Somaţie de plată. Sentința nr. 05/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 05/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-08-2013 în dosarul nr. 28677/212/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 05.08.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. - M.

GREFIER: Ș. F. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de către reclamanta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. cu sediul în C., .. 14 A, județul C. în contradictoriu cu pârâta E. I. domiciliată în Constanta, ., județul C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 29.07.2013, apoi la data de 05.08.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2013, sub nr._, creditoarea R. Autonomă de Distribuție a Energiei Termice C. a chemat în judecată pe debitoarea E. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 969,08 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate în perioada 30.11._12, a sumei de 18,19 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei mai sus menționate, precum și a sumei de 39,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, legal timbrată, creditoarea a arătat că în baza raporturilor contractuale dintre părți, RADET a furnizat debitoarei energie termică în perioada 30.11._12. În vederea încasării consumului de energie termică, furnizată debitoarei, s-au emis mai multe facturi, care nu au fost achitate în termenul scadent, suma rămasă neachitată fiind arătată mai sus. De asemenea, creditoarea învederează că, la această restanță s-au calculat penalizări de întârziere în cuantum de 18,19 lei.

În continuare, creditoarea a susținut că, potrivit Legii nr. 51/2006 art. 41 alin. (4 )lit. c) și alin.(10), precum și conform Legii 325/2006 art. 38 lit. a) și art. 254 lit. a) Ord. nr. 91/2007, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență. De asemenea, creditoarea arătat că, conform clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale în materie, neachitarea de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței a facturilor emise atrage penalități de întârziere.

În drept, creditoarea a întemeiat acțiunea pe disp. OG nr. 5/2001, cu modificările și completările ulterioare, art. 1270 și 1272 alin.(1) C.civ., Legea nr. 325/2006, Ord. nr. 91/2007, Legea nr. 51/2006.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 96,33 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și cu suma de 4,20 lei timbru judiciar.

În susținerea cererii, aceasta a depus la dosar copii de pe: notificare( fila 4), lista facturilor și a încasărilor emise în perioada 30.11._12, precum și a penalităților calculate( filele 5-10), facturi emise și neachitate ( filele 14-19), contract de furnizare a energiei termice nr. 6703A/23.10.2000( filele 26-27).

Prin întâmpinarea depusă la dosar prin serviciul registratură în data de 01.03.2013, debitoarea a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, arătând că nu este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât facturile emise de către creditoare nu corespund realității.

În motivare, debitoarea a invocat, în esență, faptul că toate consumurile înregistrate de aparatele gigacalorimetru sunt exagerat de mari pentru suprafața de 10,50 mp pe care o deține, aparatele respective înregistrând în mod eronat consumul, motiv pentru care a și solicitat înlocuirea acestora în mai multe rânduri.

În drept, debitoarea a invocat dispozițiile OG nr. 5/2001.

În dovedire, debitoarea a anexat întâmpinării înscrisuri( filele 35-47).

Prin cererea depusă în ședința publică din data de 04.03.2013, creditoarea a invederat instanței că înțelege să își modifice cererea in somație de plată într-o acțiune pe calea dreptului comun. La același termen, instanța a admis solicitarea de modificare a cererii din somație de plată în acțiune în pretenții.

La data de 22.04.2013, pârâta a depus prin serviciul Registratură o nouă întâmpinare, invocând faptul că aparatele gigacalorimetru au înregistrat în mod eronat consumurile de energie. De asemenea, pârâta a arătat că a avut loc o debranșare de la apa caldă de care reclamanta nu a ținut cont la emiterea facturilor, precum și faptul că a făcut mai multe reclamații la RADET pentru înlocuirea aparatelor de măsurare a consumului de energie termică, pe care însă reclamanta le-a ignorat.

În dovedire, pârâta a anexat procesul-verbal de debranșare din data de 06.11.2002.

La termenul de judecată din data de 03.06.2013, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri constând în actele de la dosar, iar pentru reclamantă și proba cu interogatoriul pârâtei, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, potrivit art.167 C.pr.civ.

La termenul din data de 22.07.2013, instanța a administrat proba cu interogatoriul pârâtei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între părți se derulează raporturi comerciale, întemeiate pe contractul de furnizare a energiei termice nr. 6703A/23.10.2000, din care izvorăște obligația creditoarei RADET, în calitate de furnizoare, de a furniza energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră debitoarei, în calitate de utilizator, aceasta din urmă având obligația corelativă de a achita contravaloarea facturilor emise de furnizoare în termen de 15 zile lucrătoare de la data înștiințării.

Din înscrisurile atașate la dosarul cauzei de către creditoare rezultă că, în urma serviciilor prestate, au fost emise de către aceasta facturi fiscale pentru furnizarea energiei termice pentru perioada 30.11._12.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 din contractul încheiat de părți, contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 40 zile de la data emiterii facturilor.

Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamanta are sarcina de a proba existența convenției, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1092 C.civ. și urm., fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1082 C.civ.

Pârâta nu a administrat dovezi în sensul achitării debitului restant, stingerii obligației de plată printr-un alt mod admis de lege sau existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, instanța apreciind că există o neexecutare culpabilă din partea acestuia a obligațiilor contractuale.

Mai mult decât atât, instanța reține că pârâta, prin răspunsurile la interogatoriu, dar și prin întâmpinare, recunoaște emiterea acestor facturi, precum și faptul neachitării acestora după ajungerea la termenul de scadență.

În ceea ce privește susținerile pârâtei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate. Astfel, instanța reține că, deși pârâta a invocat neregularități în înregistrarea consumurilor de către aparatele gigacalorimetru, nu a reușit să probeze aceste aspecte.

În același timp, instanța observă că, în urma sesizărilor făcute de-a lungul timpului de către pârâtă, acesteia i-au fost înlocuite de mai multe ori aparatele gigacalorimetru. De asemenea, instanța constată că, în urma adreselor trimise de către pârâtă, Radet i-a răspuns, procedând la o analiză a consumurilor și punându-i în vedere că în cazul suspectării unor înregistrări eronate ale contoarelor, poate face o cerere de demontare a acestora și verificare metrologică a lor într-un laborator specializat, ori pârâta nu a făcut dovada unei astfel de cereri de demontare pentru perioada de furnizare avută în vedere în prezentul litigiu.

În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că reclamanta nu a ținut cont de cererea de debranșare nr. C9670, instanța consideră că este neîntemeiată, având în vedere că în cuprinsul facturilor emise de către reclamantă, este precizată în mod evident suprafața radiantă de 5,76 mp, suprafață pe care, de altfel, pârâta o invocă ca fiind reală.

În conformitate cu prevederile art. 1073 din Codul civil de la 1864, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației de către debitor.

Din coroborarea înscrisurilor atașate la dosar, respectiv contractul de furnizare a energiei termice și facturile fiscale, instanța reține că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată, deși a beneficiat de serviciile furnizorului de energie termică, acumulându-se în perioada 30.11._12 un debit restant de 969,08 lei, motiv pentru care va admite capătul cerere principal.

În scopul asigurării executării obligațiilor asumate în contract, părțile pot conveni ca partea care nu își va respecta obligația să plătească celeilalte părți o sumă de bani, denumită penalitate. O astfel de clauză penală a fost inserată si in cuprinsul contractului încheiat între părți, respectiv art. 8, stipulându-se că întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de plată atrage plata unor penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.

Totodată, instanța constată că potrivit art.1082 și 1088 din Codul civil din 1864, neexecutarea la termen a unei obligații de a plăti o sumă de bani, atrage îndreptățirea creditorului la primirea de daune-interese, fără a fi necesar ca reclamanta să dovedească un prejudiciu suferit ca urmarea neexecutării sau fără să fie necesară dovedirea vreunei culpe a debitorului, în neexecutarea obligației sale.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile contractuale raportate la dispozițiilor art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 325/2006 și art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006, neplata la scadență a debitului, atrage majorări de întârziere în cuantumul stipulat de părți.

Astfel, potrivit fișei de calcul depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, rezultă că pârâta datorează reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 18,19 lei.

Față de cele expuse mai sus, instanța, reținând că reclamanta a dovedit pretențiile sale prin probele administrate în cauză, fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, în temeiul art. 969 din Codul civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulata și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei 969,08 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizată în perioada 30.11._12, precum și a sumei de 18,19 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acestei perioade.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., și reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, aceasta va fi obligată și la plata sumei de 96.33 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE C. cu sediul în C., .. 14 A, județul C. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari 567 .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 969,08 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizată în perioada 30.11._12, precum și a sumei de 18,19 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acestei perioade.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 96.33 lei reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru aferente.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.08.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. - M. Ș. F. C.

Red.Jud.A.A.M.4ex.23.09.2013

Tehnored.Ș.F.C.23.09.2013

2com.23.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 05/2013. Judecătoria CONSTANŢA