lei aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, cu avertismentul. Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandă acesteia să respecte dispozițiile legale.

Respinge cererea petentei privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, azi, 18.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

TICEA V. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA