Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 20024/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR:_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind procesul verbal . nr._ din data de 11.07.2012, acțiune formulată de către petentul R. V. G. cu domiciliul în T. ., nr. 123, ., jud. G. în contradictoriu cu intimatul P. M. C.- DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța ia act că s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. Având în vedere că petentul și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță de a depune copia acțiunii, repune cauza pe rol. Ia act că la dosar se află documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă instanța încuviințează atât pentru petent cât și pentru intimat proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.08.2012 sub nr._, petentul R. V. G., în contradictoriu cu intimata Primăria M. C. – Direcția Poliția Locală, a solicitat instanței, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/11.07.2012.
În motivare, petentul a arătat că, la data de 11.07.2012, a încercat să execute o parcare cu autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_, în stațiunea Mamaia – zona hotel Selena, iar, în timpul manevrelor de efectuare a parcării, a constatat că nu a apreciat foarte bine spațiul necesar staționării, drept pentru care a renunțat la parcarea din acel loc, dar la retragerea către un alt spațiu de parcare, Poliția Locală C. l-a imobilizat, obstrucționat și cu foarte mult zel l-a sancționat pentru staționare pe spațiul verde.
Petentul a invocat următoarele motive de nulitate a procesului-verbal: nerespectarea art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prin nestipularea limitei minime și maxime a amenzii, nerespectarea art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prin lipsa datelor personale din actul de identitate al martorului și anume . numărul de buletin, precum și nerespectarea art. 7 din același act normativ referitor la sancțiunea avertismentului.
În dovedire, au fost atașate, în copie, procesul-verbal contestat și procesul-verbal de afișare a acestuia.
La solicitarea instanței, intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat.
Prin încheierea de ședință din data de 14.03.2013, în temeiul art. 155 ind.1 C.proc.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei pentru nerespectarea obligației petentului de a depune o copie a cererii pentru a fi comunicată intimatei.
Ca urmare a cererii de repunere pe rol formulată de petent și a îndeplinirii obligației stabilite în sarcina acestuia, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.07.2012, petentul R. V. G. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 9 pct. 29 din HCLM 10/2009 mod. și sancționate de art. 10 din același act normativ.
În fapt, s-a reținut că, în data de 11.07.2012, ora 16.30, în stațiunea Mamaia, petentul a staționat voluntar cu autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe spațiul verde din zona hotel Selena– stațiunea Mamaia.
În drept, potrivit art. 9 pct.29 din HCLM nr. 10/2009 mod., constituie contravenție la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor în vederea menținerii aspectului estetic al orașului, trecerea, oprirea, staționarea vehiculelor, autovehiculelor pe zone și spații verzi, casete florale, parcuri și aleile acestora, spații și locuri de joacă pentru copii.
Art. 10 din același act normativ prevede că nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 9 pct. 1-52 se sancționează cu amenda contravențională de la 400 la 1000 lei pentru persoanele fizice și cu 500 la 1500 lei pentru persoanele juridice.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de petent, instanța reține că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, instanța constată că, prin art. 10 din HCLM nr. 10/2009 menționat, au fost prevăzute limitele amenzii contravenționale în cazul nerespectării obligațiilor impuse de art. 9 din același act normativ, fiind respectate dispozițiile art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Referitor la nerespectarea art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prin lipsa datelor personale din actul de identitate al martorului, și anume . numărul de buletin, instanța reține că această dispoziție legală prevede că sunt necesare datele personale ale martorului. Or, în cuprinsul procesului-verbal, au fost menționate numele și prenumele martorului asistent, precum și codul numeric personal al acestuia. Instanța reține că . numărul de buletin al martorului nu reprezintă date personale ale acestuia, iar, pe de altă parte, menționarea codului numeric personal este suficientă pentru a afla orice alte date despre martor.
Referitor la nerespectarea art. 7 din OG nr. 2/2001, instanța va avea în vedere această critică a petentului la analiza legalității sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține că deși OG nr. 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
În ce privește sarcina probei, potrivit art. 1169 cod civil din 1864 (aplicabil în speță), revine petentului să probeze criticile aduse, respectiv de a demonstra că procesul-verbal este nelegal și netemeinic.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.
În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Instanța reține că, prin plângerea contravențională, petentul a arătat că Poliția Locală C. l-a imobilizat, obstrucționat și cu foarte mult zel l-a sancționat pentru staționare pe spațiul verde
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal pentru aspectele constatate de agent prin propriile simțuri, nefăcându-se dovada contrară celor reținute prin actul sancționator.
Mai mult, din fotografia realizată la data constatării faptei, reiese că autoturismul condus de petent cu numărul de înmatriculare_ era staționat pe spațiul verde.
În consecință, instanța constată că, în mod temeinic, s-a reținut, prin procesul-verbal contestat, în sarcina petentului, săvârșirea contravenției prevăzute de art. 9 pct. 29 din HCLM 10/2009 și sancționate de art. 10 din același act normativ.
Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal, instanța reține că amenda contravențională în cuantum de 500 lei a fost stabilită în limitele legale prevăzute de actul normativ care incriminează contravenția și că este proporțională gradului de pericol social al faptei stabilit în funcție de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, respectiv: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului și alte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, instanța are în vedere că petentul nu a recunoscut fapta și nu a adus dovezi în sensul că aceasta prezintă un grad de pericol social redus pentru a se aplica sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. V. G. cu domiciliul în T. ., nr. 123, ., ., jud. G. în contradictoriu cu intimata Primăria M. C.- Direcția Poliția Locală cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. P.
Red. L.F./Tehn. M.P.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7625/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013.... → |
---|