Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 31092/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentinta civila nr._

Ședința publică de la 19 noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Moțîrlichie L.

GREFIER M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant P. M. CONSTANTA și pe pârât . ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991) .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru pârât av.A. D. C., lipsa reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru intimat proba cu înscrisuri, constatând ca sunt concludente, pertinente si utile soluționării cauzei si in temeiul art. 394 Cod procedura civila declara încheiate dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.11.2013 sub nr._, reclamantul R. S. M. Primar al M. Constanta a solicitat, în contradictoriu cu parata . prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la desființarea lucrărilor de construcții realizate in mod ilegal asa cum au fost constatate prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/14.04.2011, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că, la data de 18.02.2011, in jurul orei 12:00, inspectorii din cadrul Corpului de Control al Primăriei Constanta au realizat un control operativ si inopinant la imobilul situat la adresa Constanta, ..104, . comercial al unității 392, județul Constanta, ocazie cu care s-au constatat lucrări de construcții fără autorizație de construire constând in: „realizare acces pe latura de nord a imobilului prin mărirea suprafață gol de fereastră cu aproximativ 1 mp-desființarea parapet din beton armat.

In consecința, in data de 14.04.2011, inspectorii din cadrul Corpului de Control al Primăriei M. Constanta constatând încălcări la regimul legii 50/1991 republicata, au întocmit procesul verbal nr._, ocazie cu care s-a reținut in sarcina paratei, fapta prevăzuta si sancționată de disp. art. 26 alin. 1 lit.a) din Legea 50/1991 republicata, care statuează următoarele: „...executarea sau desființarea, totala ori parțiala, fara autorizație a lucrarilor...de către investitor sau executant", fiind sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei și ca sancțiunea complementară, „sistarea lucrărilor ilegal executate, obținerea autorizației in termen de 60 de zile de la primirea procesului verbal de contravenție in caz contrar aducerea imobilului la starea inițială în termen de 30 de zile de la expirarea ultimului termen "

Ulterior, în continuarea procedurii de verificare a îndeplinirii masurilor complementare impuse prin întocmirea proceselor verbale de contravenție, la data de 10.04.2013 s-a întocmit Nota de constatare nr._, prin care inspectorii din cadrul Direcție Politia locala au constatat neîndeplinirea măsurilor impuse pârâtei.

Concluzionând, parata a avut la dispoziție un termen de 60 de zile de la data primirii procesului verbal întocmit, pentru a începe formalitățile de a intra in legalitate, prin obținerea Autorizației de Construire respectiv 30 de zile in vederea aducerii imobilului la starea inițiala.

În aceste circumstanțe parata era obligat sa obțină autorizația de construire intrucât masurile complementare impuse alături de amenda contravenționala reprezintă traducerea dispozițiilor exprese ale Legii nr. 50/1991 dispoziții ce sunt imperative si care nu au fost îndeplinite de către parată.

In drept, au fost invocate disp. art. 1528 alin.1 Noul Cod Civil, art. 27, 28, 32 din legea 50/1991 republicata respectiv art. 194 C od Proc.Civ.

În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri.

La data de 17.12.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată întrucât s-au făcut demersuri pentru . legătură cu lucrările de modificare efectuate de către chiriașa ., fără acordul proprietarului, în speță, pârâta.

Au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv contract de închiriere, certificat de urbanism, memoriu justificativ.

La data de 06.11.2014, pârâta a depus la dosar dovada intrării în legalitate, respectiv autorizația nr.1784/23.10.2014, solicitând respingea acțiunii reclamantului, ca rămasă fără obiect.

Analizând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la desființarea lucrărilor de construcții realizate in mod ilegal asa cum au fost constatate prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/14.04.2011, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. art. 3 lit.a - Autorizația de construire se eliberează pentru lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11.

Conform art. 32 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, astfel cum acest act era in vigoare la momentul realizării acestor construcții, În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:

a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;

b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.

În speță însă, reținând, din probele administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosar, că pârâta a intrat în legalitate, fiind emisă autorizație de construire cu privire la lucrările constate prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/14.04.2011, instanța urmează să respingă acțiunea, ca rămasă fără obiect.

În temeiul art.453 Cod proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, care și-a îndeplinit obligația ulterior promovării prezentului litigiu, instanța urmează să o oblige la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 570 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge acțiunea, privind pe reclamant P. M. CONSTANTA, cu sediul in CONSTANTA, . pe pârât . sediul in CONSTANTA, .), nr. 74, J_ CUI_, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuntum de 570 lei, reprezentând taxă juduciară de timbru și onorariu avocat.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 19.11.2014.

P., GREFIER,

Moțîrlichie L. M. L.

Red.jud.M.L.S.-9.12.2014, ..12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA