Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1247/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1247/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 25113/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1247/2014

Ședința publică din data de 07.02.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: C. B.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții civile”, cerere formulată de către reclamanta S.C. „U.” S.A. cu sediul în C., Incinta Port nou, dana 44, jud. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. „M.” S.R.L. cu sediul în comuna Mărăcineni, . nr. 279, jud. Argeș.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta S.C. U. S.A. avocatul ales S. C. cu împuternicire avocațială ./_ depusă la fila 118, iar pentru pârâta .. consilierul juridic V. M. C., care depune la dosar delegație de reprezentare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual și împrejurarea că reclamanta a depus la dosar în data de 05.01.2014, răspuns la întâmpinare.

Se depune la dosar de către consilierul juridic al pârâtei dovada calității de reprezentant.

Instanța pune în discuție excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare de către pârâtă.

Consilierul juridic, pentru pârâtă solicită instanței admiterea excepției. Arată că potrivit dispozițiilor art. 107 C.pr.civ. „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, iar în prezenta cauză sediul pârâtei este situat în orașul Mărăcineni, jud. Argeș. Arată că dispozițiile procesual civile e necesar a fi coroborate cu prevederile art. 227 cod civil „sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului constitutiv sau statutului.”

Avocatul ales, pentru reclamantă, în replică arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. 1 C.pr.civ. ce reglementează competența teritorială alternativă, arătând la pct.3 că este competentă și „instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea sau rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.” În speța de față, cererea reclamantei îmbracă forma unei acțiuni în răspundere contractuală, ceea ce ar atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 113 alin.1 pct. 3 C.pr.civ. în condițiile în care, executarea parțială a înțelegerii contractuale a avut loc în portul C..

Consilierul juridic, pentru pârâtă artă că executarea contractului a început în județul Argeș.

Avocatul ales, pentru reclamanta, în replică, arată că apreciază ca dată a încheierii contractului momentul predării către cărăuș a utilajului pentru a-l transporta către pârâtă; nu prezintă importanță data la care pârâta începe să folosească utilajul.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare de către pârâtă.

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.09.2013, sub număr dosar_/ 212/ 2013, reclamanta S.C. „U.” S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „M.” S.R.L., solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de_.62 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a închiriat pârâtei un utilaj pentru încărcat containere, în luna august 2013, iar pretențiile solicitate reprezintă contravaloarea chiriei utilajului respectiv.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1166, art. 1178, art. 1182, art. 1186, art. 1270, art. 1272, toate din Codul civil, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4579.37 lei.

Pârâta a formulat întâmpinare, invocând - între altele - excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., arătând că sediul societății pârâte este în orașul Mărăcineni, jud. Argeș și invocând prevederile art. 107 din Codul de procedură civilă.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei judecăți constituie o cerere în pretenții civile întemeiate pe răspunderea contractuală a părților.

Art. 107 alin. 1 din codul de procedură civilă stabilește regula generală în privința competenței teritoriale, după cum urmează: „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

La rândul său, art. 113 din același cod stabilește competența teritorială alternativă, la alin. 1 statuând: „În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 1. instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației; 2. instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii; 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract; 4. instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului; 5. instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestație tabulară, în justificare tabulară sau în rectificare tabulară; 6. instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport; 7. instanța locului de plată, în cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare; 8. instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor; 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Cu toate că reclamanta din prezenta cauză a invocat incidența dispozițiilor art. 113 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă, referitor la „instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației”, totuși instanța reține că între părți a intervenit un contract (negotium iuris), care nu îmbracă forma scrisă (instrumentum). Astfel, reclamanta nu face dovada înțelegerii părților referitoare la locul convenit cu pârâta pentru executarea obligației asumate de către S.C. „U.” S.A.

În aceste condiții, competența de soluționare a pricinii nu poate aparține decât instanței în a cărei circumscripție își are sediul pârâta, potrivit regulii generale instituite de art. 107 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Cum pârâta S.C. „M.” S.R.L. își are sediul pe raza Judecătoriei Pitești, excepția analizată urmează a fi admisă, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acelei instanțe, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., în soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții civile”, cerere formulată de către reclamanta S.C. „U.” S.A. cu sediul în C., Incinta Port nou, dana 44, jud. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. „M.” S.R.L. cu sediul în comuna Mărăcineni, . nr. 279, jud. Argeș.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. M. C. B.

Red. Jud. M.G./ 06.05.2014;

Tehnored. Grf. C.B / 07.05.2014/ 4 ex.

Comunicat 2 ex./ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1247/2014. Judecătoria CONSTANŢA