Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 10255/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 27.09. 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
GREFIER: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul P. COMĂNICĂ C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 13 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea la data de 20 septembrie 2013, când, pentru aceleași considerente, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.03.2013 sub nr._, petentul P. Comănică C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 21.03.2013, exonerarea de la plata amenzii contravenționale cu care a fost sancționat și implicit revocarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În fapt, petentul reclamă că în data de 21.03.2013 în timp ce conducea autoturismul personal cu nr. de înmatriculare_ a fost oprit pentru un control de rutină de către agenții de poliție rutieră, care după ce i-au verificat actele i-au permis să își continue drumul. Ulterior, prin poștă i-a fost comuniciat faptul că a fost sancționat contravențional întrucât nu purta centura de siguranță. În continuare petentul arată că procesul verbal nu este temeinc deoarece la momentul controlului purta centura de siguranță organul constatator neobservând acest lucru deoarece fiind preot și deplasându-se pentru a efectua un serviciu religios era îmbrăcat în hainele preoțești, fapt ce poate fi confirmat și de numitul A. C..
În drept, petentul și-a întemeiat cerere pe dispozițiile OG 2/2001.
La data de 21.03.2013 intimatul a depus întâmpinare (f.14) prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât actul sancționator este legal și temeinic. Astfel intimata susține că sancțiunea aplicată este legală, procesul verbal conținând toate mențiunile obligatorii, încadrarea juridică este corectă, sancțiunea aplicată fiind în limitele prevăzute de actul normativ
La termenul de judecată din 13.09.2013 instanța a încuviințat pentru ambele părțiproba cu înscrisuri, iar pentru petent proba testimonială cu martorul A. C.. Totodată, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, a fost ascultat petentul declarația acestuia fiind atașată la dosar
Analizând materialul probator instanța constată următoarele:
La data de 21.03.2013, numitul P. Comănică C. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contestat, întrucât în timp ce se deplasa cu autoturismul personal nu ar fi purtat centura de siguranță.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate și din oficiu, și pe cale de consecință constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform procesul verbal ., nr._ din data de 21.03.2013 petentul a fost sancționat pentru că nu purta centură de siguranță în timpul efectuării deplasării faptă prev. de art. 36 alin.1 din OUG 195/2002.
Astfel instanța constată că, referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunile aplicate se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotararea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementare în cadrul legislației interne ca procedură administrativă aceea a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A. împotriva României, cauză în care statul a fost condamnat pentru nerespectarea principiului prezumiei de nevinovăție)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficează de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul.
Astfel, referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța constată că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, inastanța reține că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat în fiecare caz în parte, în ce măsură, fapta reținută în sarcina petentului poate fin încadrată în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că dacă normele juridice ce sancționează faptele antisociale au un caracter general urmărind totodată, un scop preventiv și represiv, iar nu unul reparator, aceste criterii sunt suficiente pentru a califica acuzația adusă petentului ca fiind una de natură penală. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere petentului și drepturile procesuale recunoscute și garantate de acest articol, printre care și cele referitoare la prezumția de nevinovăție. Chiar dacă, legislația internă califică procedura plângerii contravențională ca fiind una administrativă, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A. împotriva României)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficează de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul. Astfel prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei, motiv pentru care instanța trebuie să găsească un echilibru între scopul urmărit de autorități de a nu lăsa nepedepsite astfel de fapte, cât și cel principiului aflării adevărului, ce are la bază respectarea dreptului la apărare a celui sancționat.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă în condițiile în care persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Astfel procesele verbale încheiate de pe baza constatărilor personale ale agentului constatator se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, o interpretare contrară fiind de natură să face excesiv de oneroasă obligația statului de proba veridicitatea celor reținute în sarcina contravenientului.
Cu privire la procesul verbal încheiat de către organele de poliție la data de 21.03.2013, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, respectiv de un lucrător al poliției rutiere pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.
Totuși instanța are obligația, ca atunci când are posibilitatea reală, să verifice dacă situația de fapt a fost în mod corect reținută de agentul constatator, urmărind a stabili în definitiv dacă sancțiunea aplicată este are suport faptic sau nu, o altfel de atitudine echivalând cu interzicerea accesului la justiție a petentului.
Astfel instanța a procesat la audierea petentului cât și a martorului A. C. declarația acestuia confirmând cele susținute de numitul P. Comănică.
Ca regulă, toate declarațiile martorilor trebuie analizate de instanța de judecată care le va aprecia pentru determina puterea probantă și valoarea declarațiilor martorilor în soluționarea cauzei. În primul rând, instanța trebuie să aprecieze în ce măsură declarația sa reflectă realitatea, prin efectuarea unui examen asupra facultăților fizico-psihice ale martorului. Astfel, instanța trebuie să se raporteze la cele trei momente ale mărturiei: perceperea faptului, memorizarea faptului perceput, reproducerea faptului perceput și memorizat, toate aceste împrejurări urmând a fi analizate în funcție de vârsta, profesia, inteligența martorului, gradul său de cultură, obișnuința de a se exprima, intervalul de timp care a trecut de la data producerii evenimentului relatat. În speță, instanța consideră că martorul are aptitudinea de a relata cu exactitate cele întâmplate, deoarece putea observa în totalitate evenimentul față de poziția fizică pe care o avea la momentul constatării contravenției acesta aflându-se în mașină cu petentul. Cu privire la al doilea element al aprecierii, respectiv aspectul sincerității martorului, instanța îl va aprecia ținând cont de anumite elemente precum interesul martorului în proces, afecțiunea sau dușmănia dintre martor și una din părți, gradul de rudenie sau afinitate, izvorul informațiilor martorului, dar și prin confruntarea depoziției martorului cu împrejurările de fapt ale cauzei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă. Legătura de prietenie dintre martor și petent nu creează în mod obligatoriu o prezumție de lipsă de obiectivitate, instanța constatând faptul că declarația martorului se coroborează cu cea a petentului, precum și cu înscrisurile de la dosar.
Astfel instanța consideră că explicația petentului susținută și de martorul propus, conform căreia la momentul constatării contravenției purta hainele preoțești care fiind de culoare neagră puteau induce în eroare agentul constatator cu privire la portul centurii de către conducătorul autovehiculului este plauzibile, mai ales în condițiile în care agentul constatator nu a încheiat procesul verbal imediat refuzând astfel posibilitatea numitului P. Comănică C. de a formula eventualele obiecțiuni.
Cum petentul prin probele administrate a reușit să creeze cel puțin un dubiu rezonabil cu privire la situația de fapt reținută în procesul verbal, și cum orice îndoială îi folosește acestuia în baza principului prezumției de nevinovăției, instanța urmează să anuleze procesul verbal de sancționare a contravenției ., nr._ din data de 21.03.2013 și să exonereze petentul de la plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. Comănică C., cu domiciliul în Năvodari, ., ., . în contradictoriu cu intimata I. Județean de Poliție C., cu sediul în municipiul C., ., județul C..
Dispune anularea procesului verbal ., nr._ încheiat de intimata I.P.J. C. la data de 21.03.2013 și înlăturarea tuturor măsurilor dispuse prin acesta.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A. D. S. P.
Red. Și tehnored. Jud. B.A.D.
Gref. S. P.
Ex. 4/02.10.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
