Uzucapiune. Sentința nr. 715/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 715/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 22273/212/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 715

Ședinta publică din 21.01.2013

Completul compus din:

P.: A. I. G.

Grefier: D. V.S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanții I. V. V. și I. V. I., ambii cu domiciliul N., ., în contradictoriu cu pârâții O. N. PRIN PRIMAR și C. L. AL ORASULUI N..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 07.01.2013 fiind consemnate în încheierea din acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre.

Instanța a amânat pronunțarea la data de 14.01.2013 și la 21.01.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 26.08.2011 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantul I. V. a chemat în judecată pe pârâții Orașul Năvodari prin Primar și C. L. al orașului Năvodari solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani, cu joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 1050 m.p. și construcție cu 2 camere, 1 hol și baie situat în Năvodari . A, județul C..

În susținerea cererii arată, în esență, că în anul 1974 tatăl său a ridicat pe imobilul teren o casă pe terenul menționat, iar posesia exercitată împreună cu autorul său întrunește exigențele cerute de art.1847 Cod civil.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1846 și urm., 1860, 1890 și urm, 1837 și urm.Cod civil.

La data de 21.09.2011 a decedat reclamantul I. V., iar prin încheierea de ședință din data de 05.12.2011 instanța a constatat intervenit transferul calității procesual active a acestuia către descendenții săi, numiții Iordace V.V. și I. V.I. (denumiți în continuare reclamanții).

La data de 09.04.2012 reclamanții au formulat precizare la acțiune învederând instanței că pe calea prezentei acțiuni înțeleg să solicite numai constatarea dobândirii prin uzucapiunea de lungă durată cu joncțiunea posesiilor a dreptului de proprietare asupra terenului, în sensul că nu înțeleg să solicite și dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției întrucât construcția menționată în acțiunea introductivă de instanță a fost ridicată pe baza unei autorizații pentru executare lucrări nr.1487/17.06.1974

Reclamanții susțin că au calitatea de moștenitori ai părintelui I. V., și acesta la rândul său al bunicilor paterni I. S. și I. N., conform adeverinței nr.72/15.01.2004 emisă de Primăria Orașului, precum și faptul că din 1974 și până în prezent au exercitat o posesie utilă asupra imobilului.

Pârâtul O. N., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a precizat că reclamanții figurează ca plătitori de taxe și impozite cu privire la terenul discutat, figurând înscriși și în registrele agricole existente în arhiva pârâtei, nefiind deranjați în exercitarea posesiei, fără a exista relații conflictuale cu autoritățile sau cu vecinii, și astfel posesia reclamanților întrunind cerințele prevăzute de Cod.civ., lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 C.proc.civ.

În cursul procedurii au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică imobiliară și proba testimonială, fiind audiați sub prestare de jurământ martorii C. Iașar și M. G. (filele 94-95).

Având în vedre că potrivit concluziilor raportului de expertiză la măsurători a rezultat o suprafață de tern mai mare decât cea menționată în acțiune, la termenul de judecată din data de 22.10.2012 reclamanții prin reprezentant convențional au formulat precizare la acțiune arătând că solicită ca prin uzucapiunea de lungă durată și joncțiunea posesiilor să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 1097 m.p.

De asemenea, la solicitarea instanței au fost depuse la dosarul cauzei situația juridică si istoricul de rol fiscal al imobilului precum si relații de la OCPI Constanta.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 2448,40 lei și timbru judiciar mobil de 5 lei calculate la valoarea imobilului in litigiu stabilita prin raportul de expertiza efectuat în cauză, respectiv la valoarea de 45.635 lei.

Din actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea adresată instanței, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit, prin efectul uzucapiunii de lungă durată, prin joncțiunea posesiilor, drept de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 1097 mp, situat în localitatea N., . A, județul C..

Potrivit actului de dare în plată (fila 82) autentificat sub nr.6524/06.06.1974 la fostul notariat de Stat Județean C., Cooperativa Agricolă de producție Năvodari a dat în plată în proprietate personală lui I. S. terenul viran din vatra orașului Năvodari în schimbul sumei de 975 lei achitați la acel moment, cu obligația pentru beneficiarul terenului ca până la data de 30.11.1974 pe terenul care i s-a dat în plată să construiască una casă de locuit.

Potrivit înscrisurilor de la dosar evidențiate la filele 25-29 autorul reclamanților s-a conformat dispozițiilor actului de dare în plată și a construit pe terenul primit în baza acestui act o construcție compusă din 2 camere, bucătărie și hol.

Conform istoricului de rol fiscal, depus de pârâți la filele 70-71 din dosar, în perioada 1978-2003 la imobilul situat în Năvodari . și ulterior prin renumerotare la nr.12A, figurează înscriși autorii reclamanților, numiții I. S. și I. N. (decedați), imobilul compus din teren în suprafață de 1058 m.p. și construcție în suprafață de 139,42 m.p. fiind deținut fără acte de proprietate.

Conform adresei depusă la fila 69 din dosar, emisă de Primăria Orașului Năvodari sub nr._/27.01.2012, imobilul reprezentat de teren în suprafață de 1058 m.p. situat în Năvodari, . (fostă Recoltei nr.12A) aparține domeniului privat al orașului Năvodari și se regăsește în totalul de 2533 m.p. la poz.37 din Nnexa nr.1 a HCL 32/28.02.2011 (poz.3 din fișa de inventar.

Din declarațiile coroborate ale martorilor audiați în cauză instanța reține că în anul 1974 bunicii reclamanților și ulterior tatăl acestora stăpâneau terenul în cauză și au continuat să-l stăpânească până la data decesului, ulterior stăpânirea fiind continuată de reclamanți. Totodată au arătat că terenul a fost împrejmuit cu gard, împrejmuire care nu a fost modificată de-a lungul timpului din punctual de vedere al suprafeței de teren ocupate.

Potrivit disp.art. 1837 C.civ. prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea, iar conform art. 1846 al.1 C.civ., orice prescripție se cere, în lipsa unui just titlu, o posesie utila pe o perioada de cel putin 30 de ani, utilitatea posesiei apreciindu-se în funcție de calitățile prevăzute în art. 1847 C. Civ.

Conform art. 1860 C.civ. orice posesor posterior are facultatea spre a putea opune prescripția, sa unească posesia sa cu posesia autorului său.

În cauza, instanța apreciază ca reclamanții, ca posesori actuali al imobilului, au făcut dovada celor doua elemente ale posesiei corpus și animus, a utilității posesiei sale, fiind îndeplinită și condiția duratei prevazută de art. 1890 C.civ.

Astfel, se retine ca autorii reclamanților au deținut imobilul din anul 1974, aspect ce rezulta din declaratiile martorilor coroborate cu actul de dare în plată dare în plată (fila 82) autentificat sub nr.6524/06.06.1974 la fostul Notariat de Stat Județean C., menționat mai sus. Din acest moment, operează, în baza art. 1850 C.civ. prezumția de continuitate și neintrerupere a posesiei în favoarea reclamantilor, prezumtie intarita și de declaratiile martorilor, depozitii care atesta, de asemenea și faptul ca posesia a fost netulburata, publica și sub nume de proprietar.

Cu privire la suprafața terenului pentru care se invoca prescripția achizitiva instanța reține din cuprinsul raportului de expertiza efectuat în cauza ca aceasta este de 1097 mp, fiind situat în județul Constanta, orașul Năvodari . A, delimitat de punctele BCDEFGHIJB din anexa (plan de situație imobil) la raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert tehnic judiciar C. M., având următoarele vecinătăți:

- la N – teren proprietatea orașului Năvodari;

- la S – restul proprietății familiei I., proprietate H. C., proprietate M. S.;

- la E – proprietatea M. N.;

- la V – . proprietății familiei I., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert tehnic judiciar C. M..

Pentru considerentele arătate instanța constată că cererea formulată este întemeiată astfel ca urmează sa o admită, astfel cum a fost precizată, și să constate ca reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel individualizat, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, cu joncțiunea posesiilor.

Urmează să constate ca reclamanții nu a solicitat cheltuieli de judecată, având în vedere declarația reprezentantului acesteia în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții I. V. V. și I. V. I. contradictoriu cu pârâții C. L. NĂVODARI și ORAȘUL NĂVODARI prin PRIMAR, așa cum a fost precizată.

Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Năvodari, . A, județul C., compus din teren în suprafață de 1097 m.p. delimitat de punctele BCDEFGHIJB din anexa (plan de situație imobil) la raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert tehnic judiciar C. M., având următoarele vecinătăți:

- la N – teren proprietatea orașului Năvodari;

- la S – restul proprietății familiei I., proprietate H. C., proprietate M. S.;

- la E – proprietatea M. N.;

- la V – . proprietății familiei I., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert tehnic judiciar C. M..

Ia act că reclamanții nu solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. I. G. D. V. S.

Red.jud.AIG/06.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 715/2013. Judecătoria CONSTANŢA