Pretenţii. Sentința nr. 9214/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9214/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 24352/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9214

Ședința publică din data de 16.09.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. 138 CONSTANTA și pe pârât M. G., pârât M. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal facut in sedinta publica, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza în vederea soluționării.

I N S T A N T A

Asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată în data de 12.06.2014, pe rolul acestei instanțe, petenta A. DE P. 138 CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâții M. G. și M. S., a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6174/03.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, pronunțată în dosarul civil nr._ de Judecătoria C., în sensul de a obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 6893,63 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013, a sumei de 3567,91 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013 și fond de reparații în cuantum de 135 lei aferent perioadei ianuarie 2012-iulie 2013.

În motivare, petenta a arătat că deși a solicitat obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 6893,63 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013, a sumei de 3567,91 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013 și fond de reparații în cuantum de 135 lei aferent perioadei ianuarie 2012-iulie 2013, instanța a omis să se pronunțe cu privire la acest capăt de cerere.

În drept, a invocat prev. art. 442 și urm Cod procedură civilă.

Din actele și lucrările dosarului cu privire la cererea de completare a dispozitivului sentinței, instanța constată și reține următoarele:

Potrivit disp. art.444 alin.1 “ Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii (…)”.

Potrivit acestui text de lege, având în vedere că în sentința civilă menționată, instanța a omis să se pronunțe cu privire la obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 6893,63 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013, a sumei de 3567,91 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013 și fond de reparații în cuantum de 135 lei aferent perioadei ianuarie 2012-iulie 2013, instanța va admite cererea de completare a dispozitivului a dispozitivului hotărârii formulată în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a dispozitivului hotărârii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari 1386, cu sediul in CONSTANTA, ., ., . cu pârâții M. G. și M. S., ambii cu domiciliul in CONSTANTA, ., ., .> Dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6174/03.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, astfel:

„Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 6893,63 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013, a sumei de 3567,91 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012-iulie 2013 și fond de reparații în cuantum de 135 lei aferent perioadei ianuarie 2012-iulie 2013.”

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2014.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: .09.10.2014/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9214/2014. Judecătoria CONSTANŢA