Pretenţii. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 16197/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința Civilă Nr._

Ședința publică din 30.10.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. B.

Grefier S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. DE P. 292 în contradictoriu cu pârât D. B. I., pârât D. C. I., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 23.10.2013 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 30.10.2013 când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 06 2013, sub nr. _, reclamantul A. DE P. 292 a chemat în judecată pe pârâții D. B. I. și D. C. I., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 6118,94 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2011 – aprilie 2013.

În motivarea cererii, reclamantul arată că cei doi pârâți sunt proprietari apartamentului M1 și în această calitate au înregistrat datorii către asociația de proprietari în cuantumul menționat.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile legii 230/2007.

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copii certificate, listele de plată aferente perioadei vizate.

Cererea formulată de asociația de proprietari este scutită de la plata taxelor de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Deși legal citat, pârâții nu au formulat întâmpinare.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâții sunt proprietarii apartamentului cu nr. M! în cadrul asociației reclamante.

În această calitate pârâșii au beneficiat de serviciile prestate prin intermediul Asociației de proprietari și aveau obligația corelativă de a plăti lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, astfel cum impun prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007.

Din înscrisurile atașate la dosarul cauzei, respectiv listele de plată aferente perioadei avute în vedere de reclamant, precum și fișa individuală a apartamentului, reiese că pârâții au acumulat o datorie către asociație reprezentând cota parte din cheltuielile denumite generic cheltuieli de întreținere.

Având în vedere cele menționate anterior, instanța constată că reclamantul a făcut dovada existenței unei creanțe împotriva pârâților. Pârâții nu au dovedit faptul plății care le incumbă și nici nu au contestat pretențiile reclamantului.

În consecință, instanța urmează să admită cererea formulată de reclamant și să oblige pârâții la plata către reclamant a sumei de 6118,94 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere, aferente perioadei aprilie 2011 – aprilie 2013.

Vor fi obligați pârâții și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei – onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea privind pe reclamant A. DE P. 292 cu sediul in C., Ale. Mărțișorului, nr. 7, .. A, ., jud. C. în contradictoriu cu pârâții D. B. I. și D. C. I. ambii cu domiciliul in C., ., .. B, ., jud. C.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 6118,94 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi 30 10 2013 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

B. A. I. M. S. I.

Red.Jud.AIB/……….2013

Tehnored.S./04.11.2013

5ex.3com/…………..2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CONSTANŢA