Validare poprire. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 19545/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 22.10.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. E. JUDECATORESC B. IONIC, creditor O. V. INSURANCE GROUP SA și pe debitor I. G., terț poprit C. M. V. SRL, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns debitorul personal, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că ITM C. a depus răspuns la adresa instanței.
Verificându-și, din oficiu, competența, conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece cauza, în baza dispozițiilor art. 789 raportat la art.750 Cod procedură civilă.
La solicitarea instanței debitorul se legitimează cu CI, având CNP,_.
Potrivit art. 238 Cod procedură civilă instanța pune în discuție estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Având cuvântul, debitorul arată că lasă la aprecierea instanței durata necesară pentru cercetarea procesului.
Instanța estimează o durată de 2 luni necesară pentru cercetarea procesului.
La interpelarea instanței debitorul arată că nu mai are de invocat alte cereri sau chestiuni prealabile.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod pr. civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Debitorul solicită respingerera cererii de validare a popririi.
În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza in vederea soluționării.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanta la data de 24.07.2013, sub numarul_, petentul B. E. JUDECĂTORESC B. I. pentru creditoarea O. V. INSURANCE GROUP S.A. a solicitat instanței validarea popririi înființată prin adresa din data de 15.05.2013 a B. B. I. in dosarul de executare nr. 158/2013
In fapt, petenta a arătat, in esența, ca terțul poprit . SRL refuza îndeplinirea obligațiilor ce ii revin.
In drept, au fost invocate prevederile art. 789 C. proc. civ.
In dovedire, s-au atașat înscrisuri in copie.
Cererea a fost legal timbrata.
Legali citați, debitorul poprit si terțul poprit nu au formulat întâmpinare si nici nu s-au prezentat la judecata in vederea exprimării poziției procesuale.
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea depusă la B. B. I. în data de 07.03.2013, creditoarea O. V. INSURANCE GROUP S.A.a solicitat executarea silită a debitorului INSPAS G. în temeiul sentinței civile nr._/11.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2011.
Prin încheierea nr. 4198/15.03.2013 Judecătoria C. a încuviințat executarea silită a debitoarei în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/11.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2011.
Prin adresa din 10/15.05.2013 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra veniturilor obținute de către debitor în calitate de salariat al . SRL.
În conformitate cu dispozițiile art. 782 alin. 2 C.pr.civ., prin adresa de înființare a popririi s-a pus în vedere terțului poprit obligația pe care acesta le are conform dispozițiilor art. 456 C.pr.civ, însă acesta nu a reținut și consemnat către biroul executorului judecătoresc sumele cuvenite din veniturile debitorului, refuzând reținerea veniturilor în lipsa unei hotărâri judecătorești.
Potrivit art. 789 alin. 1 C.p.civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, debitorul, creditorul sau executorul judecătoresc, în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Potrivit aliniatului 4 din același articol, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.
Înființarea popririi presupune existența a două raporturi juridice, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia și între acesta din urmă și propriul său debitor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditor și debitorul debitorului urmărit, devenit terț poprit prin prisma obligației acestuia de a consemna suma urmăribilă.
Din dispozițiile art. 789 C. proc. civ., reiese faptul că una dintre condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, astfel încât între debitor și terțul poprit trebuie să existe raporturi juridice actuale.
Prin urmare, având în vedere și aceste dispoziții legale, precum și adresa Inspectoratului teritorial de muncă nr._/26.09.2013, potrivit căreia I. Ghoerghe este salariat al . SRL, instanța constată că între debitor și terțul poprit există raporturi juridice actuale.
Din titlul executoriu, rezultă că există raporturi juridice între creditor și debitor.
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Conform art. 456 C.proc.civ. în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1.
Rezultă așadar că validarea popririi produce efecte retroactiv, confirmând măsura de executare silită, cu consecința obligării terțului poprit la plata către creditor a sumelor pe care le datora după notificarea înființării popririi, în limita acoperirii creanței, dar și pentru viitor, atâta timp cât vor exista raporturi juridice între terț și debitor.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei hotărâri sau decizii, indiferent cărei instanțe îi aparține, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Hornsby c. Greciei, hotărârea din 19 martie 1997, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei, hotărârea din 28 iulie 1999). Prin transferarea asupra executorilor judecătorești a competenței exclusive de a proceda la executarea silită a titlurilor executorii, statul nu poate fi exonerat de obligațiile sale pozitive, de a organiza un sistem juridic care să permită creditorilor să obțină din partea debitorilor plata sumelor stabilite de instanțe (cauza E. N. c. României, hotărârea din 1 iulie 2008, cauza Ruianu c. României, hotărârea din 17 iunie 2003).
Deoarece terțul poprit nu a făcut dovada faptului că a respectat dispozițiile din adresa de înființare a popririi, în temeiul art. 460 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța va admite cererea formulată, va valida poprirea înființată de B.E.J. B. I. prin adresa de înființare a popririi din data de 15.05.2013 întocmită în dosarul de executare silită nr. 158/2013, va obliga terțul poprit S.C. C. M. V. S.R.L. să achite creditoarei S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. sumele datorate debitorului I. G. pe măsură ce acestea devin scadente, începând cu data de 16.05.2013, până la concurența sumei de 8395,87 lei.
În baza art. 453 C.pr.civ., va obliga terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de validare a popririi formulată de petentul B. E. JUDECĂTORESC „B. IONCĂ”, cu sediul in CONSTANTA, ., ., . S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul in CONSTANTA, .. 21 în contradictoriu cu debitorul I. G., cu domiciliul in . O., nr. 14, județul C. și terțul poprit S.C. C. M. V. S.R.L., cu sediul in CONSTANTA, ., .>
Validează poprirea înființată de B.E.J. B. I. prin adresa de înființare a popririi din data de 15.05.2013 întocmită în dosarul de executare silită nr. 158/2013.
Obligă terțul poprit S.C. C. M. V. S.R.L. să achite creditoarei S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. sumele datorate debitorului I. G. pe măsură ce acestea devin scadente, începând cu data de 16.05.2013, până la concurența sumei de 8395,87 lei.
Obligă debitorul să plătească creditoarei cheltuieli de judecată în sumă de 10,3 lei.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.10.2013.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 31.01.2013/6 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 5134/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|