Plângere contravenţională. Sentința nr. 7743/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7743/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 1980/212/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7743/2013

Ședința publică de la 30.05.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C.-D. I.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat R.A.J.D.P. C., având ca obiect plângere contravenționala 2234/09.08.2009-PERIMARE .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constata lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință, după care,

INSTANȚA - în temeiul art. 137 alin.1 C. proc. civ. rămâne in pronunțare pe excepția de perimare.

INSTANȚA,

Deliberând, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 25.01.2011, petent . a chemat in judecata pe intimat R.A.J.D.P. C. pentru a dispune plângere contravenționala .

Prin încheierea data la data de 08.02.2012, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei conf. disp. art. 155 alin. 1 C. proc. civ. întrucât petenta nu a depus la dosar copia sentinței pronunțate în dosarul nr._/212/2010.

Potrivit art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parților timp de un an.

Din referatul arhivei rezulta ca de la data de 08.02.2012, de când s-a suspendat judecarea cauzei nu s-a mai îndeplinit pana in prezent, din vina parților, nici un act de procedura timp de un an si urmează a se constata perimata acțiunea civila de fata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite excepția perimării privind pe petent . cu sediul în P., S., nr. 8, J. ARGEȘ și pe intimat R.A.J.D.P. C. cu sediul în C., CELULOZEI, nr. 15A, J. C. .

Constată perimarea cererii .

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-D. IONMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 10 Iunie 2013

Tehno. Red. M.D.M.4ex 12.06.2013

Emis 2 comunicări, 12.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7743/2013. Judecătoria CONSTANŢA