Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 19895/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din data de 21.11.2014

Instanța constituită din:

Președinte - G. M.

Grefier - C. B.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta S.C. „O. V. Insurance Group” S.A. cu sediul în municipiul București, ., sector 1, având sediul procesual ales la Cabinet de avocat „P. D.” - în municipiul București, .. 1, ., biroul A3, sector 5, în contradictoriu cu pârâții Orașul Năvodari prin Primar cu sediul în orașul Năvodari, ., jud. C., C. L. al Orașului Năvodari cu sediul în orașul Năvodari, ., jud. C. și R. Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri C. cu sediul în municipiul C., ., jud. C., având ca obiect „pretenții civile”.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 21.11.2014 când, în aceeași compunere,

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.07.2013, sub număr dosar_/ 212/ 2013, reclamanta S.C. „O. V. Insurance Group” S.A. a solicitat obligarea pârâților Orașul Năvodari prin Primar, C. L. al Orașului Năvodari și R. Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri C. (în continuare, R.A.J.D.P.) la plata următoarelor sume de bani:

-_ lei, reprezentând despăgubiri achitate în dosarul de daună nr. RA-018/ CT/_/ 2010;

- 3764.83 lei, reprezentând dobândă legală calculată asupra debitului principal, de la data plății despăgubirii până la data promovării acțiunii civile;

- dobândă legală calculată asupra debitului principal, în continuare, până la data achitării integrale a datoriei;

- cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată următoarele:

- la data de 20.06.2010, pe DJ 226 – în orașul Năvodari, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat autovehiculului marca „Mercedes Benz”, cu nr. de înmatriculare_, deținut de S.C Iatsa Leasing IFN S.A. și utilizat de S.C. F. International Company S.R.L.;

- incidentul s-a produs ca urmare a rulării autovehiculului pe sectorul de drum din zona Rompetrol S.A. și pătrunderii acestuia într-o groapă nesemnalizată corespunzător, aflată pe carosabil, rezultatul fiind avarierea autoturismului;

- cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier au fost consemnate de reprezentanții I.P.J. C., în cuprinsul procesului-verbal . nr._/ 21.06.2010;

- în baza poliței de asigurare facultativă . nr._/ 17.03.2008, valabilă la data producerii evenimentului asigurat, a fost constituit dosarul de daună nr. RA-018/ CT/_/ 2010 la nivelul S.C. „O. V. Insurance Group” S.A., care a achitat unității service reparatoare (S.C. Ț. Auto S.R.L.) suma de_ lei, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru avariile suferite de autoturismul asigurat;

- societatea de asigurare s-a subrogat în dreptul asiguratului de a recupera prejudiciul de la persoanele vinovate, respectiv pârâții din prezenta cauză, întrucât drumul pe care s-a petrecut evenimentul rutier este de interes local, ce intră în administrarea celor trei pârâți.

În drept, au fost invocate dispoziții ale Codului civil, Legea nr. 136/ 1995, O.G. nr. 43/ 1997, O.U.G. nr. 195/ 2002, O.G. nr. 9/ 2000 și O.G. nr. 13/ 2011, iar în susținere au fost atașate înscrisuri, în fotocopie.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1211.53 lei.

Pârâta R.A.J.D.P. a depus la dosar precizări scrise (f. 51), prin care a arătat că sectorul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier nu se află în administrarea sa, apreciind astfel că nu deține calitate procesuală pasivă în cauză.

Pârâții Orașul Năvodari prin Primar și C. L. al Orașului Năvodari au depus întâmpinare potrivit dispozițiilor art. 205 și urm. din codul de procedură civilă (f. 52-53), prin care au invocat lipsa calității procesuale pasive în ceea ce îi privește, susținând că, prin H.C.L. nr. 45/ 2002, s-a acordat exclusivitate S.C. TSP Ecoterm S.A. pentru serviciul de construcții, reparații și întreținere drumuri pe raza orașului Năvodari.

Pe fondul cauzei, apreciază pârâții că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, invocând neconcordanțe privind declarațiile conducătorului auto.

În apărare, au depus înscrisuri.

Prin încheierea din data de 13.06.2014, instanța a luat act de renunțarea pârâtului Orașul Năvodari la susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive; la același termen, au fost admise excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților R.A.J.D.P. și C. L. al Orașului Năvodari, astfel că prin hotărârea de față instanța va da efect acelei dispoziții, respingând cererea formulată împotriva acestor pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri – încuviințată părților, precum și proba testimonială – încuviințată reclamantei, fiind ascultat martorul V. D. (f. 141).

Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 20.06.2010 – în jurul orelor 1700, autoturismul marca „Mercedes Benz”, cu nr. de înmatriculare_, deținut de S.C Iatsa Leasing IFN S.A. și utilizat de S.C. F. International Company S.R.L., fiind condus de către V. D. pe DJ 226, Năvodari – în dreptul rafinăriei Rompetrol, a suferit avarii la trecerea peste mai multe gropi existente în carosabil și nesemnalizate.

Evenimentul a fost declarat organelor de poliție, care au întocmit procesul-verbal . nr._/ 21.06.2010 (f. 12).

Realitatea întâmplării a fost susținută de conducătorul autoturismului prin declarațiile date de acesta la poliție (f. 13) și la societatea de asigurare facultativă (f. 14), precum și în fața instanței, în calitate de martor, sub prestare de jurământ.

Avariile cauzate autovehiculului în urma acelui incident rutier au fost evidențiate în devizul cumulativ de lucrări emis la data de 29.10.2010 de către S.C. Ț. Auto S.R.L. (f. 18), după efectuarea reparațiilor fiind emisă factura fiscală . nr._/ 13.12.2010, în valoare totală de_ lei (f. 20).

În cadrul dosarului de daună nr. RA-018/ CT/_/ 2010, constituit la nivelul S.C. „O. V. Insurance Group” S.A., a fost acceptată la plată cererea de despăgubire formulată de V. D. – în calitate de reprezentant al S.C. F. International Company S.R.L. (f. 30), fiind achitată despăgubirea de_ lei către unitatea reparatoare, la data de 30.12.2010, potrivit extrasului de cont din 03.01.2011 (f. 31).

Potrivit adresei nr._/ 06.05.2014 a C. Județean C. (f. 116), sectorul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier asigurat se afla, la vremea respectiv, în proprietatea și administrarea Orașului Năvodari.

În soluționarea cererii reclamantei de obligare a pârâtului Orașul Năvodari la plata debitului principal de_ lei, Judecătoria reține incidența următoarelor dispoziții din Codul civil:

• art. 1357 - „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

• art. 1381 - „(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.

• art. 1531 - „(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

• art. 2210 alin. 1 - „În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

Art. 40 alin. 1 din O.G. nr. 43/ 1997 privind regimul drumurilor – „Drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului. În perioadele în care pe sectoarele de drum se desfășoară lucrări de întreținere, reparații, modernizare, reabilitare sau consolidare, această responsabilitate revine executantului lucrării.

Art. 5 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice – „Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia.

Prin prisma acestor dispoziții, instanța constată îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului (existența unei fapte ilicite imputabile; existența unui prejudiciu; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția pârâtului), precum și subrogarea asigurătorului în dreptul persoanei păgubite prin fapta ilicită, ceea ce îndreptățește reclamanta S.C. „O. V. Insurance Group” S.A. să primească de la Orașul Năvodari despăgubirea plătită în dosarul de daună nr. RA-018/ CT/_/ 2010.

În ceea ce privește data eronată din fotografiile depuse la dosarul de daună (f. 23-29), aspect invocat de pârât, aceasta ar fi putut fi cauzată printr-o greșită setare manuală a aparatului folosit la realizarea fotografiilor, astfel că nu este de natură a crea convingerea instanței că faptul ilicit nu s-ar fi produs, în condițiile afirmate de reclamantă și susținute de probele administrate în cauză.

Referitor la cererea accesorie privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal, instanța o apreciază întemeiată, ținând seama de prevederile art. 1535 alin. 1 și art. 1523 alin. 2 lit. e) din Codul civil și de cele ale art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/ 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.

Prin urmare, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal de_ lei, de la data de 30.12.2010 și până la data plății integrale a debitului.

Având în vedere dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, instanța va obliga această parte să plătească reclamantei suma de 2451.53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru (1211.53 lei) și onorariu de avocat (1240 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. „O. V. Insurance Group” S.A., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/_/ 2001, CUI-_, cu sediul în municipiul București, ., sector 1, având sediul procesual ales la Cabinet de avocat „P. D.” - în municipiul București, .. 1, ., biroul A3, sector 5, în contradictoriu cu pârâții C. L. al Orașului Năvodari cu sediul în orașul Năvodari, ., jud. C. și R. Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri C., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J13/ 115/ 1991, CUI-RO2749993, cu sediul în municipiul C., ., jud. C., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. „O. V. Insurance Group” S.A. în contradictoriu cu pârâtul Orașul Năvodari prin Primar, CUI-_, cu sediul în orașul Năvodari, ., jud. C..

Obligă pârâtul Orașul Năvodari prin Primar să plătească reclamantei:

- suma de_ lei, reprezentând despăgubiri achitate în dosarul de daună nr. RA-018/ CT/_/ 2010 pentru avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, ca urmare a evenimentului rutier produs la data de 20.06.2010, pe DJ 226 - jud. C.;

- dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal de_ lei, de la data de 30.12.2010 și până la data plății integrale a debitului;

- suma de 2451.53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. C. B.

Red. jud. M.G./13.07.2015;

Tehnored. jud. M.G./13.07.2015/ 6 ex.

Comunicat 4 ex./ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA