Pretenţii. Sentința nr. 5134/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5134/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 1588/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.5134

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții acțiune formulată de

reclamanta . cu sediul în C.,..89A,în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în C.,..32,jud.C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamantei înscris constatator emis de ONRC.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei ..

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.01.2013, sub nr._, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5754,82 lei reprezentând debit neachitat și penalități de întârziere.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a furnizat pârâtei energie electrică, aceasta neîndeplinindu-și obligația corelativă..

În dovedirea cererii, au fost anexate copii ale facturilor fiscale, contractul încheiat.

La termenul de astăzi instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a debitoarei.

Analizând excepția invocată, Judecătoria apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

La pronunțarea soluției adoptate, Judecătoria a avut în vedere următoarele dispoziții normative:

Art. 205 Noul C.civ: Data dobândirii capacității de folosință

(1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor.

Art. 251 Noul C.civ: Data încetării personalității juridice

(1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Art. 41 C. proc. civ. – (1) Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacitații civile și presupune aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligații pe plan procesual (capacitatea de folosință), respectiv de a sta in judecata (capacitatea de exercițiu).

Excepția lipsei capacitații procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată din oficiu de instanță.

În cauza, conform adresei înaintate de ORC de pe lângă Tribunalul C. societatea debitoare a fost radiată la data de 19.03.2013, o dată cu radierea încetându-i și capacitatea de folosință, astfel că acesta nu mai poate avea obligații (inclusiv în plan procesual).

D. fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.01.2013, după ce a intervenit radierea, excepția invocată urmează să fie admisă, cu consecința respingerii cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. R. D. S.R.L.

Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A. cu sediul în C.,..89A în contradictoriu cu pârâta S.C. R. D. S.R.L. cu sediul în C.,..32,jud.C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. TIMOAȘCĂ SELMA Z.

Red.jud.M.T. 09 Aprilie 2013/4 ex.

Tehnoredact.S.Z./17.04.2013/4 ex.

Emis 2 comunicări, azi 17.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5134/2013. Judecătoria CONSTANŢA