Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 16931/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINTA CIVILA NR._

Sedinta publica din 12.11.2014

PREȘEDINTE: A. U.

Grefier: M. I.

S-a luat in examinare sesizarea de perimare din oficiu a acțiunii civile, având ca obiect pretentii, privind pe reclamanta . si pe parata . SRL

La apelul nominal făcut in ședința publica se constata lipsa parților.

Procedura este legal îndeplinita.

Instanța retine spre soluționare sesizarea de perimare.

I N S T A N T A

Asupra perimării din oficiu de fata, constata:

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Constanta sub nr._ reclamant reclamanta . a chemat in judecata pe parat parata . SRL pentru a se dispune pretentii .

Prin încheierea data la data de 26.03.2014, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei in conf.cu art.242 alin.1 Cod procedură civilă .

Potrivit art.416 Cod procedură civilă conform caruia „ (1) Orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura indeplinit de parti sau de instanta. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile cand actul de procedura trebuia efectuat din oficiu, precum si cele cand, din motive care nu sunt imputabile partii, cererea n-a ajuns la instanta competenta sau nu se poate fixa termen de judecata. orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parților timp de sase luni „ .

Din referatul arhivei rezulta ca de la data de 26.03.2014 de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit pana in prezent, din vina parților, nici un act de procedura timp de mai mult de sase luni, urmează a se constata perimata acțiunea civila de fata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

In baza art. 420 Cod procedura civila constata perimată cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta ., CUI –_, cu sediul in Constanta, ., in contradictoriu cu parata . SRL, CUI –J_, cu ultimul domiciliu cunoscut in Constanta, ., spațiul comercial nr. 9.

Cu drept de recurs in 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica ,astăzi, 12.11.2014 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. U. M. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CONSTANŢA