Plângere contravenţională. Sentința nr. 362/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 362/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 114/254/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 362
Ședința publică din data de 14.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta I. I., cu domiciliul în M., ., .. A, . intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., având ca obiect plângere contravențională - PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. D., pentru intimat, lipsă fiind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul intimatei depune delegație de substituire pentru avocat Tudoruș C. și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra excepției de perimare a prezentei cauze.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea excepției de perimare.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției, constată următoarele:
Prin cererea formulată de intimat la data de 11.09.2012, s-a solicitat instanței să se constate perimarea cererii având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta I. I., cu domiciliul în M., ., .. A, . cu intimata C. L. AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ..
În motivare s-a arătat că, având în vedere scurgerea termenului legal de un an de la data întocmirii ultimului act de procedură, respectiv 24.10.2011, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare din vina părții interesate, este necesară repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
În drept invocă disp.art. 248 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 24.10.2011 pronunțată în prezentul dosar civil, instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 1551 C.pr.civ., motivat de împrejurarea că petenta I. I. nu a depus precizări în sensul de a arăta dacâ înțelege să își însușească cererea, care a forst formulată de către o altă persoană în numele acesteia.
Potrivit art.248 al.1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Legea nu stabilește expres momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, astfel că instanța urmează a avea în vedere faptul că perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea judecății.
În consecință instanța reține că momentul de la care începe să curgă termenul prevăzut de lege se stabilește prin raportare la ultimul act efectuat în cauza, respectiv încheierea de suspendare pronunțată la data de 24.10.2011, cererea de constatare a perimării fiind formulată la data de 11.12.2012, după mai bine de un an de la data efectuării ultimului act efectuat în cauză.
Astfel, instanța constată că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 248 al. 1 C.pr.civ., cursul perimării nefiind întrerupt sau suspendat, potrivit art. 249 C.proc.civ., respectiv art. 250 C.pr.civ., astfel că urmează sa admită sesizarea și să constate perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată în cauza având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta I. I., cu domiciliul în M., ., .. A, . cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ..
Constată perimată acțiunea formulată de petenta I. I., în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. L. A.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Somaţie de plată. Sentința nr. 4752/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|