Anulare act. Sentința nr. 8831/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8831/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 2112/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 8831

Ședința publică din data de 04.09.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. E.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta MANCAȘ M., cu domiciliul în C., ., .. A, . și pe pârâții B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, MANCAȘ D., cu domiciliul în C., ., .. A, ., județul C. și S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în București, .. 5, .. 3, sector 3, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. D. pentru reclamantă, consilier juridic M. A. pentru pârâta B. Comercială Română, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea învederează că prin serviciul registratură s-a depus o cerere formulată de pârâta S.C. S. C. S.R.L., prin care solicită comunicarea raportului de expertiză, conform disp. art. 86 C.pr.civ.

Apărătorul reclamantei arată că s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, obiecțiuni care au fost și comunicate și celorlalte părți. Având în vedere obiecțiunile formulate, apreciază necesară comunicarea acestor obiecțiuni Institutului Național de Expertize Criminalistice din Ministerul Justiției, care a efectuat raportul de expertiză, pentru a se răspunde punctual, conform solicitării reclamantei. De asemenea arată că mai există un centru privat care efectuează acest gen de expertiză la solicitarea instanței, astfel că dacă se apreciază refacerea raportului de expertiză, solicită ca acesta să fir efectuat de acest centru privat.

Reprezentantul pârâtei B. Comercială Română SA arată că nu se opune la amânarea cauzei pentru a se răspunde la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză de către Institutul Național de Expertize Criminalistice din Ministerul Justiție. De asemenea arată că dacă se apreciază refacerea unui nou raport de expertiză, arată că nu se opune, acesta fiind efectuat de institutul particular amintit de apărătorul reclamantei.

Instanța, având în vedere probatoriul administrat prezentei cauze, precum și raportul de expertiză efectuat de către Institutul Național de Expertize Criminalistice din Ministerul Justiție, apreciază că aceste obiecțiuni sunt vizate ca fiind păreri personale asupra modalității efectuării raportului de expertiză, motiv pentru care apreciază că nu se impune refacerea raportului de expertiză sau înaintarea obiecțiunilor, întrucât acest aspect ar duce la tergiversarea cauzei.

Părțile prezente având în vedere aceste aspecte arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, nulitatea absolută parțială a contractului bancar, reclamanta nu a semnat acest contract bancar ce face obiectul prezentului litigiu, nu și-a însușit niciodată acest contract bancar, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei B. Comercială Română SA solicită respingerea acțiunii, conform concluziilor învederate în întâmpinarea existentă la dosarul cauzei.

În conformitate cu disp. art 150 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea formulata la data de 30.01.2012 și înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. _, reclamanta Mancaș M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, MANCAȘ D., și S.C. S. C. S.R.L., să pronunțe o hotărâre prin care să se constate:

- nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr._/229/20.05.2008 încheiat între B. Comercială Română SA denumită în contract „banca”, pe de o parte și Mancaș D. denumit „ împrumutat și garant ipotecar” și Mancaș M. denumită „ coplătitor și garant ipotecar” al creditului în valoare de 75.000 euro

- cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că, în fapt la data de 20.05.2008 s-a încheiat între B. Comercială Română SA denumită în contract „banca”, pe de o parte și Mancaș D. denumit „ împrumutat și garant ipotecar” și Mancaș M. denumită „ coplătitor și garant ipotecar” pe de altă parte, contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr._/229/20.05.2008, în vederea obținerii creditului în sumă de 75.000 euro pentru achiziționarea unui imobil.

De asemenea la data de 21.05.2008 s-a încheiat între aceleași părți, actul adițional nr._/229A/21.05.2008 la contractul de credit bancar nr._/229/20.05.2008.

Arată reclamanta, că deși, pe ambele acte menționate apare în calitate de coplătitor și garant ipotecar, ea nu s-a obligat niciodată în mod solidar cu împrumutatul Mancaș D. să îndeplinească obligațiile de plată în condițiile și la termenele stipulate în contractul de credit bancar sau să garanteze împrumutul contractat de acesta, deoarece nu a avut cunoștință de acest contract de credit bancar pentru investitții imobiliare și nici nu a semnat contractul de credit bancar_/229/20.05.2008 precum și actul adițional acestuia.

În drept a invocat disp. art.1246 alin. 1 c.civ, art. 1179 alin. 1 c.civ.art.1182, 1.204 și urm. c.civ.

Pârâta B. Comercială SA a formulat întâmpinare, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neintemeiata. A invocat excepția lipsei timbrajului, excepția lipsei calității procesual pasive a sa.

Pârâta S.C. S. C. S.R.L a depus de asemenea întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, a invocat excepția necompetenței teritoriale.

A fost încuviințată pentru părți proba cu înscrisuri. Întrucât a fost încuviințată și proba cu expertiza grafoscopică, instanța a procedat la luarea de scripte, fiind dispusă efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă semnătura de pe contractul de împrumut și actul adițional aparține reclamantei.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

La data de 20.05.2008 s-a încheiat între B. Comercială Română SA denumită în contract „banca”, pe de o parte și Mancaș D. denumit „ împrumutat și garant ipotecar” și Mancaș M. denumită „ coplătitor și garant ipotecar” pe de altă parte, contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr._/229/20.05.2008, în vederea obținerii creditului în sumă de 75.000 euro pentru achiziționarea unui imobil.De asemenea la data de 21.05.2008 s-a încheiat între aceleași părți, actul adițional nr._/229A/21.05.2008 la contractul de credit bancar nr._/229/20.05.2008.

A precizat reclamanta, că deși, pe ambele acte menționate apare în calitate de coplătitor și garant ipotecar, ea nu s-a obligat niciodată în mod solidar cu împrumutatul Mancaș D. să îndeplinească obligațiile de plată în condițiile și la termenele stipulate în contractul de credit bancar sau să garanteze împrumutul contractat de acesta, deoarece nu a avut cunoștință de acest contract de credit bancar pentru investiții imobiliare și nici nu a semnat contractul de credit bancar_/229/20.05.2008 precum și actul adițional acestuia.

În drept

Reclamanta a invocat o cauză de nulitate absolută parțială a contractului de credit bancar nr._/229/20.05.2008 și a actului adițional nr._/229A/21.05.2008, respectiv lipsa consimțământului la încheierea contractului, rezultată din lipsa semnăturii sale de pe respectivul act, semnătura fiind falsificată.

Potrivit dispozițiilor art.948,C.civ, sunt condiții esențiale pentru validitatea unei convențiicapacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții carese obligă, un obiect determinat și o cauză licită. Prin urmare, consimțământul reprezintă o condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil. Această condiție a actului juridic civil se concretizează într-o manifestare de voință a subiectului de drept civil de a încheia actul juridic civil și de a se obliga juridicește.

Lipsa acestei condiții atrage nulitatea absolută a convenției încheiate. Nulitatea absolută reprezintă acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrare regulilor de conduită cuprinse în acte normative edictate pentru încheierea sa valabilă, ce intervine pentru nerespectarea unei norme juridice care ocrotește un interes general la încheierea unui act juridic civil.

Lipsa totală a consimțământului, așa cum se invocă în acțiune, constituie deci o cauză de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată.

Raportând aceste considerente la speța dedusă judecății, este de observat că reclamanta a susținut că nu a semnat și nu a consimțit niciodată la încheierea contractului de credit bancar nr._/229/20.05.2008 și a actului adițional nr._/229A/21.05.2008, semnătura fiindu-i falsificată.Acestesusțineri ale reclamantei sunt dovedite de concluziile raportului de expertiză grafoscopică întocmită în cauză, care opiniază că semnăturile atribuite numitei Mancaș M., aflate pe primele două pagini ale contractului de credit bancar nr. _/229/20.05.2008 și pe actul adițional nr._/229A/21.05.2008, aferent acestui contract, nu au fost executate de către titulară. Pentru toate aceste considerente, având în vedere faptul că semnătura de pe primele două pagini din contractul menționat, precum și cea din actul adițional , nu aparține reclamantei și pe cale de consecință, lipsind consimțământul reclamantei la încheierea contractului de credit bancar nr. _/229/20.05.2008 precum și a actuuil adițional nr._/229A/21.05.2008, instanța constată că acest contract este lovit de nulitate absolută parțială în ceea ce o privește.

Contractul de împrumut bancar este consensual, în sensul că simplul acord de voință al părților este suficient pentru încheierea sa valabilă. Forma scrisă este necesară însă pentru proba contractului încheiat, în condițiile cerute de lege pentru dovedirea oricărui act juridic.

Nu are nici o relevanță faptul că semnăturile aflate pe ultimele două pagini ale contractului de credit bancar nr._/229/20.05.2008 și pe cele 12 pagini ale anexei acestuia aparțin reclamantei, deoarece contractul trebuia în integralitate semnat de către aceasta primele două pagini ale acestuia cuprinzând persoanele cărora se acordă împrumutul, perioada, suma acordată cu titlu de împrumut, etc., aspecte ce nu-i sunt opozabile reclamantei, lipsindu-i semnătura de pe acestea.

Contractul de împrumut nu-și poate produce efectele juridice pentru faptul că acesta nu reprezintă consimțământul perfect valabil al părților contractante. Dacă în privința împrumutătorului contractul poate produce efecte întrucât prin semnarea contractului acesta și-a manifestat consimțământul la încheierea lui, nu același lucru se poate susține în ceea ce o privește pe reclamanta Mancaș M. în calitate de „coplătitor”, pentru că aceasta nu a semnat contractul și actul adițional aferent acestuia, deci, nu și-a dat consimțământul la încheierea lui.Ca actul juridic, respectiv contractul de împrumut, să fie valabil, printre alte cerințe, legea impune și pe aceea ca obiectul lui să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, licit și moral și să reprezinte un fapt personal al celui care se obligă, deci cel care se obligă, în speță, coplătitorul - garantul ipotecar, să fie titularul dreptului subiectiv, condiție neîndeplinită întrucât pe primele două pagini ale contractului și cea de pe actul adițional nu apare semnătura celei care în realitate trebuia să se oblige.Lipsa semnăturii garantului de pe contractul de împrumut atrage nulitatea absolută a contractului.

Pentru aceste considerente, urmează a admite acțiunea și va constată nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr._/229/20.05.2008 și a actului adițional nr._/229A/21.05.2008 în privința reclamantei Mancaș M.

In temeiul art.274 Cod proc.civila, constatand culpa procesuala, va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecata către reclamantă în valoare de 8236 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta MANCAȘ M., cu domiciliul în C., ., . în contradictoriu cu pârâții B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, MANCAȘ D., cu domiciliul în C., ., .. A, ., județul C. și S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în București, .. 5, ..

Constată nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr._/229/20.05.2008 și a actului adițional nr._/229A/21.05.2008 în privința reclamantei Mancaș M..

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8236 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 04.09.2014.

P. GREFIER

S. EMILIALAZĂR A.

Red. Jud.S.E.. /08.09.2014;

Tehnored. Grf. A.L. / 09.09.2014 / 6 exp.

Comunicat 4 exp. / 10.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 8831/2014. Judecătoria CONSTANŢA