Somaţie de plată. Sentința nr. 7721/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7721/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 10791/212/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 7721
Ședința publică din data de 30.05.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. TRANTU
GREFIER: L. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată perimare, formulată de creditor . cu sediul în București, sector 6, ., . în contradictoriu cu debitor . SRL cu sediul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei oral de grefierul de ședință.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Reține că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 20.09.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 alin. 1 C. proc. Civ., pentru neîndeplinirea de către creditor a obligației de a depune la dosar factura fiscală nr. 591/23.03.2010, în copie lizibilă, din care să reiasă suma de 9422,30 lei solicitată prin cererea de chemare în judecată având în vedere că din factura depusă la dosar nu reiese care este suma totală care face obiectul acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.proc.civ "orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. În materie comercială termenul de perimare este de 6 luni."
Potrivit dispozițiilor art. 252 C.proc.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că, de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm C.proc.civ., va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată și va constata perimarea cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea . în contradictoriu debitoarea . SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea S.C. G. D. S.R.L. cu sediul în București, sector 6, ., . în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. G. S.R.L. cu sediul în C., ., jud. C..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.05.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. TRANTU L. S.
Tehn.Red.L.S./ex4/09.07.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7244/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013.... → |
---|