Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 11498/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 06 octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. R. Z.

GREFIER: F. M.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect aplicare amendă civilă, cerere formulată de reclamanta A. N. DE INTEGRITATE cu sediul în București .. 15 sector 1 în contradictoriu cu pârâtul C. J. CONSTANTA cu sediul în C. . județul C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 06.10.2014, când s-a dat următoarea soluție.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGIRTATE a formulat o sesizare privind nerespectarea de către C. Județean C. a obligațiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 176/2010, de a comunica, în termen de 30 zile, datele, informațiile, înscrisurile și documentele solicitate, indiferent de suportul acestora, precum și date, informații sau documente pe care le dețin, care ar putea conduce la soluționarea lucrării.

Se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună aplicarea amenzii civile de 200 lei/zi, pentru un număr de 132 zile de întârziere (de la data de 29.11.2013 până la data de 11.04.2014) în valoare totală de_ lei în sarcina entității pârâte și în continuare până la data îndeplinirii obligației legale.

În susținerea cererii, arată că la data de 21.10.2013, prin adresa nr._/G/II/21.10.2013 expediată prin corespondență cu poșta militară pentru provincie, a solicitat Consiliului Județean C. să i se comunice anumite date și informații necesare activității de evaluare.

La data de 29.11.2013 prin adresa nr._/G/II/29.11.2013 expediată prin corespondență cu poșta militară pentru provincie s-a făcut revenire Consiliului Județean C..

Menționează în continuare reclamanta că adresele au fost expediată către pârâtă la data de 22.10.2013 conform borderoului de expediere nr. 1369/22.10.2013 și la data de 02.12.2013 conform borderoului de expediere nr. 1429/02.12.2013, însă informațiile solicitate nu au fost comunicate până la expirarea termenului de 30 zile, respectiv până la data de 29.11.2013, dată de la care este aplicabilă sancțiunea prevăzută de art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 176/2010.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 și art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 176/2010.

Pârâta C. Local al municipiului C., legal citată, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în fața instanței, prin reprezentant, pentru a formula apărări.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin adresa nr._/G/II/21.10.2013 comunicată pârâtei, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat să i se transmită în copie certificată cu originalul Hotărârea Consiliului Județean C. nr. 311/07.08.2013 prin care a fost aprobat Protocolul de Colaborare între C. Județean C. și Federația Română de Box, anexele și procesul verbal al ședinței, Protocolul de Colaborare încheiat între C. Județean C. și Federația Română de Box având ca obiect Acordul de Parteneriat în vederea organizăii în comun a evenimentului “Centura de A.” în perioada 3-9 septembrie 2013, situația financiară ocazionată de desfășuarea acestui eveniment sportiv (situația cheltuielilor ocazionate de cazarea delegațiilor, echipamente sportive, întreținerea sălii, servicii hoteliere de cazare și masă, transport și alte cheltuieli ocazionate de găzduirea evenimentului etc, ordide de plată, facturi fiscale, Hotărârile Consiliului Județean prin care au fost aprobate decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestui eveniment, inclusive referate de necessitate, rapoartele întocmite de comisiile de specialitate din cadrul Consiuliul Județean C. care au avizat favorabil organizarea acestui eveniment, procedura de selecție a ofertelor favorabile acestui eveniment pentru serviciile de cazare, organizare și desfășurare eveniment (Hotel F., Pavilion Expozițional C.).

Adresa mai sus amintită a fost comunicată pârâtei cu poșta militară pentru provincie, dovada fiind în acest sens borderoul de expediție nr. 1369/22.10.2013 (fila 11).

La data de 29.11.2013 prin adresa nr._/G/II/29.11.2013 (fila 8) expediată prin corespondență cu poșta militară pentru provincie s-a făcut revenire Consiliului Județean C. pentru a transmite toate informațiile și documentele cu privire la organizarea evenimentului “Centura de A.” în perioada 3-9 septembrie 2013, în condițiile în care informațiile oficiale transmise de către Federația Română de Box, rezultă în mod cert organizarea acestui eveniment.

Instanța nu poate reține susținerea pârâtei cu privire la faptul că cererea Agenției Naționale de Integritate nu a fost motivată, întrucât prin adresa nr._/G/II/21.10.2013 comunicată pârâtei la data de 22.10.2013, aceasta și-a motivat în drept cererea.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 la solicitarea motivata a inspectorului de integritate, persoanele fizice si juridice, conducătorii autorităților, ai instituțiilor sau ai societăților publice ori private, precum si cei ai regiilor autonome sunt obligați să comunice acestuia, in termen de cel mult 30 de zile, datele, informațiile, înscrisurile și documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum si date, informații sau documente pe care le dețin, care ar putea conduce la soluționarea lucrării.

Pârâtul C. Județean C. nu a făcut dovada comunicării informațiilor solicitate în interiorul termenului de 30 zile prevăzut de textul legal amintit și nici ulterior momentului sesizării instanței de către reclamantă.

Conform art. 27 alin. 1 din același act normativ nerespectarea obligației de a răspunde solicitărilor Agenției, prevăzute de prezenta lege, se sancționează cu amenda civila de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, iar sesizarea instanței se face de către inspectorul de integritate din cadrul Agenției.

Având în vedere argumentele expuse, instanța va admite acțiunea, urmând ca în temeiul art. 27 lin. 1 din Legea nr. 176/2010 să dispună sancționarea pârâtului cu amendă civilă în cuantum de 200 lei/zi de întârziere începând cu data de 29.11.2013 până la îndeplinirea efectivă a obligației de comunicare către reclamantă a înscrisurilor solicitate prin adresa nr._/G/II/21.10.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulata de reclamanta A. N. DE INTEGRITATE cu sediul în București .. 15 sector 1, in contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN CONSTANTA cu sediul în C. . județul C..

În temei art. 27 alin.1 din Legea nr. 176/2010 dispune sancționarea Consiliului Județean C. cu amendă civilă în cuantum de 200/zi de întârziere începând cu data de 29.11.2013 până la îndeplinirea efectivă a obligației de comunicare către reclamantă a înscrisurilor solicitate prin adresa nr._/G/II/21.10.2013.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru cei prezenți, și de la comunicare pentru cei absenți la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 06.10.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. R. Z. F. M.

Red. M.R.Z./ 17.10.2014.

tehnored.F.M/28.10.2014.

emis 2 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CONSTANŢA