Contestaţie la executare. Sentința nr. 6143/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6143/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 22527/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.6143

Ședința publică de la 03 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R. Parleteanu

Grefier Selma Z.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestator C. L. domiciliată în C., ..82, ., . în contradictoriu cu intimat A. F. PUBLICE CONSTANTA.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă cu prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 3.06.2014 când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin acțiunea civilă formulată și precizată, înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, contestatoarea C. L. a formulat în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. anularea ca nelegale și netemeinice a actelor de executare silită respectiv Titlul executoriu fiscal nr._/31.01.2008 și Înștiințarea de înființare a popririi nr._/19.07.2013 emise de intimată în dosarul de executare nr._/2012 și suspendarea executării silite, precum și obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei. Totodată, s-a solicitat și anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013, emisă de intimată în dosarul de executare nr._, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat contestatoarea că la data de 05.08.2013 a primit înștiințarea de înființare a popririi nr._/19.07.2013 emise de intimată în dosarul de executare nr._/2012, iar conform mențiunilor din înștiințare, suma pentru care a fost înființată poprirea reprezintă impozit pe venituri din activități independente, iar la baza popririi stă titlul executoriu fiscal nr._/31.01.2008.

Susține contestatoarea că executarea silită a fost demarată ca urmare a nerespectării procedurii prevăzute de art. 44, art.145 cod proc.fiscală, respectiv nu i-a fost comunicată nici o somație și nici un titlu executoriu, ci s-a trecut direct la înființarea popririi asupra veniturilor sale. Mai mult decât atât, s-a arătat că nelegalitatea executării silite rezidă și din nerespectarea procedurii prevăzută în codul de procedură fiscală privind opozabilitatea actului administrativ fiscal (art. 45 alin.2 cod proc. fiscală) și al termenului de prescripție prevăzut de art. 91 din același act normativ.

S-a invocat de către debitoare imposibilitatea nașterii obligației fiscale din activitatea independență prestată de aceasta deoarece la acea dată, potrivit legii nr. 32/2000, art. 43 lit.a) sunt scutite de impozite și taxe primele de asigurare și reasigurare, precum și comisioanele aferente acestora. De asemenea, s-a arătat că nelegalitatea executării silite rezidă și ca urmare a nerespectării de către intimată a procedurii prevăzute de art.12 și art. 43 lit. i) și j) din codul de procedură fiscală.

În continuare, debitoarea a menționat că și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013 este nelegală, contestând modul de calcul al obligațiilor de plată accesorii pentru plata cu întârziere a impozitului pe venit din activități independente în sumă de 60 lei. Aceasta a invocat prevederile art. 172 din codul de procedură fiscală.

Separat, contestatoarea a arătat că înțelege să solicite obligarea intimatei la plata unor daune morale simbolice în cuantum de 20.000 lei pentru prejudiciul de imagine și stresul cauzat acesteia de o procedură de executare silită esențialmente nelegală și lipsită de orice temei juridic.

În drept, au fost invocate dispoziții ale codului de procedură fiscală.

În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea contestației la executare împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a contestației precum și a cererii de suspendare a executării silite.

În apărare, intimata a arătat că somația și titlul executoriu din data de 31.01.2008 au fost comunicate prin publicitate conform anunțului nr. 3908/25.02.2008 astfel că în cauză nu se poate reține încălcarea disp. art. 145 cod proc. fiscală. Cu privire la deciziile de impune re și deciziile de calcul accesorii înscrise în titlul executoriu nr._/31.01.2008, a precizat intimata că nu deține dovezi de comunicare a acestora.

În ceea ce privește nerespectarea termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, această critică nu poate fi analizată decât pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.

În final, s-a învederat instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 45 alin.1 lit.f) din OUG nr. 80/2013 raportat la care taxa judiciară de timbru nu poate fi cerută cu titlu de cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost însoțită și de piesele dosarului de executare silită nr._/2012.

La termenul de judecată din data de 29.04.2014 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării capătului de cerere ce viza daune morale și a anulat ca netimbrată această solicitare.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013 invocată de intimată, instanța urmează să o admită,având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 172 alin.3 cod proc. fiscală, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În cazul executării silite fiscale în care titlul ce stă la baza executării este titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere – decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013, apreciem că împotriva acestui titlu de creanță legea prevede o altă cale de atac conform art. 205-207 coroborat cu art. 218 din codul de procedură fiscală, și legea 554/2004.

Analizând în continuare actele și lucrările dosarului precum și piesele dosarului de executare silită nr._/2012 instrumentat de intimată, instanța reține următoarele aspecte:

Intimata susține faptul că, debitoarea contestatoare C. L. nu a achitat suma de 1244 lei reprezentând impozit pe venituri din activități independente, motiv pentru care a demarat împotriva acesteia procedura executării silite în dosarul execuțional nr._/2012.

Astfel, la data de 31.01.2008, intimata a emis titlul executoriu nr._, în sarcina contestatoarei pentru suma totală de 1244 lei cu titlu impozit pe venituri din activități independente, în baza deciziilor de calcul accesorii emise pe anii 2001-2008, dar și a declarațiilor de impunere plăți anticipate menționate în cuprinsul titlului executori (f.23).

Totodată, intimata a emis somația nr._/31.01.2008.

Așa cum rezultă din piesele dosarului execuțional, titlul executoriu nr._/31.01.2008 a fost comunicat doar prin publicitate potrivit anunțului nr. 3908/25.02.2008 în temeiul dispozițiilor art. 44 alin.2 lit d) din OG nr. 92/_., sens în care s-a încheiat procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate nr. 410/25.02.2008 (f. 26).

Procedând în acest mod, instanța reține că s-au încălcat dispozițiile legale privind ordinea în care se efectuează comunicarea actelor de procedură prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Astfel, intimata a procedat la comunicarea actelor de executare silită numai prin publicitate, necomunicând inițial titlul executoriu la adresa contestatoarei, cu toate că avea cunoștință de această adresă. Procedând în acest fel, intimata a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei și de a formula calea de atac împotriva titlului executoriu în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.

În acest sens, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 536/28.04.2011 și nr. 1394/26.10.2010, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii potrivit Deciziei nr. XIV din 5.02.2007.

Aceste motive atrag nulitatea actelor de executare silită emisă în dosarul execuțional contestat precum și însăși a titlului executoriu fiscal nr._/31.01.2008 Procedând în acest mod, contestatoarea nu a avut cum să ia la cunoștință de emiterea titlului executoriu fiscal pentru ca, în termen legal, să conteste pe calea administrativă stabilită de lege însăși deciziile de impunere în baza cărora s-a emis titlu executoriu fiscal.

Așa fiind, în baza art. 172 și următoarele din OG. 92/2003 se va admite în parte contestația la executare formulată și precizată, cu consecința anulării ca nelegale a Titlului executoriu fiscal nr._/31.01.2008 și a Înștiințării de înființare a popririi nr._/19.07.2013 emise de intimată în dosarul de executare nr._/2012.

Având în vedere soluția adoptată de instanță, urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect cererea privind suspendarea executării silite.

În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta urmează a fi respinsă, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada efectuării altor cheltuieli decât cele legate de taxa de timbru, or, aceasta se poate restitui acesteia la cerere, conform prevederilor art. 45 alin.1 lit. f) din OUG nr. 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității contestației la executare împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013, invocată de intimată.

Respinge ca inadmisibilă contestația formulată împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ emisă de intimată la data de 31.12.2013.

Admite în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea C. L. domiciliată în C., ..82, ., ap.43, . în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., și în consecință:

Anulează ca nelegale Titlul executoriu fiscal nr._/31.01.2008 și Înștiințarea de înființare a popririi nr._/19.07.2013 emise de intimată în dosarul de executare nr._/2012.

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere ce vizează suspendarea executării silite.

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2014.

Președinte,Grefier

P. A. R. Selma Z.

RED.PAR/24.06.2014/ 4 ex.

Tehnoredact.S.Z./25.06.2014/4 ex.

Emis 2 comunicari azi,…………………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6143/2014. Judecătoria CONSTANŢA