Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 30734/212/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 13.12.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții civile”, acțiune formulată de către reclamanta Asociația de proprietari nr. 230 cu sediul în C., ., .. F, uscător, jud. C. stanța, în contradictoriu cu pârâta P. G., domiciliată în C., ., .. E, ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere mențiunile din referatul Compartimentului Arhivă al Judecătoriei C., rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.11.2011, sub număr dosar_/ 212/ 2011, reclamanta Asociația de proprietari nr. 230 a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta P. G. la plata sumei de 7100 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
Prin încheierea de ședință din data de 30.10.2012 (f. 111) instanța, constatând că reclamanta nu s-a conformat dispoziției anterioare privind depunerea dovezii de achitare a onorariului de expert, în temeiul dispozițiilor art. 1551 alin. 1 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.
Potrivit art. 252 alin. 1 din același cod „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Asupra constatării din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
De la momentul suspendării judecății și până în prezent, pricina a rămas în nelucrare, nefiind îndeplinit nici un act de procedura privitor la reactivarea judecății și neintervenind nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării.
Sancțiunea perimării este prevăzută în cuprinsul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă:„Orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”;ea reprezintă o sancțiune procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Perimarea operează de drept, adică prin simpla împlinire a termenului de perimare, însă este necesar ca perimarea să fie constată printr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare instanța urmează a analiza dacă în speță sunt îndeplinite condițiile perimării și anume:
- cererea să fi rămas în nelucrare timp de un an sau mai mult;
- rămânerea în nelucrare să se datoreze culpei părților;
- să nu fi intervenit o cauza de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare;
- să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială.
Prin raportare la dispozițiile art. 249 și 250 Cod procedură civilă, Judecătoria apreciază că toate aceste condiții sunt îndeplinite, astfel încât instanța urmează a constata din oficiu perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Asociația de proprietari nr. 230 cu sediul în C., ., .. F, uscător, jud. C. stanța, în contradictoriu cu pârâta P. G., domiciliată în C., ., .. E, ., jud. C., având ca obiect „pretenții civile”.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
tehnored. G.M./ 13.12.2013/ 2 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4475/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3810/2013.... → |
---|