Plângere contravenţională. Sentința nr. 4730/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4730/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 21173/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4730
SEDINTA PUBLICA DIN 02.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: F. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de petenta . SA, în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2013 și la data de 02.04.2013., dată la care s-a pronunțat.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra plângerii contravenționale, reține următoarele:
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecătoriei C. sub numar_ petenta S.C. E. D. Dobrogea S.A., a solicitat anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 258 din data de 26.07.2012 incheiat de intimatul C. J. Constanta, si pe cale de consecinta, exonerarea de la plata amenzii in cunatum de 5.000 lei.
In motivarea, in fapt, a plangerii, petenta arata ca, prin procesul verbal de contraventie nr. 258 incheiat la data de 26.07.2012 a carui anulare o solicita precizeaza ca pretinsa contraventie retinuta de organul constatator se sustine a fi reglementata de art. 4 alin.1 lit.b din HCJ nr. 185/2010 si consta in „E. D. DOBROGEA S.A. a taiat crengile arborelui din zona de siguranta a DJ 226 KM 53+50 fara a avea autorizatie de la administratorul drumului incalcand prevederile HCJ 185/2010 art. 4 alin.1 lit.b”
De asemenea, precizeaza ca, are calitatea de operator a energiei electrice in zona Dobrogea (judetele Calarasi, Constanta, I. si Tulcea), in baza contractului de concesiune incheiat cu Statul R. prin Ministerul Economiei si Comertului si a Licentei pentru distributia energiei electrice nr. 461/2002 emisa de ANRE in conditiile Legii energiei electice si presteaza serviciul public de distributie a energiei electrice in zona.
Conform legilor organice are dreptul de a efectua lucrarile de defrisare si a taierilor de modelare pentru crearea si mentinerea distantei regulamentare fata de retelele electrice si drepturile de uz si servitute asupra terenurilor aferente retelelor electrice de distributie si asupra terenurilor cuprinse in zonele de protectie si siguranta ale acestora, drepturi legale, avand ca obiect utilitatea publica.
Cu privire la nelegalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, petenta S.C. E. D. Dobrogea S.A. precizeaza ca:
1. Raportat la dispozitiile art. 17 din OG nr.2/2001- „ Lipsa mentiunilor privind (…) data savarsirii faptei atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constata si din oficiu - invoca nulitatea procesului verbal de contraventie, avand in vedere lipsa mentiunilor cu privire la data savarsirii faptei, data si ora inserate fiind in mod evident data si ora „controlului efectuat” la care se face referire.
Astfel, in fapt, la data de 11.05.2012, in executarea contractului incheiat in acest sens intre S.C.E. Energie D. Dobrogea S.A. si S.C. Multiservice G&G S.R.L., in baza dispozitiilor de executare a lucrarii nr. 323 din 11.05.2012, s-a procedat la predarea-primirea amplasamentului liniei electrice aeriene LEA 20kV 1901 M. V. derivația PT 1224 catre executantul lucrarilor de tăiere, de modelare pentru crearea și menținerea distanței regulamentare față de rețeaua electrică.
Lucrarile au fost finalizate la data de 21 mai 2012, conform procesului verbal care consemeaza incheierea lucrarilor de toaletare a copacilor, pentru crearea sau reabilitarea culoarului de defrisat in apropierea liniilor electrice de joasa tensiune in comuna M. V., . derivația CRR+.-au toaletat 9 pomi pe . aceasta data, nu s-au mai realizat astfel de lucrari.
Pentru toți cei 9 copaci toaletați în comuna M. V., . din cadrul Consiliului J. Constanta au incheiat la data de 26.07.2012 cate un proces verbal de contraventie urmare presupusului control „control efectuat azi 09.07.2012, ora 17,00” (impreuna cu procesele verbale incheiate pe raza altor unitatii administrative –teritoriale fiind incheiate la data respectiva 73 de procese-verbale de contraventie pentru 73 de pomi).
Solicita sa se constate lipsa mentiunii cu privire la data savarsirii faptei in continutul procesului verbal de contraventie –aspect prevazut de lege ca obligatoriu sub sanctiunea nulitatii exprese si absolute, nerespectarea acestei cerinte strict determinata prin reglementarea data textului de lege, atrage intotdeauna nulitatea procesului verbal de contraventie.
In practica, s-a apreciat ca lipsa datei savarsirii faptei atrage nulitatea procesului verbal, neputandu-se presupune ca fapta este savarsita la data procesului verbal constatator.
Cu privire la motivul de nulitate invocat, solicita a se avea in vedere si Decizia XXII din 19.03.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie –Sectiile Unite, prin care s-a statuat in urmatorul sens: ”situatiile in care nerespectarea anumitor cerinte atrage intotdeauna nulitatea actului intocmit de agentul constatator al contraventiilor sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din ordonanta”, astfel incat in raport de caracterul imperativ al reglementarii se impune aplicarea de catre instanta a sactiunii specifice, respectiv anularea procesului –verbal de contraventie .
2. Procesul-verbal de contraventie a fost intocmit cu nerespectarea prevederilor art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001 potrivit caruia procesul verbal va cuprinde in mod obligatoriu „descrierea faptei contraventionale (…) si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei”.
Precizeaza ca, agentul constatator nu a aratat in termeni concreti in ce consta fapta contraventionala retinuta in sarcina lor si fara a evidentia imprejurarile si circumstantele aferente acesteia. De asemenea precizeaza ca, in practica s-a decis ca o descriere generica, lipsita de continutul concret, atrage nulitatea procesului verbal de contraventie, iar procesul verbal trebuie sa cuprinda descrierea imprejurarilor comiterii contraventiei.
De altfel, procesul verbal de contraventie a fost incheiat in lipsa unui reprezentant al petentei, in nici un caz agentul constatator nu a constatat orice imprejurari sau circumstante din care sa rezulte presupusa fapta contraventionala in sarcina lor.
Potrivit doctrinei „actul de constatare si sanctionare a contraventiei este primul act procesual care se intocmeste in cadrul procesului verbal contraventional, facand dovada deplina despre actele si faptele la care se refera, nefiind necesara administrarea altor mijloace de proba, controlul judiciar al instantei sub aspectul legalitatii si temeiniciei bazandu-se exclusiv pe mentiunile inscrise in respectivul proces-verbal contraventional.
In opinia sa, din punct de vedere probator, procesul verbal de constatare este un mijloc de proba necesar si suficient pentru constatarea si sanctionarea contraventiei. Or, in cauza se observa cu usurinta inserarea de catre agentul constatator a unei mentiuni cu privire la crengile arborelui, fara a fi evocate circumstantele si imprejurarile comiterii faptei, din aceasta perspectiva lipsind cu desavarsire orice element faptic de concretizare a imprejurarilor de fapt esentiale, starea mentionata fiind in mod evident lacunara.
Apreciaza ca, aceasta omisiune este asimilata de practica judiciara si de doctrina cu lipsa descrierii faptei insesi, lipsa care se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, intrucat descrierea faptei reprezinta unul din elementele obligatorii cerute de textul de lege a fi inserat in procesul verbal si nu in alte acte, conexe acestuia.
Pentru aceste considerente apreciaza ca procesul verbal de contraventie nu indeplineste cerinta legala a „descrierii faptei (…) si aratarii tuturor imprejurarilor” situatie in care se impune anularea acestuia.
3. Pretinsa fapta nu se incadreaza in prevederile art. 4 alin.4 lit.b din HCJ 185/2010- „sunt interzise taierea fara autorizatie a arborilor si arbustilor”.
Incadrarea legala a faptei de catre agentul constatator este neintemeiata intrucat excede sensului juridic conferit respectivei contraventii. Corelativ, o astfel de incadrare se afla in contradictie cu realitatea, in conditiile in care ei nu au procedat la taierea niciunui arbore sau arbust, fiind executate exclusiv lucrari de taiere de modelare pentru crearea distantei regulamentare fata de retelele electrice, in exercitarea dreptului prevazut de lege in acest sens .
In acest context, in aceeasi zi, agentul constatator a incheiat alte 73 de astfel de procese verbale de contraventie, in lipsa vreunui reprezentant al lor, aplicand aceeasi sanctiune -5.000 lei, pentru fiecare arbore ale carui „crengi au fost taiate”.
F. de cele precizate, solicita sa se constate ca nu poate fi vorba despre taierea arborilor, situatie in care fapta nu se circumscrie prevederilor HCJ nr. 185/2010 si, prin urmare, sa inlature prezumtia relativa de adevar de care se bucura procesul verbal de contraventie si sa dispuna anularea acestuia.
In ceea ce privesc motivele de netemeinicie precizeaza ca, astfel cum a aratat, in cuprinsul procesului verbal se retin urmatoarele „A taiat crengile arborelui (…) fara a avea autorizatie de la administratorul drumului”.
Potrivit doctrinei juridice, s-a remarcat ca, in paractica, agentii constatatori abuzeaza prin aplicarea de amenzii contraventionale, chiar si celor mai neinsemnate contraventii sau atunci cand nu exista o contraventie, asa cum este in cazul lor, fapt care trebuie cenzurat de instanta. Se va constata si disproportia vadita dintre gravitatea presupusei fapte-taierea ramurilor copacului in vederea asigurarii continuitatii in alimentarea cu energie electrica-si maximul amenzii contraventionale aplicate -5.000 lei (presupusa contraventie este sanctionata cu amenda de la 3.000-5.000 lei, de altfel, asa cum a aratat cate 5.000 lei pentru fiecare arbore „toaletat”.
Asa cum a aratat, activitatea de distributie se realizeaza in cadrul reglementat de legislatia incidenta sectorului energetic, dreptul de a efectua aceste lucrari fiind un drept legal conferit operatiunilor de distributie pentru exercitarea atributiilor specifice.
Conform Nomenclatorulului cauzelor incidentelor din retelele electrice, stabilit prin Normativul pentru analiza si evidenta evenimentelor accidentale din instalatiile de producere, transport si distributie a energiei electrice si termice aprobat prin Ordinul presedintelui ANRE nr. 08/2005- Normativ care trebuie aplicat in toate instalatiile de producere, transport si distributie a energiei electrice si termice care apartin agentilor economici titulari de licenta in aceste domenii, in conformitate cu reglementarile ANRE si cu cerintele din licenta de functionare conform art. 4 – Neasigurarea culoarelor LEA prin zonele cu vegetatie (COD 515) constituie una dintre cauzele incidentelor in retelele electrice.
Precizeaza ca este evident ca operator principal de distributie in zona Dobrogea, prestatoare a serviciului public de distributie in aceasta zona, are obligatia legala de a elimina cauzele incidentelor in retelele electrice, obligatie in considerarea carei, prin lege organica, fiind titulara de licenta din sectorul energiei i-a fost acordat dreptul de a efectua lucrarile de defrisare si a taierilor de modelare pentru crearea si mentinerea distantei regulamentare fata de retelele electrice precum si drepturile legale de uz si servitute asupra terenurilor aferente retelelor electrice si a terenurilor din zonele de protectie si siguranta a acestora, drepturi care au ca obiect utilitatea publica si au caracter legal.
In concluzie, solicita sa se constate netemeinicia procesului verbal de contraventie si pe cale de consecinta, sa se dispuna anularea acestuia.
In drept, isi intemeiaza plangerea pe dispozitiile O.G. nr.2/2001-R.
In sustinerea plangerii contraventionale intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.
Anexeaza, in copii, urmatoarele inscrisuri: proces verbal de contraventie, licenta pentru distributia energiei electrice nr.461/2002 emisa de ANRE, dispozitii de executare a lucrarii nr.361/21.05.2012 si 362/21.05.2012, proces verbal de predare-primire a amplasamentului incheiat la 21.05.2012, registru operativ de tura din 04.07.2012, proces verbal din 23.05.2012 incheiat la terminarea lucrarilor, caiet masuratori si fotografii/schita.
Intimatul, legal citat a depus intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În motivare, intimatul a precizat faptul că petenta pe DJ 226 în raza km 53 au fost tăiați numeroși arbori aflați în zona de siguranță a drumului județean, cu acordul și în beneficiul său, fără obținerea autorizației de la administratorul drumului.
Analizând materialul probator administrat in cauza instanța retine următoarea situație de fapt:
În urma controlului efectuat la data de 9 iulie 2012, ora 17,10 inspectorii de control H. P. si I. T. din cadrul Consiliului J. Constanta au intocmit procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr. 258/26.07.2012, petentei S.C.E. Energie D. Dobrogea S.A., intrucat, la data efectuarii controlului „a taiat crengile arborelui din zona de siguranta a DJ 226 km 53+50 fara a avea autorizatie de la administratorul drumului incalcand prev. HCJ nr.185/2010 art. 4 alin.1 lit.b.”
Fapta constituie contraventia prevazuta si sanctionata de art. 4 alin.1 lit.b din HG 185/2010, si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 3.000-5.000 lei.
Pentru fapta savarsita, petenta a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 5.000 lei.
Reține prima instanță că potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestea s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii.
De asemenea, se constată că procesul- verbal de constatare si sanctionare a contraventiei 258 intocmit la data de 26.07.2012 de intimatul C. J. Constanta a fost comunicat petentei si contestat de aceasta in termenele prevazute de art. 25 din O.G. nr.2/2001.
Cu privire la legalitatea întocmirii procesului verbal se constată că potrivit art 16 din OG 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Potrivit art. 17. - Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
Analizand continutul actului sanctionator sub aspectul legalitatii sale, instanta a constatat ca nu sunt intrunite cerintele de forma ale procesului-verbal de contraventie contestat, asa cum sunt impuse in mod imperativ de dispozitiile art. 17 din O.G. nr.2/2001, referitoare la mentiunile obligatorii ce trebuie prevazute sub sanctiunea nulitatii. Acest aspect a fost invocat de catre petenta prin plangere.
Instanța constată că în cuprinsul procesului-verbal incheiat de agentul constatator nu este practic inserata data savarsirii contraventiei, care este o conditie ce tine de legalitatea incheierii procesului verbal, nerespectarea acestei conditii generând nulitatea procesului verbal, care a fost invocata de catre petenta, iar instanta urmeaza sa se pronunte raportat la acest aspect.
F. individualizarea datei savarsirii contraventiei, procesul verbal este nelegal incheiat fiind afectat de nulitate absoluta, care poate fi constatata si din oficiu si evident poate fi invocata de oricine este interesat, iar petenta are interes sa conteste acest proces verbal.
De asemenea, instanța având în vedere și prevederile art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, constată că nu se poate reține data constatării faptei ca fiind data săvârșirii acesteia, întrucât elementul material al contravenției reținute în sarcina petentei constă în operațiunea de tăiere a crengilor unor arbori, situație în care momentul consumativ al faptei a avut loc la data realizării laturii obiective, astfel că fapta contravențională pentru care petenta a fost sancționată nu este susceptibilă de prelungire în timp.
Instanța mai reține că operațiunea realizată a una fost de tăiere a crengilor pentru menținerea distanței față de rețelele electrice și nu de tăiere a arborelui în totalitate, iar petenta, potrivit dispozițiilor legale care-i reglementează activitatea, are dreptul de a efectua lucrările de defrișare si a tăierilor de modelare pentru crearea si menținerea distantei regulamentare fata de rețelele electrice si drepturile de uz si servitute asupra terenurilor aferente rețelelor electrice de distribuție si asupra terenurilor cuprinse in zonele de protecție si siguranță ale acestora, drepturi legale, având ca obiect utilitatea publica.
Din analiza punctuală a normelor legale expuse, raportat la situația în fapt dedusă judecății, instanța va admite plângerea contravențională formulată, va anula procesul-verbal contestat și va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. E. DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A., cu sediul in CONSTANTA, N. I., nr. 89A, în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN C., cu sediul in C., județul C..
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 258/26.07.2012 întocmit de intimat.
Exonerează petenta de la plata amenda contravențională în cuantum de 5.000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 258/26.07.2012 întocmit de intimat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013.
P. GREFIER
A. A. F. S.
Red jud. A.A.
Tehnored gref SF
Data redactării: 30.04.2013/ 4 ex
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 23/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013.... → |
---|