Somaţie de plată. Sentința nr. 9101/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9101/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 30021/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința Civilă Nr. 9101/2013

Ședința publică din 19 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. B.

Grefier S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor A. DE P. DR 22 CONSTANTA și pe debitor G. E., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru debitor avocat D. E. conform adeverinței nr. 2899/21.05.2013, și administratorul reclamantei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care

Reprezentanta debitorului depune dovada imposibilității prezentării la termenul anterior.

Nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta creditorului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Reprezentanta debitorului solicită admiterea acțiunii in parte reprezentând debit principal. In ceea ce privește legalitatea penalităților acestea se contestată sub doua aspecte, respectiv aceste nu se pot aplica pentru o alta perioada, nu s-a făcut dovada afișării listei de plată. Totodată aceasta precizează ca hotărârea comunicată nu a fost semnata de toți cei șase membrii motiv pentru care aceasta este nelegală, cu cheltuieli de judecată.

In temeiul art. 150 C. pr. civ., instanța rămâne in pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 11 2012 sub nr. indicat în antet, creditorul A. DE P. DR 22 CONSTANTA, a chemat în judecată pe debitorului G. E., solicitând emiterea somației de plată pentru suma de 2952,81 lei cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012 – sept. 2012, 50 lei fond de reparații și 2754,18 lei penalități de întârziere calculate în perioada noiembrie 2009 – august 2013.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că debitorul, membru al asociației de proprietari nu a achitat costul cheltuielilor de întreținere.

Creditorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG 5/2001.

În susținerea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei, înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

Debitorul, a depus întâmpinare și a formulat apărări în sensul contestării creanței creditorului sub aspectul penalităților de întârziere arătând că aceste accesorii au fost fixate de adunarea generală numai pentru luna iulie 2007, iar calculul penalităților este eronat, neputându-se stabili care sunt datele de la care au început calculele. Achiesează la pretențiile creditorului în ce privește cheltuielile de întreținere și nu s-a opus modificării cererii de chemare în judecată.

Printr-un memoriu ulterior creditorul și-a majorat pretențiile la suma de 3107,86 lei întreținere și 3343,08 penalități.

Analizând probele administrate în cauză instanța constată următoarele:

Art. 1 alin. 1 din O.G. nr.5/2001 prevede că procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide si exigibile, ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Astfel, procedura somației de plată este o procedură simplificată, caracterizată prin celeritate și presupune îndeplinirea unor condiții speciale de admisibilitate ce rezultă din dispozițiile citate mai sus: creditoarea să aibă o creanță a cărei obligație corelativă să fie reprezentată de plata unei sume de bani, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, iar proba acesteia nu poate fi făcută decât cu anumite mijloace de probă.

Potrivit art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, creanța are caracter cert atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Potrivit legii constituire și organizare a asociațiilor de proprietari precum și regulamentul de aplicare al acesteia fiecare proprietar este obligat la plata cheltuielilor comune și a întreținerii.

Instanța reține că debitorul a luat cunoștință de sumele care îi revin pentru consumul de utilități ce este facturat asociație global și care a fost repartizat corespunzător fiecărui apartament din asociație.

Debitorul a recunoscut suma de plată implicit, iar prin aceasta orice discuție cu privire la creanța – cheltuieli de întreținere este de prisos.

Potrivit art. 379 alin. 4 Cod pr. civ., creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui.

Pentru arătate în precedent, instanța urmează ca, în temeiul art. 6 alin. 2 din OG nr. 5/2001, modificată, să admită cererea de chemare în judecată formulată de creditoare privind emiterea somației de plată pentru suma de 3107,86 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunilor ianuarie 2012 – decembrie 2012.

În ce privește penalitățile de întârziere, contestația debitorului este întemeiată și prin aceasta analiza acestor pretenții în procedura reglementată de OG 5/2001 nu este posibilă. Cele invocate de debitor prezintă o aparență de temeinicie ce impune o cercetare în fond a pretențiilor creditorului cu administrarea unor probe sau libertăți de apreciere incompatibile în procedura specială de față.

Se va respinge cererea sub acest aspect, prin urmare.

În scopul executării obligațiilor de plată, fixate potrivit art. 6 alin. 3 din OG nr. 5/2001, instanța va fixa un termen de plată de 10 de zile de la comunicării prin scrisoare recomandată a hotărârii, neexistând nici o rațiune pentru s-ar putea dispune eșalonarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea privind pe creditor A. DE P. DR 22 CONSTANTA cu sediul în C., ., .. A, . în contradictoriu cu debitor G. E. cu domiciliul în C., ., .. B, ..

Somează debitorul, ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire să plătească creditorului suma de 3107,86 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunilor ianuarie 2012 – decembrie 2012.

Somează debitorul, ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire să plătească creditorului suma de 50 – fond de rulment.

Respinge cererea privind penalitățile de întârziere.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pronunțată în ședință publică azi 19 06 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

B. A. I. M. S. I.

Red.Jud.AIB/…../…../.2013

Tehnored.S./26.06.2013

4ex.2com/…/…../2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 9101/2013. Judecătoria CONSTANŢA