Pretenţii. Hotărâre din 23-09-2013, Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 25444/212/2011
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09 septembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta . cu sediul în CONSTANTA, .. 45, J. C., în contradictoriu cu pârâta . SA - PRIN SUCURSALA CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, .. 1, J. C. și intervenienții O. C. A. cu domiciliul în C., ., nr. 17, .. B, ., J. D. și . cu sediul în C., .. 10, J. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat Mergeanu D. și reprezentantul pârâtei . SA, avocat M. Mojzi în baza împuternicirilor avocațiale existente la dosar, lipsind intervenientii.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:
Reprezentantul reclamantei depune în ședință publică dovada citarii prin publicitate a intervenientului O. C. A..
Precizeaza ca partea nu a inteles sa achite onorariul de expert astfel că nu poate face dovada achitarii sumei de 300 lei reprezentand supliment la onorariu.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada achitarii suplimentului la onorariul de expert în cuantum de 300 lei, astfel cum a fost incuviintat, instanța dispune comunicarea Incheierii de ședință din 17 iunie 2013 către expert M. L. C. cu mentiunea că, potrivit art. 213 al. 2 C.pr.civ., în ce priveste măsurile dispuse privind suplimentarea onorariului de expert cu suma de 300 lei, Incheierea este executorie.
Reprezentantul reclamantei solicita efectuarea unei contraexpertize, având în vedere ca răspunsul la obiectiuni formulat de expert este lapidar, informatiile fiind trunchiate și nu se răspunde obiectiv la obiectiunile astfel cum au fost incuviintate. Arata ca expertul se limiteaza la a arata cum a contactat părțile, ce acte i-au prezentat acestea, fără insă a răspunde la obiectiuni în esența lor; arata ca la fila 2 mentioneaza ca la locul staționării autovehiculului petentei nu existau indicatoare care să permita parcarea insă apreciaza ca . drum unde nu exista aceste indicatoare, nu inseamna că este interzisă parcarea . Invedereaza ca autovehiculele erau pe un refugiu, pe trotuar; la stabilirea dinamicii producerii accidentului, de asemenea, arata ca a avut obiectuini reclamanta ; arata ca nu au existat urme de frânare, calcule, dovezi că dintr-un anumit loc a inceput . autovehiculului Audi, iar expertul nu a lămurit părtile și nu a răspuns la acest obiectiv, schita efectuata de acesta fiind neclară; mentioneaza ca nu corespunde în schiță nici . plasă și nici nu a lămurit imprehjurările, nu a aratat cum s-a ajuns la probabilitatea de 35%, nu a efectuat calcule din care să rezulte concluzii obiective și concludente ca, în baza lor instanța sa pronunte o hotărâre legală și temeinică.
Apreciaza ca a demonstrat ca Raportul de expertiză este tendențios, intrucat expertul, în fotografiile efectuate, după succesiunea lor, a inclus un indicator rutier care nu exista la producerea accidentului și nu exista nici azi; apreciaza ca expertul a fost părtinitor.
Reprezentantul pârâtei solicita respingerea cererii de efectuarea a unei conraexpertize apreciind ca expertul a răspuns la obiectiuni și nu în mod trunchiat ci punctual, a făcut referire la dinamica producerii accidentului, la locul unde era parcat autoturismul, exista scheme din care rezult ăpoțitia acestuia și nu au existat urme din care să rezulte că autoturismul asigurat nu facut ce era necesar pentru evitarea impactului.
Arata ca intelege nemultumirea părtii dar nu se impune refacerea expertizei și apreciaza ca dacă părerea expertului nu bate cu declarațiile martorilor reclamantei nu inseamna ca acesta este părtinitor.
Reprezentantul reclamantei invedereaza ca expertul nici măcar nu a analizat declaratiile martorilor intrucat nu face deloc referire la acestea.
Având în vedere Raportul de expertiză, Răspunsul la Obiecțiuni și disp.art. 212 C.pr.civ., instanța respinge cererea de efectuare a unei contraexpertize ca neutilă soluționării cauzei.
Părtile arată că nu mai au de formulat alte cereri, de invocat excepții sau de propus alte probe în cauză
Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, constatand cauza în stare de judecata, instanța acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulată și să se constate că în urma accidentului auto, autoturismul Audi a lovit autoturismul reclamantei care, la acel moment era parcat .
Arata ca, așa cum au declarat și martorii audiati, pe . spre Delfinariu, în timp ce autoturismul reclamantei era parcat în fata Palatului Copiilor, autoturismului Audi i s-a tăiat calea de către alt autoturism care a dorit sa opreasca brusc la Palatul Copiilor, astfel că acesta a derapat de pe șosea și a intrat pe trotuar și, pentru a evita lovirea celor 4 martori, a virat ocolind un indicator STOP și a lovit autoturismul petentei, avariind partea din stanga fata și impingandu-l în gardul de sarmă ce inconjoara Palatul Copiilor.
Arata ca impactul a fost descris în declaratiile amiabile date de părtile implicate la asigurator, cât și de către martorii petentei, așa cum s-a intampinat, pe autoturismul Audi fiind vizibile urmele în fata dreapta însă mai putin datorită materialului mai rezistent din care este construit.
Apreciaza ca nu se poate susține că incidentul s-ar fi produs altfel, însă expertul arată n fotografii ca s-ar fi gasit la locul producerii accidentului un indicator care semnalizeaza oprirea interziă însă acest indicator nu a existat nici în urma cu 3 ani și nu exista nici în prezent și totuși, chiar dacă era așa, autoturismul era scos de pe carosabil iar lovirea lui nu este de natură să inlăture răspunderea civilă a asiguratului .
Apreciaza ca nu are relevanță vechimea permisului de conducere al soferului petentei, de doar 23 de zile, iar asiguratorul incercat de asemenea sa tergiverseze probatoriul, depunand la dosar o . fotografii alb-negru și cu greu a depus la dosar unele color și doar din acestea s-au identificat urmele coliziunii pe autovehiculul Audi.
Solicita obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul pârâtei solicita respingerea cererii de chemare în judecata cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata ; apreciaza ca din probatoriul administrat, respectiv inscrisuri, planșe foto, declaratiile martorilor care sunt prieteni ai soferului autoturismului petentei și expertiza auto, instanța poate aprecia clar asupra coroborării acestora, considerând că declaratiile martorilor și Raportul de expertiză sunt doua probe antagonice, expertul arătând că în niciun caz accidentul nu s-a produs potrivit declarațiilor martorilor.
Instanța, în temeiul disp. art. 150 Cpr.civ. constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 16 septembrie 2013, până când părțile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 septembrie 2013
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
INCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 septembrie 2013
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta . cu sediul în CONSTANTA, .. 45, J. C., în contradictoriu cu pârâta . SA - PRIN SUCURSALA CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, .. 1, J. C. și intervenienții O. C. A. cu domiciliul în C., ., nr. 17, .. B, ., J. D. și . cu sediul în C., .. 10, J. D..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in data de 09 septembrie 2013, fiind consemnate in Încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta Încheiere.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 16 septembrie 2013.
INSTANȚA:
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 23 septembrie 2013.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2013.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8087/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|