Plângere contravenţională. Sentința nr. 6976/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6976/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 2255/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6976/2013
Ședința publică din data de 17.05.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petentul D. E., domiciliat în .. C., împotriva procesului-verbal . nr._/ 12.01.2013, emis de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 15.05.2013 petentul a solicitat judecata cauzei în lipsă; la data de 16.05.2013 intimatul a depus relațiile solicitate.
Nemaifiind probe de administrat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.01.2013, sub număr dosar 2255/ 212/ 2013, reclamantul D. E. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/ 12.01.2013, emis de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. (I.P.J.), solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, arată petentul că prin procesul-verbal atacat, a fost sancționat contravențional pentru că nu purta centura de siguranță în timp ce conducea autoturismul pe . C., la data de 12.01.2013. Susține reclamantul că nu se face vinovat de săvârșirea acelei fapte
În drept, au fost invocate prevederile art. 16 alin. 7 și art. 31 din O.G. nr. 2/ 2001, iar în susținere a fost atașat, în fotocopie, procesul-verbal contestat.
Plângerea a fost formulată în termen legal și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001, și a timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Legal citat, organul constatator nu a formulat întâmpinare, însă a depus raportul agentului constatator, în susținerea procesului-verbal.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată părților, precum și proba testimonială, încuviințată reclamantului, fiind ascultat martorul G. N..
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/ 12.01.2013 (f. 9) petentul a fost sancționat cu 2 puncte-amendă (140 lei), precum și 2 puncte de penalizare, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002, pentru încălcarea prevederilor art. 36 alin. 1 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa că, la data de 12.01.2013 – ora 14:45, a condus autoturismul marca „Dacia” cu nr. de înmatriculare_, pe . din C., fără a avea cuplată centura de siguranță.
Art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002 prevede: „Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.”
Art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002, prin raportare la art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 3, sancționează încălcarea acestei obligații cu amenda prevăzută în clasa a I de sancțiuni și cu două puncte de penalizare.
Conform art. 98 alin. 4 lit. a) din același act normativ, clasa a I de sancțiuni constă în aplicarea a 2 sau 3 puncte-amendă.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța apreciază că fapta contravențională este suficient descrisă în procesul-verbal, temeiul legal al incriminării faptei este corect indicat, iar amenda stabilită de organul constatator se încadrează în limitele impuse de lege.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/ 2002 au drept scop stabilirea regulilor privind circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Cât privește declarația martorului G. N. (f. 11), propus de reclamant, prin care este susținută apărarea lui D. E., instanța urmează a o înlătura din ansamblul materialului probator al cauzei, apreciind-o a fi nesinceră, în condițiile în care cei doi sunt „vechi prieteni”, astfel cum a declarat martorul în fața Judecătoriei.
Totodată, se observă că persoana sancționată a arătat, cu ocazia întocmirii procesului-verbal, că nu are obiecțiuni, fără a invoca cu acel prilej vreun motiv de netemeinicie a actului sancționator.
În aceste condiții, singura apărare a petentului rămâne propria sa afirmație făcută în cuprinsul plângerii, prin care neagă faptul că ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal apare ca fiind legal și temeinic.
Cum actul sancționator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, iar în speță nu există indicii care să conducă la răsturnarea prezumției, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale stabilite prin O.G. nr. 2/ 2001.
Instanța, hotărând asupra sancțiunilor, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, respectiv limitele sancțiunii prevăzute de lege, împrejurările în care au fost săvârșite faptele, modul și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal contestat, petentului fiindu-i aplicată amenda în cuantumul minim prevăzut de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petentul D. E., domiciliat în .. C., împotriva procesului-verbal . nr._/ 12.01.2013, emis de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., jud. C..
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
red. jud. G.M. 28.08.2013
thn. red. C.B. 31.07.2013/ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6977/2013.... → |
---|