Plângere contravenţională. Sentința nr. 8254/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8254/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 9410/212/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8254
Ședința publică de la 06.06.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: E. S.
GREFIER: M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. F., cu domiciliul în CONSTANTA, FULGERULUI, nr. 99, ., . și pe intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în C., având ca obiect plângere contraventionala_-PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În conformitate cu disp. art 150 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Asupra perimării din oficiu de față,constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.04.2011 sub nr. _ , petent P. F., a solicitat în contradictoriu cu intimat P. M. CONSTANTA, anularea procesului-verbal ., nr._.
Prin încheierea de ședința din data de 22.09.2011 pronunțată în prezentul dosar civil, instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 1551 C.pr.civ.
Din referatul arhivei rezultă că de la data de 22.09.2011, de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părților, nici un act de procedură timp de mai mult de un an.
Potrivit art.248 C.pr.civ.: „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an în materie civilă.
Rezultă că perimarea reprezintă o sancțiune care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele procedurale, consecința fiind stingerea procesului împreună cu actele de procedură, părțile fiind repuse în situația anterioară.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, act ce nu a mai fost urmat – din vina părții – de actele ce trebuiau să-i succeadă în mod firesc, cauza rămânând astfel în nelucrare.
Fiind îndeplinite dispozițiile legale invocate, instanța va admite sesizarea și va constata perimarea cererii deduse judecății, consecința fiind stingerea procesului împreună cu actele de procedură, părțile fiind repuse în situația anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimarea acțiunii formulată de petent P. F., cu domiciliul în CONSTANTA, FULGERULUI, nr. 99, ., . în contradictoriu cu intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în C..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
E. S. M. D.
M.D. 16 Iunie 2013
← Succesiune. Sentința nr. 7256/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|