Plângere contravenţională. Sentința nr. 7566/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7566/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7552/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR.7566
Ședința publică de la 28.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
Grefier: SELMA Z.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta T. T. domiciliată în mun. Galati, ., ., jud. Galati și intimatul C. REZERVAȚIEI BIOSFERA DELTA DUNĂRII TULCEA, având ca obiect plângere contraventionala /perimare .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de grefierul de ședință, după care:
Instanta rămâne în pronuntare asupra perimării cauzei.
I N S T A N T A,
Asupra perimării din oficiu a acțiunii civile introduse de petentul T. T. împotriva intimatei C. REZERVAȚIEI BIOSFERA DELTA DUNĂRII TULCEA, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ având ca obiect plângere contraventionala /perimare .
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.12.2011 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 1C.proc.civ. pentru neîndeplinirea obligațiilor puse în sarcina petentei.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulate petenta T. T. domiciliată în mun. Galati, ., ., jud. Galati în contradictoriu cu intimatul C. REZERVAȚIEI BIOSFERA DELTA DUNĂRII TULCEA.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
M. TIMOAȘCĂ SELMA Z.
red.jud.M.T./4.07.2013/4ex.
tehnoredact./S.Z. 04 Iulie 2013/4 ex.
emis 2 comunicări azi,4.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7564/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 8291/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|