Plângere contravenţională. Sentința nr. 4589/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4589/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 25097/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4589
Ședința publică de la 25.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. M., domiciliat în O., ., jud. C., și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI IASI - SERVICIUL RUTIER BDNE, cu sediul în Iași, jud. Iași, având ca obiect plângere contraventionala CP_.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța procedează la verificarea identității petentului C. M., care se legitimează cu C.I. CNP-_, domiciliat în O., ., jud. C..
Instanța constată că intimata are termen în cunoștință întrucât citația a fost semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței.
Instanța constată că intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și acordă cuvântul petentului asupra excepției invocate.
Petentul având cuvântul arată că este competentă să judece cauza, Judecătoria C..
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2013, petentul C. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI a solicitat anularea procesului verbal . nr._/03.09.2013.
În motivare, petentul a arătat că ora și drumul național precizate în cuprinsul procesului verbal au fost modificate; a mai arătat că nu este real ceea ce s-a consemnat în cuprinsul procesului verbal, în sensul că mașina era curată și nu avea defecțiuni la sistemul de iluminat; totodată a invocat starea de necesitate.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal . nr._/03.09.2013, certificat deces, act identitate, dovada . nr._/03.09.2013.
Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., iar pe fond a solicitat respingerea cererii; în probațiune, a fost anexată documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Analizând conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței teritoriale, instanțe reține următoarele:
Conform art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă, necompetența instanței de judecată este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva unui proces – verbal de constatare și sancționare a contravenției se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, această dispoziție neputând fi înlăturată de părți, având caracter de ordine publică.
În cauză, locul unde a fost constatată fapta contravențională este DN24 localitatea Poieni județ Iași, zonă aflată în circumscripția Judecătoriei Iași județ Iași
Pentru aceste considerente și în baza dispozițiilor legale menționate, văzând și prevederile art. 158 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași județ Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., privind pe petent C. M., domiciliat în O., ., jud. C., și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI IASI - SERVICIUL RUTIER BDNE, cu sediul în Iași, jud. Iași.
Declină competența în favoarea Judecătoriei Iași județ Iași și dispune trimiterea, de îndată, instanței competente.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. D. S.
Red.jud.L.M./28.05.2014
tehnored. D.S./06.05.2014
Emis 2 comunicări, la data de 06.05.2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._ /212/2013
Către
JUDECĂTORIA IAȘI
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 4589 /pronunțate la data de 25.04.2014 de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petent C. M. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI IASI vă înaintăm alăturat dosarul nr._ cusut și numerotat, conținând file ( compus din volume).
PREȘEDINTEGREFIER
L. M. D. S.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3375/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5110/2014.... → |
|---|








