Pretenţii. Sentința nr. 7993/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7993/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 31052/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.7993
Ședința publică din data de 03.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat F. Ovanesian, în C., .-84, jud C. în contradictoriu cu pârâtul T. N., cu domiciliul in C., ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru parat L. D. și se constată lipsa reclamantei.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate art. 85 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată depus la dosar răspunsul la interogatoriul și comunică apărătorului pârâtului un exemplar.
Apărătorul pârâtului învederează că pârâtului este plecat din localitate si nu s-a putu prezenta la acest termene de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de propus, instanța consideră cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul pe fond, apărătorul pârâtului solicită admiterea în parte a acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Solicită să se constate că pârâtul a recunoscut că nu a achitat cele 3 facturi.
În ceea ce privește penalitățile și clauza abuzivă, apărătorul pârâtului arată că respectivul contract încheiat cu reclamanta este unul de adeziune, clauzele acestuia neputând fi negociate. Arată că scopul Legii 193/2000 este pentru a se asigura protecția consumatorului, iar clauza invocată de reclamantă în anexă este o clauza în defavoarea consumatorului.
În conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 10.12.2012, sub nr._, reclamanta S.C. V. R. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T. N., obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:
- I. 776,28 lei, debit principal, reprezentând prețul serviciilor de telefonie mobilă prestate pârâtului în baza contractului,
- II. 1539,67 lei penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat de 776,28 lei pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi anexate și data de 12.12.2012
- III. contravaloarea penalităților convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat de 776,28 lei pentru perioada cuprinsă între data de 13.12.2012 și data îndeplinirii obligației de plată,
- IV. contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente prețului neachitat de 776,28 lei
- V. contravaloarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
În susținerea cererii, reclamanta a afirmat că a prestat pârâtei servicii de telefonie mobilă, pentru care a emis facturi fiscale în valoare totală de 776,28 lei, care nu au fost achitate la scadență.
Cât privește calculul penalităților, reclamanta a susținut că, potrivit art. 6.1. din contract, pârâtul datorează penalități în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumei datorate.
Reclamanta a arătat că pârâtul nu a contestat conform art. 8 din contract în termenul de 2 luni facturile emise, astfel că acestea în baza art. 46 din C.. la plată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969 C.civ., art. 1066 și urm. C.civ., art. 274 C.proc.civ., precum și dispozițiile contractului încheiat între părți.
Prin cererea depusă la data de 22.02.2013 reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor comerciale, cerere de care instanța a luat act prin încheierea din 26.02.2013.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și prematurității, excepțiile fiind respinse de instanță prin încheierea din 01.04.2013.
Pe fondul cauzei pârâtul a recunoscut debitul principal însă a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea acestuia la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat.
În motivare pârâtul a invocat la termenul din 01.04.2013 caracterul abuziv al clauzei privind penalitățile de întârziere.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului iar pentru pârât proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între S.C. V. R. S.A., în calitate de prestator, și pârâtul T. N., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de abonament pentru serviciile V. . nr._/27.03.2008.
În baza acestui contract, S.C. V. R. S.A. a emis facturile fiscale nr. VDF96925414/06.10.2011, nr. VDF99702235/06.11.2011 și nr. VDF_/06.12.2011, prin care a facturat ca preț al serviciilor de telefonie mobilă suma de 776,28 lei.
Prin primul capăt de cerere, reclamanta S.C. V. R. S.A., dorește valorificarea creanței rezultate din cele 3 facturi menționate mai sus, în cuantum de 776,28 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă.
În drept, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 969 C.civ., convențiile au putere de lege între părțile contractante.
Contractul de abonament pentru serviciile V. . nr._/27.03.2008 reprezintă un contract sinalagmatic. Fiecare din părțile din litigiu s-a obligat în considerarea contraprestației celeilalte părți. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de a furniza servicii de telefonie mobilă, în considerarea prețului pe care îl va primi de la pârât, preț pe care acesta nu a înțeles să îl achite.
În cazul obligațiilor de ,,a da” operează o prezumție în favoarea creditorului, în sensul că dovada titlului face dovada creanței. Prin urmare, în baza art. 1169 C.civ., revine debitorului sarcina de a răsturna prezumția, probând efectuarea plății.
În speța de față, reclamanta a depus la dosarul cauzei contractul - titlul creanței, însă pârâtul T. N. nu a răsturnat prezumția și mai mult a recunoscut debitul principal de 776,28 lei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1073 C.civ., instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 776,28 lei, reprezentând rest de plată servicii de telefonie mobilă aferentă facturilor nr. VDF96925414/06.10.2011, nr. VDF99702235/06.11.2011 și nr. VDF_/06.12.2011.
În ceea ce privește capătul nr. 2 și 3 de cerere, obligarea pârâtului la plata sumei de 1539,67 lei reprezentând penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat de 776,28 lei pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi anexate și data de 12.12.2012, precum și în continuare de la 13.12.2012 până la plata efectivă a debitului, instanța constată următoarele:
În cauză sunt aplicabile dispozițiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea părților (comerciant, respectiv consumator, astfel cum sunt definite noțiunile prin Legea nr. 193/2000).
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În cauza C. vs. Enel CEJ a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmărește Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunității, supremația dreptului comunitar asupra celui național este o condiție sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare și - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză (constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
În consecință, aplicarea jurisprudenței CEJ este obligatorie pentru judecătorul național.
În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), CEJ a hotărât:
„Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.
Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune.
Revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acțiunii principale întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13.”
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina chir și din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți.
În ceea ce privește clauza penală stipulată în cuprinsul condițiilor generale ce fac parte din contractul încheiat între părți, respectiv la punctul 6.1., instanța reține că stipularea unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,50 % pe an, este abuzivă, contravenind dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, modificată prin Legea nr. 65/2002, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Anexa 1 lit. i din Legea nr. 193/2000 prevede că „sunt considerate abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant”.
Art. 6.1. nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectiva clauză a fost negociată, căci în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, consumatorul trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. Caracterul impus, iar nu negociat al clauzei rezultă de altfel din prezumția instituită de art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, pe care reclamanta nu a răsturnat-o, sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenind acesteia, potrivit art. 4 alin. 3 final din aceeași lege.
Clauza penală de 0,5% pe zi de întârziere obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari (respectiv o penalizare de 182,5% pe an) față de pagubele suferite de creditoare, care nu a dovedit faptul că acestea sunt mult mai mari decât dobânda legală anuală (de maxim 8% în anul 2010), ori decât randamentul oricărui plasament financiar, care este de maxim 45% pe an în situația unui plasament cu grad ridicat de risc. Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând cheltuielile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale și a nulității acesteia, ce are ca efect lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța, constatând caracterul abuziv al clauzei penale inserate la punctul 6.1. din condițiile generale ale contractului de abonament pentru serviciile V., va reține nulitatea acestei clauze și drept consecință va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților convenționale.
Având în vedere că pretențiile reclamantei au fost admise numai în parte, instanța, în baza art. 276 C.proc.civ., va compensa cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 74,60 lei (taxă judiciară de timbru și timbru judiciar la pretențiile admise) și va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 125,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței .-CA nr._.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat F. Ovanesian, în C., .-84, jud C. în contradictoriu cu pârâtul T. N. cu domiciliul in C., ., . 1, ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 776,28 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă aferentă facturilor nr. VDF96925414/06.10.2011, nr. VDF99702235/06.11.2011 și nr. VDF_/06.12.2011.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal, ca neîntemeiat.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 125,40 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N. /26.08.2013
Tehnored.gref. A.S./2com/28.08.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 6124/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Validare poprire. Sentința nr. 2787/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
