Plângere contravenţională. Sentința nr. 8871/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8871/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 14969/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8871
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 17.06.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. I. G.
GREFIER: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal nr._/16.05.2012, formulată de petenta ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ „UNIUNEA NAȚIONALĂ PENTRU PROGRESUL ROMÂNIEI” C., cu sediul în M., . nr.2, . C., în contradictoriu cu intimatul P. M. C. – POLIȚIA LOCALĂ C., cu sediul în C., județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, când cauzele rămase la sfârșitul ședinței de judecată s-au luat la ordine, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual, după care:
Instanța, în temeiul disp. art. 167 Cod pr. civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, având ca teză probatorie situația de fapt, fiind utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei. Nemaifiind alte probe de administrat, declară terminată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2012 pe rolul Judecătoriei C., sub nr. De dosar_ petenta ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ UNIUNEA PENTRU PROGRESUL ROMÂNIEI C., în contradictoriu cu intimatul P. M. C. a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/16.05.2012 pentru motive de nelegalitate și neteminicie.
În motivare, petenta a arătat că nu a fost menționat locul săvârșirii faptei în cuprinsul procesului verbal, iar fapta nu a fost descrisă în mod complet.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.31, 5 și 7 din OG nr. 2/2001.
A atașat la plângere copia procesului verbal de contravenție contestat.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art.15 lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul deși a fost legal citat cu copie de pe cererea introductivă și înscrisurile anexate și cu mențiunea de a depune întâmpinare, s-a prezentat în instanță prin reprezenatnt convențional avocat însă nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare, conform dispozițiilor art. 115-118 C. proc. civ.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr._/16.05.2012, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 lei, reținându-se în fapt că a lipit afișe inscripționate UNPR, C. I.-Palaz – Profesionistul, în alte locuri decât cele special amenajate, respectiv pe pe stâlpul de iluminat situat în C., . intersecție cu . de aproximativ 450mm x 250 mm, fapta constituind o încălcarea a dispozițiilor art. 11 pct. 6 din HCLM 10/2009 și sancționată de art. 12 din hotărârea amintită.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește lipsa mențiunii privind locul încheierii provesului verbal invocată de către petentă, instanța reține că locul încheierii procesului verbal este chiar locul săvârșirii contravenției, respectiv loc. C.,. . intersecție cu . rezultă din procesul verbal.
Mai mult, și în ipoteza în care nu ar fi fost menționat locul încheierii procesului verbal de contravenție, instanța are în vedere considerentele Deciziei nr. 22/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii promovat de P. de pe lângă ÎCCJ în raport de care situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.
Astfel, nerespectarea de către agentul constatator a cerinței de a menționa locul încheierii procesului verbal atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Pe cale de consecință, încălcarea acestor prevederi poate duce la anularea procesului verbal doar sub condiția dovedirii vătămării produse și a faptului că această vătămare nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului–verbal de contravenție în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ. Or, nu s-a făcut dovada unei astfel de vătămări.
În ceea ce privește insuficiența descriere, cu precădere referitor la locul săvârșirii contravenției, instanța reține că agentul constatator a descris suficient fapta contravențională, menționând în mod concret în ce a constat conduita contravențională a petentei, respective lipirea de afișe în alt loc decât cele special amenajate.
Aceeași mențiune se impune și cu privire la locul săvârșirii, acesta fiind foarte bine individualizat, respective loc. C., . intersecție cu . că a fost descris ambiguu, petenta nu a arătat ce alte repere se impuneau a fi menționate de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Având în vedere aceste principii, se reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care petentului i se asigură de către instanța de judecată condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.
Instanța i-a oferit petentului posibilitatea de a-și expune poziția procesuală și de a propune probe, însă acesta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt.
În drept, potrivit art. 11 alin. 6 din HCLM nr. 10/2009 constituie contravenție lipirea, scrierea sau expunerea de afișe ori anunțuri pe ziduri, porți, stâlpi, panouri, uși, geamuri sau în alte locuri decât cele special amenajate.
Prin urmare, petenta nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal, motiv pentru care instanța urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ „UNIUNEA NAȚIONALĂ PENTRU PROGRESUL ROMÂNIEI” C., cu sediul în M., . nr.2, . C., în contradictoriu cu intimatul P. M. C. – POLIȚIA LOCALĂ C., cu sediul în C., județ C..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. G. L. B.
Red. Jud. A.I.G. / 28.08.2013;
Tehnored. Grf. L.B. / 02.09.2013 / 4 exp.
Comunicat . exp. / .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013.... → |
---|