Plângere contravenţională. Sentința nr. 3810/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3810/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 23545/212/2012

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr._ /212/2012

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3810

Sedinta publica din 15.03.2013

Completul compus din:

P.: C.-M. T.

Grefier: D. S.

Pe rol, solutionarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, privind pe petent D. I., cu sediul în CONSTANTA, ., nr. 57, .. B, ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. –ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, cu sediul în CONSTANTA, ., nr. 18, J. C..

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta av. S. Z. pentru petentă, în baza delegației de reprezentare depuse la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura este legal indeplinita .

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, după care:

Instanța dispune completarea citativului în sensul că intimata DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. –ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, are și calitatea de chemată în garanție.

Apărătorul petentei depune la dosarul cauzei înscrisuri și dovada achitării amenzii.

Nemaifiind alte cereri, instanța, în temeiul art. 150 Cod pr. Civ. Constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul petentei având cuvântul pe fond solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și precizată, instanța să țină seama că restul sumei a fost achitată cu titlu de amendă. În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.

Instanța reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, petentul D. I. a solicitat în conradictoriu cu intimata DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. –ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./2011 nr._/10.09.2012. Totodată, petenta a chemat intimata în garanție pentru a fi obligată la plata cotnravalorii amenzii, în caz de respingere a plângerii contravenționale.

În motivare, se arată că cele consemnate în procesul-verbal contestat nu au fost confirmate de un martor și petentei nu i s-a respectat dreptul de a formula obiecțiuni.

În ceea ce privește netemeinicia acestuia, petenta arată că din culpa intimatei înseși, care este acționar majoritar, nu au putut fi avansate sumele necesare achitării serviciilor de contabilitate, și din acest motiv nu a putut fi depus bilanțul contabil aferent anului 2011.

Mai arată petenta că în ciuda acestei situații, a făcut eforturi și a depus bilanțul contabil la data de 5.09.2012.

Se susține în continuare că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

În drept, au fost indicate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, art. 60 C.pr.civ.

Pentru termenul din data de 14.12.2012, petenta a formulat precizări în sensul că debitoarea pe care o reprezintă nu are venituri iar intimata deține o creanță majoritară de 99,9% din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor. De aceea petenta i-a solicitat să avanseze cheltuielile necesare pentru efectuarea bilanțului contabil.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.

În cauză, au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute exprese.

Dintre motivele de nulitate relativă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, petentul a menționat că cele consemnate în procesul-verbal contestat nu au fost confirmate de un martor și că nu i s-a respectat dreptul de a formula obiecțiuni, fără a preciza vătămarea care i-a fost produsă prin aceste pretinse omisiuni ale agentului constatator.

Așa cum s-a reținut in Decizia nr. 22/2007 a I.C.C.J., dată in soluționarea recursului in interesul legii, situatiile in care nerespectarea anumitor cerinte atrage intotdeauna nulitatea actului intocmit de agentul constatator al contraventiei sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din ordonanta.

Astfel, prin acest text de lege se prevede ca "lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificandu-se ca numai in astfel de situatii "nulitatea se constata si din oficiu".

In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal incheiat de agentul constatator al contraventiei se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerintelor pe care trebuie sa le intruneasca un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiectiunilor contravenientului la continutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contraventiei sa nu poate fi invocata decat daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea acelui act.

Ca urmare, instanța va inlătura aceste motive de anulare a procesului-verbal contestat.

Instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesului-verbal contestat.

Acesta era obligat să întocmească și să depună bilanțul contabil, indiferent de starea financiară a societății pe care o reprezintă.

De altfel, petentul și-a îndeplinit această obligație însă după epuizarea termenului legal de depunere, împrejurare care nu îl exonerează de răspundere.

Constatând și împrejurarea că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, instanța va respinge plangerea formulată, ca neîntemeiată.

Aceeași soluție se impune și cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de petentă, DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. –ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII, în calitatea sa de creditor majoritar, avand posibilitatea să se ofere să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative, conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 și nu obligația de plată a acestora.

Ca urmare, nu se poate reține o culpă în sarcina chematei în garanție pentru neîndeplinirea obligațiilor legale ale petentului cu urmarea firească a sancționării acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul D. I., în contradictoriu cu intimata Direcția Finanțelor Publice C. – Administrația Finanțelor Publice C. pentru Contribuabil Mijlocii, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de petentul D. I., în contradictoriu cu chemata în garanție Direcția Finanțelor Publice C. – Administrația Finanțelor Publice C. pentru Contribuabil Mijlocii, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 15.03.2013.

P.,GREFIER,

C.-M. T. D. S.

Red.jud.C.M.T.

TEHNORED. D.S./01.04.2013

Emis 2 comunicări, la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3810/2013. Judecătoria CONSTANŢA