Validare poprire. Sentința nr. 7305/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7305/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 9612/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7305
Ședința din publică din data de 23.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. E.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorii I. S., I. M. și I. C., cu domiciliul ales în C., ., debitorul S. R. PRIN MINISTERUL F. PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., terțul poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect validare poprire PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.
INSTANȚA
Asupra perimării din oficiu de față,constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.04.2011 sub nr._, creditorii I. S., I. M. și I. C., au solicitat în contradictoriu cu S. R. PRIN MINISTERUL F. PUBLICE, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CONSTANTA, validarea popririi pentru suma de 226.481,15 lei și cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de ședința din data de 19.05.2011 pronunțată în prezentul dosar civil, instanța a dispus suspendarea judecății în baza art. 244 al. 1 pct.1 C.pr.civ.
Din referatul arhivei rezultă că de la data de 19.05.2011, de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părților, nici un act de procedură timp de mai mult de un an.
Potrivit art.248 C.pr.civ.: „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an în materie civilă.
Rezultă că perimarea reprezintă o sancțiune care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele procedurale, consecința fiind stingerea procesului împreună cu actele de procedură, părțile fiind repuse în situația anterioară.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, act ce nu a mai fost urmat – din vina părții – de actele ce trebuiau să-i succeadă în mod firesc, cauza rămânând astfel în nelucrare.
Fiind îndeplinite dispozițiile legale invocate, instanța va admite sesizarea și va constata perimarea cererii deduse judecății, consecința fiind stingerea procesului împreună cu actele de procedură, părțile fiind repuse în situația anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea perimării.
Constată perimată acțiunea formulată de creditorii I. S., I. M. și I. C., cu domiciliul în C., ., în contradictoriu cu debitorul S. R. PRIN MINISTERUL F. PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, . și terțul poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., județul C..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. E. D. M.
← Anulare act. Sentința nr. 2398/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2013.... → |
---|