Suspendare provizorie. Sentința nr. 6824/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6824/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 4184/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentinta civila nr.6824

Ședința publică de la 16 iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Moțîrlichie L.

GREFIER M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator I. F. și pe intimat C. V., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 11.06.2014 si au fost consemnate în încheierea de sedinta din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru cand, instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a dispus amanarea pronuntarii la data de 16.06.2014 .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.02.2014, sub nr._, contestatorul I. F., a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. V., anularea somației nr.1332/23.01.2014, emisă în dosarul de executare nr.1332/2013 al B. Menaef C., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea contestației, s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 1752/22.03.1999 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr.6441/1998, s-a stabilit linia de hotar între terenul contestatorul și cel al intimatei. Împotriva sentinței a fost formulată contestație la titlu, iar prin decizia civilă nr.1844/11.09.2001 Pronunțată de Tribunalul C. a fost admisă contestația și s-a dat o lămurire titlului executoriu, însă prin decizia civilă nr. 1913/C/10.12.2001 a fost admis recursul declarat de către contestator, fiind respinsă contestația la titlu ca nefondată. Astfel, sentința Judecătoriei Medgidia a intrat în puterea lucrului judecat, adică grănițuirea pe linia BGE, efectuată la data de 05.06.martie de către B. S. N. își produce efecte și nu se poate dispune întoarcerea executării silite cât timp titlul executor nu a fost anulat sau modificat.

Mai arată contestatorul faptul că sentința civilă nr. 1266/27.05.2005 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr.19/2005 are un dispozitiv neclar în privința noii grănițuiri, iar un asemenea dispozitiv este imposibili de a fi pus în executare.,urmând a se solicita Judecătoriei Medgidia lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu, reprezentat de respectiva sentință.

De asemenea, se mai arată că nici nu se poate proceda la executarea silită împotriva sa întrucât nu este proprietarul imobilului în litigiu din anul 2003.

În drept, au fost invocate disp.art.711 și urm. Cod proc.civ.

În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv somația din data de 23.01.2014, sentința civilă nr.1752/22.06.1999 a Judecătoriei Medgidia, decizia civilă nr. nr.1844/11.09.2001 Pronunțată de Tribunalul C., decizia nr. 1913/C/10.12.2001 pronunțată de Curtea de Apel C., proces-verbal încheiat în dosarul de executare nr.5/2013 la data de 05.03.2003 și 06.03.2003, contract de donație imobiliară autentificat sub nr.3153/25.07.2003.

La data de 25.03.2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, excepția tardivității formulării contestației și excepția inadmisibilității contestației la executare.

Arată intimata faptul că, deși cererile și actele procedurale au fost efectuate începând cu data de 14.11.2013, când a fost soluționată cererea de executare silită, contestația la executare a fost formulată cu depășirea termenul de 15 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare.

Se mai arată că, în urma anulării tuturor actelor de executare silită aduse la îndeplinire în dosarul_ al B. S. N., prin restabilirea situației anterioare executării silite, intimata a inițiat o executare silită directă- de a face-reconstruirea gardului și a porții de la stradă, ce au fost desființate de către contestator, două persoane necunoscute, executorul judecătoresc și cu sprijinul poliției.

De asemenea, este inadmisibil ca, pe calea contestației la executare, să pretinzi modificarea titlului, iar contractul de donație încheiat cu nepoata contestatorului este lovit de nulitate absolută.

În drept, au fost invocate disp.art.167, 722 alin.2 cod proc.civ.

Au fost depuse la dosar înscrisuri.

La solicitarea instanței, a fost depuse la dosar, în copie, dosarul de executare nr.1332/2013 al B. Menaef C..

La termenul de judecată din data de 14.05.2014, față de precizarea contestației de către contestator, în sensul că înțelege să conteste somația emisă de executorul judecătoresc și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare în sumă de 4491,4 lei, instanța a stabilit în sarcina acestuia obligația a a achita diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 313,39 lei, precum și obligația consemnării unei cauțiuni în cuantum de 1000 lei pentru discutarea cererii de suspendare a executării silite, acordând un nou termen în acest sens.

Întrucât contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță și nici nu a făcut dovada consemnări cauțiunii, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite și insuficientei timbrări a contestației la executare.

Intimata a depus la dosar concluzii, solicitând totodată obligarea contestatorului la plata de despăgubiri în cuantum de_ lei pentru întârzierea executării în sensul reconstrucției gardului și a porții de la stradă prin formularea prezentei contestații, precum și pentru introducerea cu rea credință a cererilor procedurale.

Analizând cererea de suspendare a executării silite, în raport de dispozițiile art.718 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează: Dacă obiectul contestației nu este evaluabil în bani, cauțiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel” și constatând că debitorul contestator nu a făcut dovada consemnării cauțiunii, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea formulată.

Cu privire la excepția insuficientei timbrări, se rețin următoarele:

Excepția netimbrării cererii de chemare în judecată este o excepție de procedură cu caracter absolut, astfel că poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu. De asemenea, în ceea ce privește efectele sale, netimbrarea cererii reprezintă o excepție peremptorie, putând împiedica, în caz de admitere, judecata pe fond a cauzei, astfel că, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., analiza ei se impune a fi făcută cu prioritate.

Potrivit art.1 din OUG 80/2013, în vigoare la data formulării prezentei contestații la executare, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În temeiul art. 33 din OUG 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, în caz contrar urmând să procedeze la anularea acțiunii sau a cererii.

În cauza dedusă judecății contestatorul a depus la dosar chitanța de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, raportat la disp.art.10 alin.2 teza III din OG 80/2013, potrivit cărora” In cazul in care obiectul executării silite nu este evaluabil in bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.”, însă raportat la precizările contestatorul în sensul că înțelege să conteste actul de executare reprezentat de somația emisă de executorul judecătoresc, în integralitate, inclusiv cuantumul cheltuielilor de executare în cuantum de 4491,4 lei, instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de achitare a diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 313,39 lei.

Întrucât contestatorul nu s-a conformat dispoziției instanței și nu a achitat până la termenul de judecată diferența de taxa judiciară de timbru, cererea urmează să fie anulată ca insuficient timbrată.

În ceea ce privește cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata de despăgubiri pentru formularea cu rea credință a contestației la executare, aceasta urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.719 alin.3 Cod proc.civ „În cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.

Astfel, în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, instituția obligării contestatorului la plata de despăgubiri fiind fundamentată pe ideea culpei procesuale, însă doar dacă prin formularea contestației s-a întârziat executarea

În speță, se rețin că intimata creditoare a formulat cererea de executare silită având ca obiect obligația de a face conform dispozițiilor sentinței civile nr.1266/27.05.2005, definitivă și irevocabilă prin perimarea recursului la data de 10.01.2012, executare încuviințată prin încheierea nr._/16.12.2013 a Judecătoriei C..

La data de 23.01.2014 a fost emisă somația nr.1332/2014, prin care i se punea în vedere contestatorului debitor ca, în 10 zile de la primirea somației, să procedeze la repunerea la situația anterioară a amplasamentului inițial-existent actului de executare din 06.03.2003 și să reconstruiască poarta și gardul dinspre . executarea silită din06.03.2003, precum și la plata sumei de 4491,4 lei, reprezentând avans onorariu executor și cheltuieli de executare.

Se reține însă că, deși au fost depuse la dosar numeroase înscrisuri care atestă situația litigioasă dintre părți, în speță, executarea silită nu a fost întârziată prin formularea prezentei contestații la executare, cererea de suspendare provizorie, precum și cererea de suspendare a executării până la soluționarea contestației la executare fiind respinse, astfel că nu pot fi aplicabile disp. art.719 alin.3 Cod proc.civ

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite .

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru cererea de suspendare a executării silite.

Admite excepția insuficientei timbrări.

Anulează ca netimbrată contestația la executare privind pe contestator I. F., domiciliat în MEDGIDIA, ., CNP_1 și pe intimat C. V., domiciliată în MEDGIDIA, . A, CNP_.

Respinge cererea intimatei privind obligarea contestatorului la plata de despăgubiri, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 16.06.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

P., GREFIER,

Moțîrlichie L. M. L.

Red.jud.M.L.S.-25.08.2014, ..08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 6824/2014. Judecătoria CONSTANŢA